Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

CNIR a evaluat impactul social al lucrărilor la Autostrada Unirii

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a prezentat impactul social al lucrărilor de construcție a Autostrăzii Unirii. Cel mai sensibil indicator ar fi gradul de absorbție al forței de muncă necesară pe aceste șantiere de infrastructură rutieră. Evaluarea realizată și publicată într-un comunicat a estimat că  aproximativ 45.000 de persoane sunt necesare pentru tronsonul Tg Mureș – Tg Neamț.

Studiul de Fezabilitate realizat a estimat că secțiunea montană Sărățeni – Pipirig este una dintre cele mai complexe investiții în infrastructura rutieră din România. Pentru construirea acestui segment al autostrăzii Unirii (A8) sunt necesari aproximativ 22.000 de lucrători. Această porțiune are o lungime de 116 kilometri, va include 38 de tuneluri și aproape 200 de poduri și viaducte. Proiectul are potențialul de a stimula dezvoltarea economică, de a reduce decalajele regionale și de a diminua șomajul, promovând în același timp atragerea de noi investiții.

⁠Lotul 1C (Sărățeni-Joseni), cu o lungime de 32,4 km are termenul pentru depunere ofertelor în SEAP în 16.12. 2024.

De câți lucrători e nevoie pe sectoarele Autostrăzii Unirii?

Conform estimărilor, necesarul de forță de muncă variază pe tronsoane: lotul 1C Sărățeni – Joseni (32,4 km) ar necesita aproximativ 6.000 de persoane; pentru lotul 1D Joseni – Ditrău (14,4 km) sunt necesari 3.000 de muncitori; lotul 2A Ditrău – Grințieș (37,9 km) ar implica 7.000 de angajați, iar lotul 2B Grințieș – Pipirig (31,5 km) ar necesita circa 6.000 de persoane. În plus, CNIR va acorda punctaj suplimentar contractorilor care vor angaja cel puțin 350 de persoane șomere, promovând astfel incluziunea socială și ocuparea forței de muncă în zonă prin achiziții publice responsabile.

Forța de muncă e o problemă

Gabriel Budescu, directorul general al CNIR, a explicat că industria construcțiilor din România, la fel ca în multe alte țări europene, se confruntă cu un deficit semnificativ de forță de muncă. În acest context, CNIR premiază cu un punctaj suplimentar de 6% constructorii care contribuie activ la incluziunea socială și reducerea șomajului în județele Bacău, Harghita, Iași, Mureș, Neamț și Suceava.

,,Industria de profil din România, precum și cea din multe alte țări europene se confruntă cu o provocare economică și socială majoră, respectiv lipsa forței de muncă. În acest sens, CNIR acordă un punctaj suplimentar de 6 % pentru creșterea incluziunii sociale și reducerea șomajului local. Astfel, constructorii care angajează 350 de șomeri din județele Bacău, Harghita, Iași, Mureș, Neamț și Suceava vor avea punctaj suplimentar în evaluarea ofertelor pentru cele patru loturi ale autostrăzii A 8” a spus Gabriel Budescu.

CNIR evidențiază nevoia angajării a 350 de persoane șomere și oferă un punctaj suplimentar contractorilor care își propun să sprijine reducerea șomajului local. Reprezentanții companiei subliniază că achizițiile publice cu responsabilitate socială sunt esențiale pentru promovarea incluziunii sociale și ocupării forței de muncă.

Comunicatul nu a precizat penalizarea companiilor care nu vor contribui la reducerea șomajului local prin angajarea lucrătorilor dintre cei înregistrați de Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă și nici dacă va influența în vreun fel cuantumul de muncitori străini, așa cum se întâmplă pe alte sectoare de autostrăzi din România.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
LIH

Brokerii clujeni: trecerea de la Orange la Vodafone a afectat afacerile LIH

Articolul următor

Ultimele noutăți și programul complet al Festivalului „D’ALE PORCULUI” XI

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share