Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj (AIAIC) și compania Turkish Airlines au anunțat creșteri de frecvențe începând cu 5 mai.
Turkish Airlines oferă zboruri directe spre Istanbul de pe AIAIC încă din 2016, iar acum zborurile sunt operate zilnic. Datorită suplimentării frecvențelor, numărul zborurilor va crește de la 7 la 9 pe săptămână, începând cu 5 mai, prin introducerea a două curse suplimentare, operate luni și sâmbătă.
Această ajustare va facilita conectivitatea pasagerilor către cele peste 300 de destinații din rețeaua globală Turkish Airlines. Suplimentarea frecvenței zborurilor răspunde cererii tot mai mari din partea pasagerilor care aleg Istanbulul atât ca destinație finală, cât și ca hub de conexiune către destinații intercontinentale din Europa, Asia, Africa și America de Nord.
Cum se va zbura din 5 mai:
- Cluj-Napoca (09:55) – Istanbul (11:45) | luni, miercuri, vineri, sâmbătă
- Cluj-Napoca (21:10) – Istanbul (22:55) | luni, marți, joi, sâmbătă, duminică
„Compania aeriană care zboară către cele mai multe țări din lume, Turkish Airlines, va crește frecvența zborurilor Istanbul – Cluj – Istanbul la 9 pe săptămână, adăugând unul nou luni seara și altul sâmbătă dimineața, începând cu 5 mai”, a declarat Hakki Guntay, Manager General al Turkish Airlines.
„Turkish Airlines este unul dintre partenerii noștri strategici, iar această creștere a frecvenței zborurilor spre Istanbul confirmă atractivitatea Clujului ca destinație. Pasagerii vor avea acum acces mai facil la unul dintre cele mai mari hub-uri aeriene din lume, cu multiple posibilități de conexiune spre toate continentele”, a adăugat David Ciceo, Directorul General al AIAIC
Înființată în 1933, inițial cu o flotă de cinci avioane, Turkish Airlines, membru al Star Alliance, are astăzi 477 de aeronave pentru pasageri și marfă care zboară către 352 de destinații din întreaga lume, dintre care 299 destinații internaționale și 53 destinații interne în 131 de țări.
Prima alianță a companiilor aeriene la nivel mondial, rețeaua Star Alliance a fost fondată pe o ofertă de valoare pentru clienți, bazată pe acoperire globală, recunoaștere mondială și servicii fără întreruperi. Încă de la înființarea sa, a oferit cea mai mare rețea de companii aeriene, punând un accent puternic pe îmbunătățirea experienței clienților pe parcursul întregii călătorii în cadrul alianței.
Companiile aeriene membre sunt Aegean Airlines, Air Canada, Air China, Air India, Air New Zealand, ANA, Asiana Airlines, Austrian, Avianca, Brussels Airlines, Copa Airlines, Croatia Airlines, Egyptair, Ethiopian Airlines, EVA Air, LOT Polish Airlines, Lufthansa, Shenzhen Airlines, Singapore Airlines, South African Airways, Swiss, TAP Air Portugal, Turkish Airlines, THAI și United.
Rețeaua Star Alliance oferă 17.500 de zboruri zilnice către 1.150 de aeroporturi din 189 de țări. Alte zboruri de legătură sunt oferite de partenerul Star Alliance Connecting Juneyao Airlines.