Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Asociere între 5 orașe din România și 5 din Ungaria pentru accesarea de fonduri UE

Patru orașe din Arad, unul din Bihor și cinci din Ungaria vor să formeze o asociație teritorială europeană pentru a avea acces mai ușor la fonduri europene.

Este vorba despre Salonta (Bihor), Curtici, Chișineu-Criș, Nădlac și Pecica (Arad), și Bătania, Gyula, Sarkad, Elek și  Medgyesegyháza (Ungaria).



Reprezentanții acestora s-au întâlnit vineri, 31 ianuarie 2025, la Bătania.

Am purtat, astăzi, o primă discuție cu primarii din alte patru orașe din România, alături de edilii a cinci orașe din Ungaria, despre înființarea unei asociații teritoriale europene – European Grouping of Territorial Cooperation (în limba engleză prescurtată EGTC). Întâlnirea din orașul nostru înfrățit Battonya (Bătania) a fost utilă și la obiect, cu participarea reprezentanților orașelor Gyula, Sarkad, Elek, Medgyesegyháza și orașul gazdă, respectiv Salonta, Curtici, Chișineu-Criș, Nădlac și Pecica”, a precizat Petru Antal, primarul orașului Pecica.

La discuție a luat parte deputatul zonei, Erdős Nobert, reprezentantul minorității române în Parlamentul Ungariei, Traian Kreszta, alături de oficialități județene.

Petru Antal

Sediul EGTC la Gyula

EGTC este o asociație cu personalitate juridică independentă, a cărei membri pot fi administrații locale, instituții de stat și companii cu scop public, care pot implementa programe de dezvoltare regională integrate, transfrontaliere, în interesul dezvoltării economice a regiunii de frontieră date.

Practic, ca EGTC, cu sediul preconizat la Gyula, putem depune proiecte pentru fonduri europene nerambursabile pe care separat nu le putem accesa. Am stabilit mai multe domenii de colaborare și să demarăm pașii pentru înregistrarea, aprobarea la nivel național și înregistrarea la nivelului Uniunii Europene”, a explicat primarul de Pecica.

.

 





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Alimentație sănătoasă pentru un abdomen plat

Articolul următor

Bob și zonă de wellness & spa la Ineu

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Angajări în domeniul feroviar

Târgul de Carieră Feroviară în România revine în luna iunie cu cea de-a X-a ediție și aduce în…
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share