Numeroși diplomați și oameni de afaceri au luat parte la prezentarea noului consul onorific de la Cluj-Napoca, asociat în dezvoltatorul imobiliar SDC Group.
“Evenimentul de deschidere a Consulatului Onorific al Bulgariei (COB) la Cluj-Napoca este unul semnificativ pentru relațiile bilaterale dintre România și Bulgaria, marcând un pas important în consolidarea legăturilor și aprofundarea colaborării pentru un viitor benefic și prosper pentru cetățenii celor două țări.
COB devine cel de-al 24-lea consulat din Cluj-Napoca, dovadă a importanței pe care orașul nostru o acordă colaborărilor internaționale”, a evidențiat viceprimarul Clujului Dan Tarcea.
La inaugurare au participat Radko Vlaikov, ambasador al Bulgariei în România, Radu Rațiu – vicepreședinte al Consiliului Județean, subprefectul Florentin Burz. Noul prefect al Clujului, Maria Forna, a subliniat importanța consolidării relațiilor româno-bulgare, bazate pe respect reciproc și cooperare.
Aceasta a evidențiat rolul esențial al relațiilor bilaterale în promovarea valorilor comune și dezvoltării regionale. Ea a dat citire Exequaturului, marcând astfel oficializarea mandatului noului consul. „Avem convingerea că activitatea doamnei consul va contribui semnificativ la aprofundarea dialogului și la dezvoltarea colaborării între comunitățile noastre, în beneficiul ambelor națiuni”.
“Diplomația înseamnă punți de legătură, iar Clujul le construiește cu fiecare nou parteneriat. Sunt convins că această colaborare va deschide noi oportunități economice, culturale și sociale pentru ambele comunități”, susține Alexandru Cordoș, consilier județean.
Au ridicat zeci de clădiri în Cluj
Dintre consulii cu activitate la Cluj au fost prezenți Miklos Horvath-Oszko – Ungaria, Ștefan Gadola – Kazahstan, Anca Rarău – Lituania, Dorin Zăgrean – Mexic, Nina Moldovan – Republica Moldova, Massimo Novali – Italia, Decebal Cotoc – Tunisia, Mihaela Călușer – Polonia, Carmen Vele – Danemarca, Mircea Hoțoleanu – Finlanda.
“Consiliul de Miniștri a adoptat o decizie privind deschiderea unui consulat onorific cu sediul în orașul românesc Cluj-Napoca și cu o circumscripție consulară care acoperă regiunile Cluj, Satu Mare, Baia Mare, Sălaj, Bistrița, Maramureș, Alba Iulia și Târgu Mureș. Ștefania Berciu Martac va fi consul onorific al Bulgariei la Cluj-Napoca.
Aceasta este avocat și coproprietar al SDC Imobiliare Group, una dintre cele mai mari companii de construcții din România. Deschiderea unui consulat onorific la Cluj va oferi noi oportunități de promovare a cooperării la nivel regional, pentru a contribui la consolidarea legăturilor bilaterale comerciale, economice, culturale și educaționale dintre Bulgaria și România”, anunța Ambasada Bulgariei în România.
Ștefania Martac și Ștefan Berciu dețin în proporții egale societățile SDC Imobiliare și SDC Properties, cu sediul pe str. G. Marinescu 36-38, clădire în care figurează și COB. În imobil mai funcționează SDC Smart City, Imobil Concret, Bungau Construct, din grupul familiei Berciu. SDC are în portofoliu numeroase ansambluri rezidențiale și clădiri de birouri în România și Austria.