Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Oradea, distinsă cu Premiul „Dem I. Dobrescu” la Gala Energiei Românești

Municipiul Oradea a fost distins cu Premiul „Dem I. Dobrescu”, la categoria „Administrație”, în cadrul Galei Energiei Românești, desfășurată pe 17 septembrie 2024. Această recunoaștere onorează implicarea orașului în accesarea fondurilor europene pentru implementarea unui proiect major de eficiență energetică, cu beneficii importante pentru comunitate și mediu.

Premiul a fost ridicat de Marius Moș, reprezentant al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte din cadrul Primăriei Oradea. În discursul său, acesta a subliniat importanța eforturilor municipiului în direcția modernizării sistemului de termoficare, un proces început în 2008. Masterplanul orașului a indicat nevoia unei investiții de peste 200 de milioane de euro pentru a crea un sistem de termoficare sustenabil. Prin atragerea fondurilor europene, fondurilor norvegiene și din diverse programe naționale, Oradea a reușit să implementeze o strategie clară, obținând rezultate semnificative.

Printre aceste rezultate se numără tranziția de la cărbune la cogenerare pe gaz, ceea ce a dus la o reducere considerabilă a emisiilor de CO2, de la un milion de tone la 350.000 de tone. De asemenea, orașul a reușit să îmbunătățească serviciile de termoficare pentru cetățeni, eliminând avariile și asigurând un sistem stabil și eficient.

Miza pe energie geotermală

Marius Moș a evidențiat și planurile de creștere a producției de energie geotermală, de la 5% la 15%, cu obiective ambițioase pentru viitor. Acesta a subliniat importanța sprijinului Ministerului Energiei pentru continuarea acestor investiții, care vizează trecerea la încălzirea geotermală completă în perioadele de vară și reducerea amprentei de carbon prin integrarea surselor de energie regenerabilă.

Pe lângă aceste realizări, Primăria Oradea a pus un accent puternic pe reabilitarea energetică a clădirilor și modernizarea rețelei de transport. Aceste măsuri au dus la creșterea numărului de consumatori care se reconectează la sistemul de termoficare, reflectând încrederea comunității în eficiența și stabilitatea sistemului.

Totodată, Marius Moș a evidențiat faptul că sistemul de termoficare din Oradea este nu doar sustenabil, ci și competitiv din punct de vedere al costurilor, cu una dintre cele mai mici subvenții din țară între prețul de producție și cel de vânzare.

 

 





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Fundația Leaders marchează absolvirea primei ediții a programului THE Leadership School

Articolul următor
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din Transilvania pot beneficia de servicii de transformare digitală din fonduri UE, anunță experții The European Digital Innovation Hub in Transilvania (TEDIHT).

Cum îți digitalizezi firma gratis cu până la 120.000 €

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share