Cunoscutul fondator al GastroArt, editor a numeroase și premiate cărți de gastronomie, Cosmin Dragomir este un împătimit al sarmalelor. Cu siguranță că a pornit de la mâncatul lor, dar ca Eurosomelier ce este, a luat totul în serios, a studiat și a scris despre sarmale, și-a tatuat sarmale pe mână și a început să colecționeze obiecte legate de acest preparat culinar emblematic și chiar sarmale conservate. De aici până la înființarea unui muzeu al sarmalelor nu a fost decât un pas, pentru care Cosmin Dragomir apelează la toți cei care iubesc sarmalele și înțeleg importanța unui asemenea demers.
Știți versurile celebre „Că nu e om să nu fi scris o poezie, /Măcar o dată, doar o dată-n viața lui” de Nicolae Kirculescu, cu care începe cântecul Prima poezie? Stau și mă gândesc dacă există un român să nu fi mâncat sarmale măcar o dată. Imposibil, căci acest preparat e un musai de sărbători, iar un eveniment cu largă participare fără sarmale e exact ca nunta fără lăutari.
Sarmale și mai cum?
Denumirea oficială este sarmale, dar preparatul realizat, cel mai adesea, din rularea unui amestec de carne tăiată sau tocată cu orez sau păsat, ceapă și alte ingrediente plus mirodenii, în frunze diverse, dar mai ales în cele de varză, poartă nume diferite, uneori de la un sat la altul vecin cu el. Așa că atunci când auzim de galuști, piroşte, curechi, purcei, găluşte, păpuşi, gâște, pumni, broboade, cuiburi, tioaște, brozbuțe și lista rămâne deschisă, e vorba tot despre sarmale. Varză proaspătă sau murată, viță de vie, ștevie, lobodă, sfeclă de zahăr, tei, măcriș, leuștean, podbal, dud sunt tot atâtea variante de învelitoare și sigur există și altele.
Ce conțin sarmalele?
Cât privește conținutul, Mircea Groza vorbește de variante de frupt mai ales, dar și de post, cu afumătură, cu cartofi, cu ciuperci, cu sâmburi de bostan, cu cărnuri diverse, cu arpacaș, cu paste făinoase. Diversitate și la modul de rulare, căci sarmalele pot fi simetrice, sau cu un capăt rotund și unul ascuțit, pot fi mici, de o înghițitură sau cât doi pumni, rulate strâns, aromate și pline de savoare. Tot sarmale sunt unele, care nici nu mai păstrează forma, ci sunt vărsate.
Sunt sarmale sucite, cum spun femeile, cu măiestrie sau unele legate cu ață, spre amuzamentul celor din prima categorie, care n-ar face așa ceva. Dar atunci când se întâlnesc obiceiuri din zone diferite, apar și ironii legate de tehnicile culinare. De cele mai multe ori, sarmalele nu mai au, la finalul gătirii, lichidul în care au fiert, dar există case și sate unde sarmalele se fierb în zeamă mai multă, aproape cât la o ciorbă.
Sarmale cu ardei
Nu pot uita sarmalele cu raci din Oltenia. Racii sunt niște ardei mici, care se culeg când sunt copți, de un roșu închis, care se înșiră pe ață și se usucă. Având o coajă mai rezistentă, ei își păstrează integritatea și de-a lungul iernii, sunt curățați, hidratați, primesc aceeași umplutură precum sarmalele și fierb printre acestea, oferind o savoare suplimentară.
Ardei umpluți printre sarmale am întâlnit și în Transilvania, însă vara, utilizând ardeiul gras, proaspăt. Ardeii iuți și mămăliga însoțesc în multe zone o farfurie de sarmale, așa că povestea celor două legume e împletită în cazul acestui preparat.
Ei bine, trecerea în revistă a avut scopul de a vă aminti că sarmalele sunt pentru români ceea ce în gastronomia mondială se numește confort food, adică acele preparate care generează o stare de bine prin asocierea lor cu amintiri plăcute, copilărie, evenimente frumoase ori sărbători în familie și cu prietenii.
Cosmin Dragomir și Muzeul sarmalelor
Într-o postare pe o rețea de socializare, Cosmin Dragomir face apel pentru a susține acest demers. Facem aici cuvenita citare, căci Cosmin Dragomir e și un maestru al vorbelor, nu doar un maestru al sarmalelor.
De la trecut spre viitor
Muzeul sarmalelor e necesar
Cum putem ajuta?
Pentru Muzeul sarmalelor, 50.000 de euro înseamnă
