Sala Mare a Teatrului Regina Maria din Oradea a fost arhiplină cu elevi, marți, 11 februarie 2025. Aici s-a dat startul celei de-a III-a ediții a „Maratonului pentru Educație Antreprenorială” organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF Sucursala Bihor.
După primele două ediții, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” a devenit cea mai amplă competiție de planuri de afaceri dedicată liceenilor din România – un adevărat parcurs inițiatic al tinerilor, despre descoperirea de sine, despre curajul de a urma un drum autentic, despre identificarea vocației, îndrumați de profesori și de mentori voluntari, care le oferă un real suport în alegerea viitoarei cariere în care își vor valorifica abilitățile dobândite.
Realizările edițiilor trecute
În prima ediție, peste 5.000 de elevi au participat la sesiuni de educație antreprenorială practică, peste 500 de liceeni au creat proiecte, sprijiniți de 100 de profesori coordonatori, din 60 de unități școlare din 12 județe, 150 de antreprenori – speakeri și membri ai juriului.
În ediția a doua, implicarea a crescut spectaculos – peste 15.000 de elevi, din 130 de licee din 20 de județe, 150 de antreprenori și tot atâția profesori, toate acestea punând bazele unui ecosistem antreprenorial vibrant, peste 50.000 euro valoarea premiilor oferite câștigătorilor.
„Am ajuns la cea de-a treia ediție. Anul trecut Bihorul, a câștigat marele premiu și anul acesta începe maratonul pentru educație antreprenorială, prima semifinală din ediția a treia la Bihor. Așadar le urez succes tuturor elevilor de liceu, Scopul acestui program național este să le descoperim vocația, să-i ajutăm să lucreze în echipă, să-și identifice ce pasiuni au și ceea ce vor să facă în viață, într-o cooperare perfectă între antreprenori, profesori, mentori și autorități locale și centrale”, a declarat Cristina Chiriac, președintele CONAF.
11 echipe, 57 de elevi
La ediția de la Teatrul Regina Maria din Oradea s-au aliniat la start 57 de elevi, în 11 echipe de la școli din Oradea și din județ.
„Vor fi premiate primele trei echipe: locul I – 3.000 de lei, locul II – 2.000 de lei și Locul III – 1.000 de lei. Primele două echipe se califică la faza următoare. Anul trecut locul I pe țară l-a obținut o echipă de la Colegiul Național Emanuil Gojdu din Oradea”, ne-a informat Flori Bicăzan, vicepreședinte CONAF Bihor și cofondator Academia de Business Open Tribe.
Moderatorul evenimentului de la Oradea a fost Cristina Chiriac.
Viceprimarul Oradiei, Teofil Filimon, și inspectorul școlar general al Bihorului, Alin Ștefănuț le-a urat mult succes participanților.
Virgil Ianțu le-a cerut tinerilor să se bucure că trăiesc într-un asemenea oraș și județ.
„Vreau să fac un lucru pe care nu l-am făcut niciodată pentru că nu a fost cazul. Aș vrea să felicit autoritățile acestui județ și autoritățile acestui oraș Pentru că fac o treabă excelentă. Orașul vostru arată foarte frumos S-au făcut extrem de multe lucruri pentru cetățeni Se văd lucrurile astea Și aș vrea să vă spun și vouă să vă bucurați că trăiți într-un asemenea oraș. Să concientizați ce norocoși sunteți. Eu sunt Timișoara și mă bucur… Locuiesc de mult în București, dar mă bucur de fiecare dată când mă duc acasă și văd în ce oraș m-am născut și acolo se fac lucruri. Iar să știți că orașul vostru este model pentru alte orașe și ar trebui să fie. Vă felicit pentru tot ce ați realizat”, a precizat Virgil Ianțu.
Valeriu Trip, fondatorul companiei Valtrip, le-a vorbit tinerilor despre vocație, iar Lucian Tifui de la Adservio, despre tehnologie în educație.
Planurile de afaceri ale celor 11 echipe au fost evaluate de un juriu format din Daniel Galea (Piața 9), Marius Ghenea (Catalyst Romania), Mirela Bucovicean (Molecule PR), Nicoleta Munteanu (Kids in Business) și Andreea Mușet (Auchan).