În cursa reînarmării pentru a întări securitatea europeană, aceasta poate fi șubrezită chiar de încercările Comisiei Europene de a pune banii din politica de coeziune și banii din agricultură într-un singur coș. Reînarmarea ar putea costa agricultura europeană foarte scump. „Foametea a fost și poate fi folosită ca armă”, a declarat Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European. Totodată, acesta solicită egalitatea plăților directe, indiferent de țara din care provine fermierul. Criza războiului se resimte și în piața importurilor de îngrășăminte pe bază de azot. Complexitatea situației este explicată pe larg de Daniel Buda în interviul acordat Transilvania Business.
Care sunt obiectivele de pe agenda dumneavoastră în această perioadă dominată de conflictul militar din Ucraina și de calibrarea politicii SUA cu restul lumii? Și cum sunt afectate Politica de Coeziune a UE și Politica Agricolă Comună?
Daniel Buda: Subliniez cu tărie că securitatea europeană poate fi garantată doar printr-o Politică Agricolă Comună puternică. Într-un context geopolitic tot mai fragil, nu ne putem permite să devenim dependenți de importuri din state terțe. Foametea a fost și poate fi folosită ca armă, iar datoria noastră este să prevenim acest risc. Prin urmare, mă opun oricărei încercări a Comisiei Europene de a pune banii din politica de coeziune și banii din agricultură într-un singur coș, sub pretextul găsirii de fonduri pentru reînarmare. Această decizie ar afecta, fără îndoială, atât regiunile europene, cât și sectorul agricol.
Voi continua să susțin politici care să vină în sprijinul fiecărui cetățean român, prin alocarea fondurilor necesare pentru investiții în infrastructură, educație și dezvoltare regională, dar și prin reglementări care să sprijine fermierii români în activitățile lor zilnice. Este esențial ca agricultorii noștri să aibă acces la instrumente și resurse care să le permită să-și continue munca. Nu în ultimul rand, este extrem de important să sprijinim consolidarea poziției fermierilor în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente, astfel încât aceștia să obțină un preț corect pentru produsele lor. Voi fi mereu aproape de fermieri, pe teren, pentru că politicile nu se fac din birou, ci în contact direct cu realitățile cu care se confruntă aceștia zi de zi.
Având în vedere experiența dumneavoastră, care sunt rezultatele ale acestor două politici în România?
D.B.: Sunt membru al Parlamentului European de 12 ani și, de-a lungul întregii mele activități, am reprezentat interesele fermierilor europeni și ale tuturor cetățenilor Uniunii Europene, cu o atenție specială asupra României. Am fost un apărător constant al politicii de coeziune, care a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării regiunilor mai puțin dezvoltate. Investițiile din Politica de Coeziune au contribuit la o creștere a PIB-ului României cu 2,1% până în 2023, au generat direct 40.000 de locuri de muncă și au modernizat peste 27.000 km de șosele. Acestea sunt doar câteva exemple ale contribuției acestei politici la dezvoltarea economică a României.
În același timp, sunt un susținător al Politicii Agricole Comune (PAC), care rămâne, fără îndoială, cel mai important pilon al agriculturii românești. De la aderarea la Uniunea Europeană, producțiile agricole obținute pe aceleași suprafețe de teren s-au multiplicat de peste patru ori. Astăzi, România înregistrează o producție agricolă de peste 20 de miliarde de euro anual, cu 18 miliarde de euro mai mult decât în 2007. În cei 17 ani de apartenență la Uniunea Europeană, România a beneficiat de peste 40 de miliarde de euro prin Politica Agricolă Comună, devenind astfel unul dintre principalii beneficiari ai acestui instrument esențial pentru dezvoltarea agriculturii europene.
În continuare se resimte această dublă abordare a problemei plăților directe către fermieri în funcție de țara din care aceștia provin. Care este opinia dumneavoastră pe subiect?
D.B.: De la aderarea României la Uniunea Europeană în 2007, diferențele între fermierii din estul și vestul Europei în ceea ce privește plățile directe au rămas un subiect constant de dezbatere. Fermierii români și cei din alte state est-europene au primit mereu subvenții mult mai mici decât colegii lor din vestul Europei. Deși reforma Politicii Agricole Comune (PAC) a fost gândită pentru a reduce aceste diferențe prin măsuri de convergență a plăților directe, realitatea este că fermierii din România și din alte țări est-europene continuă să primească plăți semnificativ mai mici decât media UE.
Care sunt efectele acestei practici?
D.B.: Această inegalitate a creat o fereastră economică în care fermierii din est au fost dezavantajați, având în vedere că aceștia trebuie să concureze pe o piață unică europeană, dar cu resurse financiare mult mai reduse. În acest context, ca raportor principal al Comisiei de Agricultură pentru bugetul Agriculturii în 2025, am susținut și am cerut ca aceste plăți directe să fie echivalente, indiferent de țara în care se află fermierul. Această echitate nu este doar o chestiune economică, ci și o chestiune de corectitudine. Fermierii din România au aceleași responsabilități și cerințe ca cei din vest, dar beneficiază de resurse mult mai mici.
Care este propunerea dumneavoastră?
D.B.: În acest sens, propunerea mea este ca Uniunea Europeană să adopte o politică de plăți directe echilibrată, care să reflecte realitatea pieței comune, fără a lăsa fermierii din est într-o situație de dezavantaj. În condițiile în care am fost numit raportor EPP din partea Comisiei pentru Mediu și Siguranță Alimentară privind Viitorul Agriculturii și a Politicii Agricole Comune post-2027, mă voi asigura că fermierii români beneficiază de aceleași condiții ca și cei din vest.
Sancțiunile comerciale împotriva Rusiei lovesc în agricultura europeană, iar interesele fermierilor sunt sacrificate de Comisa Europeană pentru a amenda politicile belicoase ale Moscovei. Despre ce măsuri vorbim de data aceasta?
D.B.: În Parlamentul European se lucrează în aceste momente la propunerea Comisiei Europeane de a impune taxe vamale pentru o serie de produse agricole provenite din Rusia și Belarus, inclusiv pentru îngrășămintele pe bază de azot – un element vital pentru agricultura europeană. Este o decizie cu o miză geopolitică evidentă, menită să sancționeze regimurile de la Moscova și Minsk pentru agresiunea împotriva Ucrainei și pentru destabilizarea continuă a continentului.
Cum vă raportați dumneavoastră la subiect?
Ca europarlamentar din România, o țară aflată la granița cu Ucraina susțin ferm ideea de a răspunde prin mijloace economice și comerciale la agresiunea rusă. Nu putem rămâne indiferenți în fața unui regim autoritar care folosește energia, cerealele sau îngrășămintele ca arme politice. Dar în același timp, trebuie să avem maturitatea să înțelegem că sancțiunile, oricât de justificate ar fi, pot avea consecințe directe asupra propriei noastre economii – și în special asupra agriculturii europene.
Ce istoric de importuri de astfel de îngrășăminte are Uniunea Europeană cu Rusia?
În 2023, Uniunea Europeană a importat din Federația Rusă aproximativ 3,6 milioane de tone de îngrășăminte, în valoare de 1,28 miliarde de euro. Acestea au reprezentat peste 25% din totalul importurilor europene. A exclude brusc o astfel de sursă, fără o strategie clară de înlocuire, înseamnă să creăm dezechilibre grave pe piața internă. Fermierii europeni, deja afectați de creșterea prețurilor la energie, de inflație și de concurența neloială din afara UE, riscă acum să fie puși în fața unui nou obstacol: creșterea costurilor de producție din cauza lipsei de îngrășăminte accesibile.
Ce măsuri de atenuare a impactului se impun?
Uniunea Europeană trebuie să construiască alternative viabile. Avem nevoie de investiții masive în capacitatea internă de producere a îngrășămintelor. Este timpul să redevenim autonomi în sectoarele esențiale, iar producția de inputuri pentru agricultură este una dintre aceste priorități.
Comisia trebuie să aprobe fără întârziere scheme de ajutoare de stat pentru producătorii europeni de îngrășăminte, să simplifice procedurile și să permită intervenții rapide. În același timp, fără un preț redus la energie, toată această strategie riscă să rămână doar pe hârtie. Industria nu poate funcționa cu tarife impredictibile și prohibitive. Producția de îngrășăminte este intens energofagă, iar dacă nu reducem costurile la energie pentru sectoarele strategice, nu vom reuși nici să producem intern, nici să menținem competitivitatea fermierilor noștri. Europa nu are voie să transforme o măsură justificată politic într-o greșeală economică. Sancțiunile trebuie să lovească regimul de la Kremlin, nu pe cei care muncesc pământul și hrănesc Europa.
Articol publicat în ediția tipărită a revistei Transilvania Business nr. 137 (9 aprilie – 5 mai 2025)
