Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, primele declarații în noua calitate

Roxana Mînzatu, Roxana Mînzatu, secretar de stat Guvernul României.

Roxana Mînzatu, candidata României pentru Comisia Europeană, a primit postul de vicepreşedintă executivă pentru „Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie” în noua Comisie Europeană, anunţată marţi, la Bruxelles, de preşedinta executivului european, Ursula von der Leyen. 

Roxana Mînzatu, primele declarații 

„Portofoliul social include gestionarea a 20% din bugetul multianual al UE”, a spus Roxana Mînzatu, după ce i-a fost atribuit portofoliul „Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie”.

„România este parte importantă a acestui Colegiu și prin poziția de vicepreședinte. Este până la urmă un succes pe care trebuie să-l celebrăm, era timpul ca România să aibă o astfel de influență”, a mai adăugat aceasta.

O Românie puternică într-o Europă puternică

Roxana Mînzatu a postat în această dimineață (n.a. 18 septembrie), pe pagina sa de Facebook, un amplu mesaj după nominalizarea pentru funcția de Vice-președinte executiv al Comisiei Europene. Îl redăm mai jos.

“O Românie puternică într-o Europă puternică: cu fiecare etapă, împreună, construim această realitate, cea mai bună moștenire pe care o putem oferi generațiilor viitoare.

Sunt onorată să primesc nominalizarea Președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru funcția de Vice-președinte executiv al Comisiei Europene și, în același timp, responsabilitatea coordonării unui portofoliu cheie pentru întreaga misiune a următoarei Comisii. Acest portofoliu va iniția legislație, politici și va gestiona finanțare pentru competențele și educația europenilor, pentru locuri de muncă de calitate și pentru drepturile sociale respectate, pornind de la lucrători și până la copii și tineri, de la vârstnici la persoane cu dizabilități, cu respect și demnitate în drepturi și șanse pentru bărbați și femei deopotrivă.

Am lucrat în coeziune o viață întreagă, într-un stat membru de ”generație nouă”, România. De aceea, cred că forța internă dar și competitivitatea externa a Uniunii Europene depind fundamental de coeziunea socială a acesteia. Voi lucra pentru competitivitatea modelului social european, pentru că această dimensiune prin care protejăm oamenii, înainte de orice, este ceea ce ne diferențiază pe noi, europenii, în bine, într-o lume marcată de crescânde inegalități sociale, care vulnerabilizează din interior mulți competitori.
Pentru că ambiția noastră de a accelera decisiv competitivitatea económică a Europei să se concretizeze, va fi nevoie de multă muncă în echipă, de dialog și transparență, atât în interiorul instituțiilor europene cât și între acestea și statele membre, comunitățile locale, partenerii sociali.
Îi mulțumesc Prim-Ministrului României, Marcel Ciolacu, pentru susținere și pentru modul în care a negociat, pentru România și în numele țării noastre, o poziție de reprezentare la cel mai înalt nível.
Urmează audierea în comisiile relevante din Parlamentul European, o etapă cheie în care vom detalia, explica prioritățile pentru următorii cinci ani și modul în care vom lucra și livra rezultate pentru oameni.
Dincolo de audieri, ca fost deputat român și actual deputat european, îmi doresc să lucrez bine și îndeaproape cu aleșii direcți ai cetățenilor, în mod constant.
Cuvântul cheie al acestui mandat este și va fi COLABORARE! Numai în acest fel vom reuși să ne atingem obiectivele îndrăznețe pe care ni le propunem“, a scris aceasta.

Anunțul public

“Sunt foarte bucuroasă să îi încredinţez Roxanei Mînzatu rolul de vicepreşedintă executivă pentru oameni, competenţe şi pregătire. Ea va avea responsabilitatea pentru competenţe, educaţie şi cultură, locuri de muncă de calitate şi drepturi sociale. Aceasta se află sub umbrela demografiei. Roxana va conduce în special o Uniune a competenţelor şi pilonul european al drepturilor sociale. Ea se va concentra asupra acelor domenii care sunt esenţiale pentru a uni societatea noastră”, a declarat Ursula von der Leyen, citată de Agerpres.

Atribuțiile noului comisar

”În rolul dumneavoastră de vicepreşedinte executiv, aş dori să ghidaţi activitatea generală privitoare la consolidarea capitalului uman al Europei, de la competenţe şi educaţie la construirea de cunoştinţe şi experienţe pe parcursul vieţii noastre, fie prin studii în străinătate, fie prin a profita la maximum de cultură şi sport. Rolul dumneavoastră va fi acela de a lucra cu comisarii pentru sprijinirea oamenilor, consolidarea societăţilor noastre şi a modelului nostru social”, se arată în scrisoarea trimisă Roxanei Mînzatu de către Ursula von der Leyen, prezentată de Agerpres.

Lucrând împreună cu alţi comisari europeni, Roxana Mînzatu va trebui să se concentreze pe Pilonul European al Drepturilor Sociale şi să ajute la soluţionarea problemei lacunelor privind competenţele şi forţa de muncă, problemă ce împiedică productivitatea şi competitivitatea.

”Vă veţi concentra de asemenea pe pregătire şi educaţie şi pe impactul şi oportunităţile tehnologiei şi inovării în lumea muncii. Trebuie să ne reunim societatea prin educaţie, sprijinind tinerii şi construind pe baza lucrurilor pe care le avem în comun. Iată de ce a continuat munca noastră pentru construirea unei Uniuni a egalităţii şi pentru ruperea barierelor şi a discriminării pe care o cunosc zilnic atât de mulţi oameni. Aş dori să ghidaţi activitatea în această privinţă pentru a crea o societate şi un model social mai corecte şi pentru a garanta că Europa îşi poate folosi deplin talentul şi potenţialul”, scrie Ursula von der Leyen.

Potrivit aceluiaşi document, misiunea Roxanei Mînzatu privind responsabilităţile referitoare la drepturi sociale şi locuri de muncă, competenţe şi educaţie va fi aceea de a se asigura că economia socială de piaţă continuă să sprijine transformarea industriilor şi a societăţilor europene şi completarea pieţei unice, furnizând locuri de muncă de calitate, mai multă egalitate şi scoaterea mai multor oameni din sărăcie.

În 2025, ar urma să fie prezentat un nou plan de acţiune privind implementarea Pilonului European al Drepturilor Sociale, plan ce va include etapele procesului necesar atingerii ţintelor sociale stabilite pentru 2030.

Împreună cu partenerii sociali, vicepreşedinta executivă a CE pentru oameni, competenţă şi pregătire va elabora o foaie de parcurs privind locurile de muncă de calitate, pentru a asigura o tranziţie justă pentru toţi. Aceasta va sprijini salarii corecte, standarde ridicate de sănătate şi siguranţă, condiţii bune de muncă.

Viitoarea Comisie Europeană îşi va reafirma angajamentul faţă de consolidarea dialogului social european, într-o perioadă de schimbări sociale şi economice, şi împreună cu sindicatele şi patronatul vicepreşedinta executivă pentru oameni, competenţă şi pregătire va prezenta la începutul anului viitor un nou Pact pentru dialog social european, indică ”scrisoarea de misiune” trimisă Roxanei Mînzatu de către Ursula von der Leyen.

”Ca parte a acestuia, veţi conduce munca pentru prima Strategie antisărăcie a UE, menită să ajute oamenii să aibă acces la servicii esenţiale de care au nevoie şi să trateze cauzele primare ale sărăciei. De asemenea, veţi contribui la Planul european privind accesul la locuinţe”, se mai arată în scrisoare.

Potrivit aceluiaşi document, o altă prioritate a vicepreşedintei executive a CE pentru oameni, competenţă şi pregătire va fi îmbunătăţirea abordării Europei faţă de siguranţa şi sănătatea ocupaţională şi asigurarea de locuri de muncă mai sănătoase.

”Doresc să exploraţi căile de facilitare suplimentară a mobilităţii forţei de muncă, simultan cu garantarea că regulile sunt consolidate corespunzător cu sprijinul unei solide şi consolidate Autorităţi Europene a Muncii. Veţi lucra la modernizarea, simplificarea şi digitalizarea coordonării securităţii sociale. Veţi contribui la Semestrul European în ceea ce priveşte politicile sociale, educaţia şi ocuparea forţei de muncă”, menţionează Ursula von der Leyen în ”scrisoarea de misiune” adresată Roxanei Mînzatu.

Pe de altă parte, vicepreşedinta executivă a CE pentru oameni, competenţă şi pregătire se va ocupa de dezvoltarea şi construirea unei Uniuni a competenţelor. Ea va trebui să elaboreze o strategie cuprinzătoare, concentrată pe investiţii, pe învăţarea pe tot parcursul vieţii, pe educaţie şi pregătire vocaţională şi pe consolidarea inteligenţei privind competenţele.

”Veţi lucra la Spaţiul European al educaţiei, pentru a promova o abordare comună pentru dezvoltarea competenţelor, mobilitatea educaţională, calitate şi incluziune. Veţi avea la dispoziţie majoritatea instrumentelor, inclusiv prin consolidarea Erasmus +”, arată documentul citat.

Alte priorităţi vor fi elaborarea unei Strategii europene pentru educaţie şi pregătire vocaţională şi dezvoltarea unui plan de acţiune privind competenţele de bază şi dezvoltarea Agendei UE pentru Profesori. Aceasta din urmă va fi menită să amelioreze condiţiile de muncă, pregătirea şi perspectivele profesionale. De asemenea, va fi avută în vedere şi lansarea unei Alianţe a Şcolilor Europene pentru a încuraja cooperarea şi mobilitatea transfrontaliere între şcoli din Europa.

În activitatea sa legată de competenţe, drepturi sociale, locuri de muncă şi educaţie, vicepreşedinta executivă a CE pentru oameni, competenţă şi pregătire va fi sprijinită de Directoratul General pentru Educaţie, Tineret, Sport şi Cultură şi Directoratul General pentru Ocuparea forţei de muncă, Afaceri sociale şi Incluziune ale Comisiei Europene, se mai arată în ”scrisoarea de misiune” primită de Roxana Mînzatu de la Ursula von der Leyen.

Roxana Mînzatu, experiență bogată în gestionarea fondurilor europene

Europarlamentarul Roxana Mînzatu s-a născut la 1 aprilie 1980.

Absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii din Bucureşti (2002), Roxana Mînzatu deţine un master în Integrare Europeană obţinut la Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” (2005); un certificat de stagiu la Biroul de reprezentare la Bruxelles al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (2006); o diplomă de absolvire a programului de formare profesională corespunzător categoriei înalţilor funcţionari publici, urmat la Institutul Naţional de Administraţie (iulie 2009). A mai urmat şi alte cursuri de formare acreditate, absolvite cu certificate recunoscute de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei: Formator, Manager de Proiect, Formator de Formatori, potrivit www.cdep.ro.

Consilier de integrare la Ministerul Integrării Europene (2004-2006); a fost manager de proiect în Consultanţă accesare fonduri nerambursabile UE, planificare strategică în APL, dezvoltare locală la Project Europa Regional Bucureşti (2006-2008); director la Standard Management Braşov şi lector fonduri nerambursabile la Patronatul Serviciilor Publice din România (2008-2009); director/formator la Eurokorona, activând în consultanţă şi formare accesare fonduri nerambursabile UE, planificare strategică în APL, dezvoltare locală (2009-2011).

A mai fost: mentor proiect Regions for Jobs la Camera de Comerţ şi Industrie Braşov şi expert tehnic proiect la Agenţia Metropolitană Braşov (2013); director executiv la Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie – Filiala Braşov (2011-2014); consultant programe formare la Technical Training, ocupându-se de formare profesională categorii vulnerabile, implementare FSE/POSDRU (dec. 2014 – mart. 2015).

Membru PSD din ianuarie 2000, a devenit vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Braşov PSD (aprilie 2013), apoi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Braşov a Femeilor Social Democrate (septembrie 2013).

Consilier judeţean la Braşov (2004-2008, 2011-2012, 2016); subprefect de Braşov (2009); expert proiect şi preşedintele Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală Curbura Carpaţilor la Primăria comunei Prejmer din judeţul Braşov, precum şi formator la Versus Project, unde s-a ocupat de formarea reprezentanţilor administraţiei publice locale în dezvoltare locală şi planificare strategică (2010).

Secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene (martie – septembrie 2015) şi preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (sept. 2015 – ian. 2016).

Deputat PSD de Braşov în Parlamentul României (21 dec. 2016 – 19 dec. 2020 – demisie), a fost: secretar al Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor (dec. 2016 – sept. 2019); membru în Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor (din februarie 2017); membru al Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor privind modalitatea de încheiere a unor contracte de colaborare cu terţe persoane şi a modului de angajare şi efectuare a cheltuielilor din bani publici în executarea contractelor de colaborare la Societatea Română de Televiziune (dec. 2016 – mart. 2019). A făcut parte din grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (secretar ), cu Islanda şi cu Arabia Saudită (dec. 2016 – dec. 2020), potrivit www.cdep.ro.

În 2019, a fost ministrul Fondurilor Europene (iunie – noiembrie).

A fost secretar de stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (decembrie 2021 – martie 2022) şi secretar de stat la Departamentul pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanţate din fonduri publice şi europene (martie 2022 – iulie 2024), conform CV-ului postat pe site-ul https://www.roxanaminzatu.ro/.

De altfel, în această calitate – secretar de stat la Departamentul pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanţate din fonduri publice şi europene, noul comisar român a participat la conferința regională Harta Investițiilor Publice  de succes – Dezvoltare locală în context global, organizată de revista noastră la Sibiu, în 17 noiembrie 2022. Intervenția sa o puteți lectura dând click pe AICI.

În urma alegerilor europarlamentare din 9 iunie 2024, a obţinut un mandat de eurodeputat pe listele Alianţei electorale PSD PNL, fiind afiliată Grupului S&D.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

RECAP ENERGY e gata de racordarea unui parc fotovoltaic în Jibou

Articolul următor
Întâlnirea cu membrii comisiei de jurizare pentru competiția DAR m-a surprins pentru că foloseau termeni din antreprenoriat cu care eu nu eram obișnuită.

Directorii de școli, formați ca managerii de firme

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share