Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

20.000 de oameni la Herbstfest Cluj. S-au băut 3.000 litri de bere

Organizatorul Hebstfest, Clubul Oamenilor de Afaceri de Limba Germană din Transilvania de Nord (DWNT), a pregătit numeroase activități: concerte live, ateliere și spectacole pentru adulți și copii. 
Edilul clujean Emil Boc a deschis primul butoi cu bere nemțească din festival | Foto: Herbstfest

Festivalul de Toamnă al Economiei Germane s-a desfășurat, în Piața Unirii, între 3 și 6 octombrie.

Organizatorul Herbstfest, Clubul Oamenilor de Afaceri de Limba Germană din Transilvania de Nord (DWNT), a pregătit numeroase activități: concerte live, ateliere și spectacole pentru adulți și copii. La dezbaterile economice și educaționale au participat cele mai importante companii din sectoare de interes național ale economiei românești, miniștri, cadre universitare, reprezentanți ai autorităților locale.

Herbstfest a fost deschis de primarul Emil Boc, cel care, conform tradiției, a dat cep unui butoi cu bere nemțească. I s-au alăturat primarul din Köln, Ralf Heinen, conducerea DWNT: Florin Sabou – președinte și Erika Varga – vicepreședinte, reprezentanții principalelor companii membre ale clubului german și sponsori: Penny, NTT Data Romania, E.ON, MHP – a Porsche Company, Neotronik, TPA România.

În pofida vremii neprietenoase, la activitățile din Piața Unirii, desfășurate majoritar sub un cort imens, de 1.200 mp, au participat 20.000 de oameni care s-au bucurat din plin de cultura și tradițiile germane.

În cele trei zile destinate și distracției, s-au consumat 1 tonă de cârnați și ciolan,  3.000 l de bere germană, pe fundal de petrecere cu acest specific, atmosferă întreținută de trupe ca Die Burzenland Party Band, Hermannstadt ‘07, Fanfara din Petrești, Trio Saxones Band, trupa de dansuri săsești din Sebeș.

Beer Bike în centrul Clujului

Festivalul a inclus și activități inedite; Beer Bike – vehicul în care participanții au putut pedala prin centrul orașului, asculta muzică și savura bere germană, Fresh Bike – o bicicletă electrică care alimenta un storcător de fructe. 500 kg de fructe s-au consumat astfel în trei zile.

Pentru a fi în acord cu ideea de energie verde, au avut loc și teste de conducere cu mașini electrice și teste cu biciclete electrice, prin Piața Unirii. Participanții la festival au fost invitați să își imagineze cum va arăta viitorul, prin mesaje scrise pe un panou solar uriaș sau printr-un Yarn Board uriaș.

“Suntem o comunitate de companii care, înrolate sub egida DWNT, îşi desfăşoară business-ul pe ruta România – Germania, Germania fiind principalul partener de afaceri al României, locul unde țara noastră exportă cel mai mult. Încercăm să ne adresăm publicului larg cu anumite activităţi adaptate realităţii în care trăim, prin care încercăm să oferim publicului larg ceea ce ştim noi din interiorul companiilor.

Mergem în direcţia culturală pe fiecare zonă, ne adresăm copiilor, încercăm implicăm firmele germane și în viața culturală și socială a orașului, nu doar la nivel de business pentru ca întreaga societate să ia contact cu modul german de a face afaceri, dar și de a se distra”, a declarat Florin Sabou.

Dezbateri economice la UBB

Cele două dezbateri de la Universitatea Babeș Bolyai, moderate de Moise Guran, i-au adus la discuții pe reprezentanții unora dintre cei mai importanți angajatori din România (Christian von Albrichsfeld – General Manager, Country Head Continental, Maria Metz – CEO, NTT DATA Romania, Bern Hörmann – CEO, MHP Consulting Romania, Monica Constantinescu – CFO, Robert Bosch, Stefan Balster – Managing Director, E.ON Business Services Cluj).

Dintre reprezentanți ai mediului academic au fost prezenți Daniela Popescu – prorector, Universitatea Tehnică din Cluj, Florin Drăgan – rector, Universitatea Politehnica Timișoara, Christian Săcărea – prorector UBB, Daniel Metz, prorector, Universitatea 1 Decembrie Alba Iulia) Guvernului și autorităților locale: Ligia Deca, ministrul educației, și primarul Clujului, Emil Boc.

Discuțiile din cadrul primei dezbateri, “România – Cum devenim o economie și industrie de export?”, au avut ca element comun provocările cu care se confruntă economia românească și identificarea strategiilor care pot transforma România într-un jucător competitiv pe scena globală.

“Exportul este o temă care va fi necesară României în următorii ani, pentru a-şi îmbunătăţi performanţele economice şi pentru a redresa oarecum deficitul despre care se vorbeşte în public.

Deficitul respectiv va putea fi îndreptat doar prin îmbunătăţirea performanţelor companiilor locate în România şi, în aceeaşi măsură, pentru a se evita oarecum măririle de taxe de care tuturor ne este frică şi vrem să le evităm, fiindcă duc în zona impredictibilităţii şi aduc probleme sau, de multe ori, chiar descurajează investitorii străini care îşi desfăşoară activitatea în România.

Pentru a îmbunătăţi performanţele economice, avem nevoie de competenţe superioare, de competenţe aprofundate şi în această direcţie merge a doua dezbatere, în direcţia de învăţământ”, a evidențiat preşedintele DWNT.

La dezbaterea “Învățământul dual academic – motor de creștere în economie” a participat Ligia Deca, ministrul educației. Ea a opinat că, deocamdată, există o îndoială din partea celor implicaţi, atât din partea companiilor, cât şi a universităţilor, referitoare la acest tip de învățământ.

“Particularitatea dualului este că nu se întâmplă dacă angajatorul nu solicită. Aceasta este prima particularitate. Deci, ca să apară în programele noastre, trebuie ca o companie să spună că-i trebuie şi că e gata să fie partener”.

Reciclare cu roboți

Copiii au putut participa la numeroase activități educative și interactive, organizate de partenerii festivalului. Tinerii au avut ocazia să învețe despre securitatea cibernetică în cadrul Digital Jungle au putut participa la atelierele Smart ROBOTX sau la cele de reciclare automatizată a sticlelor cu roboțelul Extropy, la cursuri gratuite de inițiere în limba germană sau la atelierul Fun & Learn cu Pepper, roboțelul inteligent. Au avut și jocuri și activități puse la dispoziția lor gratuit.

Pe scena amenajată în cortul mare, cei mici și cei mari s-au bucurat de magia spectacolului ”Strada baloanelor de săpun nr. 10”. Pe aceeași scenă  au urcat elevii Colegiului G. Coșbuc și au interpretat în germană piesa ”Regina culorilor”, Apoi i-au încântat pe cei prezenți cu ”Dansul panglicilor”, tradițional german. În cortul dedicat tehnologiei, spectacolul de teatru de păpuși robotizat Kasperle 2.0, adus din Augsburg, a fost deliciul celor mai mici participanți.

Meșteșugarii, pe Iuliu Maniu

Iubitorii filmelor germane au viziona, într-un cort special amenajat, producții oferite de Centrul Cultural German cu dublare în limba engleză. Apoi au putut savura o cafea la colțul special amenajat. Târgul Producătorilor Locali, organizat de Asociația Meșterilor Populari Clujeni, a fost locul de unde iubitorii de obiecte artizanale și tradiționale și-au putut achiziționa obiecte și podoabe lucrate manual.

Obiectele de artizanat, produsele locale de sezon, atelierele meșteșugărești interactive au fost la mare căutare printre vizitatori. Cele 32 de căsuțe au fost deschise pe platoul pietonal de pe Strada Iuliu Maniu. Herbstfest a ajuns, în 2024, la a 7-a ediție. După o pauză de câțiva ani, evenimentul a revenit cu scopul de a continua tradițiile de succes și de a întări relațiile economice și culturale dintre Transilvania de Nord și Germania.

Acesta îşi propune să creeze un cadru propice pentru dialog între mediul economic, academic şi comunitate, și să ofere, pe lângă dezbateri, și o gamă variată de activități pentru toate vârstele, de la spectacole culturale şi concerte, la expoziții interactive şi activități recreative.

Înființat în 2011 și cu sediul la Cluj, DWNT este un forum pentru companii din Germania, Austria, Elveția și România, în care oamenii de afaceri de limbă germană fac schimb de idei la întâlniri, evenimente și seminare sau când organizarea de activităţi de agrement în comun poate. Pe lângă economie, alte cultura, diplomația și educația sunt de interes pentru DWNT.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

”Bucharest Leaders’ Summit: Reporting for Duty” - Deschiderea oficială: 7 octombrie 2024

Articolul următor
Viorel Băltărețu susține că în forma avizată de municipalitatea clujeană, pasajului propus în zona Tăietura Turcului nu își atinge scopul, rezolvând doar parțial problemele de trafic.

Pasajul Tăietura Turcului, avizat în forma finală. “Nu rezolvă integral traficul”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

CNIPMMR devine IMM România

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) își lansează noua identitate vizuală. În urma…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share