Timiș, Cluj, Brașov și Bihor se află pe lista primelor 10 județe cu cele mai multe magazine mari, însă toate la un loc nu ating numărul celor din capitală.
Asociația Ecoteca a prezentat numărul hipermarketurilor și supermarketurilor din fiecare județ al României deschise până în mai 2024. Județele / municipiul cu cel mai mare număr de hipermarketuri și supermarketuri sunt București – 901, Timiș – 272, Cluj – 244.
Din Transilvania și Banat mai figurează Arad – 103 mari magazine, Sibiu – 96, Maramureș – 88, Hunedoara – 84, Mureș – 83, Alba – 62, Caraș-Severin – 52, Satu Mare – 48, Bistrița-Năsăud – 44, Sălaj – 40, Harghita – 35, Covasna – 31.
Județele cu cel mai mic număr de hipermarketuri și supermarketuri sunt Vâlcea – 32, Covasna – 31, Tulcea – 26. Potrivit clasificării Ecoteca, între 26 și 51 de asemenea magazine este un număr mic pentru un județ, între 50 și 100, un număr mediu, între 100 și 902, un număr mare.
Proiectul de vizualizare de date Cum Stăm a fost demarat de Ecoteca în parteneriat cu BRD, pe principiul că dacă vrem să schimbăm România, prima dată trebuie să știm datele de la care se pornim.
Ecoteca este o organizație specializată în managementul deșeurilor, economie circulară și impact climatic. Misiunea asociației constă în informarea, educarea și sprijinirea cetățenilor în aceste domenii.