Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Prețurile la apartamente se duc spre 3.000 euro/mp la Cluj-Napoca

Noiembrie a fost o lună marcată de o scădere neașteptată a tranzacțiilor imobiliare din România.

Tranzacțiile cu aceste proprietăți au mai scăzut în context electoral, însă de la începutul anului locuințele sunt mai scumpe, potrivit analizelor agenției Blitz Imobiliare.

Noiembrie a fost o lună marcată de o scădere neașteptată a tranzacțiilor imobiliare din România, consideră specialiștii. Campania electorală a avut un impact puternic asupra deciziilor de cumpărare și vânzare, lăsând mulți potențiali cumpărători în expectativă, conform Blitz.

Noiembrie 2024 a fost marcată de o scădere semnificativă a numărului de tranzacții imobiliare în România, cu 58.415 unități vândute, potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Comparativ cu octombrie, reprezintă o diminuare cu 9.583 de tranzacții (-14%), iar în raport cu perioada similară a anului trecut, cu 4.874 de unități.

Cele mai multe vânzări de imobile în noiembrie 2024 au fost înregistrate în București (10.752), Ilfov (4.510), Brașov (3.355). Județele cu cele mai puține tranzacții imobiliare au fost Teleorman (50), Ialomița (307), Giurgiu (314).

Cumpărători reticenți

“Această încetinire a activității pieței imobiliare poate fi atribuită în principal contextului electoral, marcat de campaniile pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, care au influențat în mod direct comportamentul cumpărătorilor și vânzătorilor pe piața imobiliară.

Campania electorală din noiembrie 2024 a influențat decisiv tranzacțiile imobiliare prin incertitudinea economică și politică generată. Mulți potențiali cumpărători au preferat să amâne achizițiile de proprietăți în această perioadă, așteptând să vadă rezultatele alegerilor și să obțină claritate asupra direcției economice și politice a țării.

Această reticență s-a reflectat în numărul redus de tranzacții înregistrate în luna noiembrie, comparativ cu lunile anterioare și cu aceeași perioadă a anului trecut”, remarcă experții de la Blitz.

Prețurile la imobiliare, tot mai ridicate

Numărul scăzut de tranzacții imobiliare a fost dat și de evoluția prețurilor pe piața imobiliară. Datele portalului dedicat Imobiliare.ro arată că prețurile au fost relativ ridicate, dar stabile în majoritatea orașelor, și cu variații semnificative în funcție de accesibilitatea și proximitatea față de facilități urbane.

“Așa cum am prognozat la începutul anului, prețurile au atins un nivel record în marile orașe (Cluj Napoca, Brașov, București, Iași), în timp ce în regiunile mai puțin dezvoltate, prețurile au avut o creștere mai lentă”, relevă analiza.

Cum au evoluat marile orașe (2024)

  • Cluj-Napoca – 2.940 euro/mp, creștere cu 15,1% (+385 euro)
  • Brașov – 2.021 euro/mp, creștere cu 19,5% (+ 330 euro)
  • București – 1.841 euro/mp, creștere cu 15,6% (+248 euro)
  • Craiova – 1.749 euro/mp, creștere cu 15,6% (+235 euro)
  • Sibiu  – 1.725 euro/mp, creștere cu 15,0%  (+225 euro)
  • Constanța – 1.710 euro/mp, creștere cu 10,1% (+157 euro)
  • Iași – 1.703 euro/mp, creștere cu 18,6% (+267 euro)
  • Timișoara – 1.664 euro/mp, creștere cu 10,9% (+164 euro)
  • Oradea – 1.627 euro/mp, creștere cu 13% (+187 euro)

Sursă: Indice Imobiliare.ro

Numărul tranzacțiilor cu credit, în urcare

În orașele mari, prețurile pentru apartamente vechi sunt mai scăzute cu 200-300 euro/mp decât cele la cele noi, în funcție de cartier și accesul la mijloacele de transport.

În ceea ce privește ipotecile, noiembrie 2024 a înregistrat 34.547 de operațiuni, 59,14% din totalul tranzacțiilor, cu 3.769 mai multe față de noiembrie 2023. Cele mai multe au fost raportate în București (5.270), Ilfov (3.195), Constanța (2.566). Sălaj (105), Gorj (117) și Covasna (122) au avut cele mai puține ipoteci.

„Odată cu creșterea prețurilor vedem și o creștere a interesului pentru creditele imobiliare în orașele mari, unde nevoia de locuințe e mai presantă. Stagnarea tranzacțiilor imobiliare în noiembrie 2024 a fost un rezultat direct al contextului electoral din România.

Mulți cumpărători au preferat să amâne achizițiile în așteptarea clarificării contextului economic și politic postelectoral. Aceasta a creat o atmosferă de incertitudine pe piața imobiliară, afectând direct numărul de tranzacții înregistrate.

Pe măsură ce piața se stabilizează și perspectivele economice devin mai clare, se așteaptă o revenire a activității imobiliare, impulsionată de cererea acumulată în perioada de așteptare”, sunt de părere specialiștii clujeni.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cu dragoste despre speranță la Sinagoga Sion

Articolul următor

OSCAR DOWNSTREAM își completează zestrea de benzinării

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Transilvania Trek Cluj (TTC) își extinde amprenta în România cu mai multe proiecte noi.
Citeste mai mult

Hiltonul din Apuseni prinde contur

Operatorul de hoteluri Transilvania Trek va demara prima fază a unității turistice din stațiunea Beliș-Fântânele. “Transilvania Trek Cluj…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share