Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Constructorii Clujului își strând rândurile. “Trebuie să ne regăsim vocea”

Alexandra Stoica, președintele Filialei Transilvania a Patronatului Societăților din Construcții (PSC-T), explică resorturile lansării noii organizații.

“În opinia mea, dorința antreprenorilor din acest domeniu de a acționa individual, de a fi „steluțe izolate” ne-a sabotat până acum și ne-a obligat să acceptăm ceea ce din punct de vedere fiscal și economic nu ne-a convenit.



Am auzit foarte mulți conducători de companii de construcții comentând cu iritare deciziile fiscale de anul trecut ale guvernului, venind totodată cu justificarea: „a, păi cine să ne asculte și pe noi, oricum fac cum vor ei!”.

La nivel de business am fost și eu afectată, plătind, din noiembrie 2024, taxe duble la stat, fiind obligată să cresc salariile tuturor angajaților pe lanțul trofic, deoarece nu poți să urci doar salariul minim – aparținând celor mai slabi angajați – cu 1.000 de lei, iar celorlalți mai performanți să nu le asiguri nimic în plus”.

Sectorul construcțiilor, 8% din PIB

“Dacă noi, constructorii, dorim ca astfel de inconveniente să nu se mai întâmple, am face bine să fim uniți și să ne regăsim vocea. Avem foarte multe companii puternice – plătesc dări grele la stat, au sute / mii de angajați – care e necesar să ia atitudine față de această impredictibilitate fiscală și economică din România.

Din punct de vedere fiscal, în 2025, Guvernul României nu ne pregătește surprize plăcute, deși promisiunile inițiale de facilități fiscale au fost făcute până în 2028. Deci să nu ne așteptăm la „lapte și miere”. Întreaga breaslă ar trebui să își unească forțele și să nu aștepte pasivă ceea ce consideră drept un rău iminent.

Creşterea economică a țării de 2,1%, din anul 2023, a fost adusă în proporţie de aproape 50% de construcţii, care au ajuns să însemne 8% din produsul intern brut, faţă de 6%, cât era aportul sectorului la PIB în 2018.

Acest sector ar putea avea un mare potențial de dezvoltare în contextul unor politici fiscale și guvernamentale previzibile și consecvente. Noi, companiile de construcții, ne dorim de la mediul politic și guvernamental tocmai ceea ce știm noi să oferim atât de bine, prin activitatea noastră: predictibilitate și consecvență”, a subliniat președintele filialei clujene.

Președintele filialei, Alexandra Stoica, este director general al DAS Engineering Grup, una dintre cele mai relevante companii de instalații din Transilvania. Ea a fost recent premiată în cadrul evenimentului The Voices of Business Awards 2024 – Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și a participat ca invitat special la Construction & Infrastructure Summit, inițiat de platforma X Party & Networking, cea mai mare serie de evenimente de profil din România.

PSC

Lansarea filialei, la Hotelul Napoca

În 28 noiembrie, va avea loc, la Cluj-Napoca, lansarea PSC – Filiala Transilvania, eveniment care marchează o etapă importantă în creșterea reprezentativității asociației în Centrul și Nordul României. PSC-T este o subdiviziune care se ocupă de specificul pieței și acestei regiuni, reprezentând interesele angajatorilor din domeniul construcțiilor, unii dintre cei mai importanți actori din domeniu la nivel regional.

“PSC a luat ființă din nevoia de asociere a companiilor ce activează în construcții și dorința de a conlucra pentru a asigura un mediu de afaceri sănătos. Brandul a devenit reprezentativ în domeniu, atât în interiorul României, cât și în afara granițelor sale ca promotor activ pentru protejarea valorilor breslei.

Mottoul nostru, “Împreună pentru protejarea valorilor breslei”, este grăitor în această direcție și chiar esența existenței noastre. De asemenea, exprimă spiritul organizației și felul în care interacționăm cu membrii, autoritățile, media sau alte organizații”, potrivit reprezentanților PSC.

PSC este membru fondator al Federației Patronatelor Societăților din Construcții, singura federație reprezentativă la nivelul sectorului de activitate construcții civile și industriale.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Un nou proiect educațional - Dual NextGen – învățământ dual la toate nivelurile

Articolul următor

Rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în patru comune bistrițene

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
proiecte
Citeste mai mult

Clujul marilor proiecte pe hârtie

Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share