Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Podgoriile românești adoptă metode sustenabile de combatere a dăunătorilor pentru culturi reziliente

Laser

În ultimii ani, producătorii de vin din România s-au confruntat cu o presiune tot mai mare din partea dăunătorilor, strâns legată de schimbările climatice, precum temperaturile extreme de vară.



Aceste condiții meteorologice au accelerat ciclul de dezvoltare ale principalelor insecte dăunătoare și au favorizat răspândirea mai amplă a bolilor, cum este fitoplasmoza, transmisă de vectori precum cicadele sau insectele din familia Cicadellidae. Pe măsură ce sănătatea viței-de- vie și stabilitatea producției sunt amenințate, viticultorii apelează la soluții eficiente și durabile.

Un astfel de instrument este Laser, un produs pe bază de Spinosad, dezvoltat de compania internațională de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience, care joacă un rol esențial în strategiile de combatere integrată a dăunătorilor (IPM), oferind control eficient asupra unui spectru larg de dăunători și susținând în același timp protecția mediului.

Spinosad-ul este o substanță activă de origine naturală, produsă prin fermentarea bacteriei din sol S. spinosa. Este aprobat pentru utilizare la peste 200 de culturi în 24 de state membre ale UE și are un rol esențial în strategiile IPM datorită modului său unic de acțiune, potențialului în gestionarea rezistenței și profilului său ecologic favorabil.

Laser

Cu un interval scurt de pauză până la recoltare și eficacitate dovedite la nivel global împotriva dăunătorilor precum tripsul, Drosophila suzukii, lepidopterele și cicadele, Laser îi ajută și pe viticultori, precum inginerul Dumitru Banea, directorul tehnic al Domeniilor Mitroi, să facă față presiunilor tot mai mari din partea dăunătorilor.

Dumitru Banea, inginer la Domeniile Mitroi, situate în apropierea comunei Valul lui Traian în podgoriile Murfatlar, acoperă 167 ha de viță-de-vie, cu planuri de extindere la 210 ha, și a integrat Laser în strategia sa de combatere a dăunătorilor. „Folosim Laser de câțiva ani, în special vara, mai ales împotriva celei de-a doua generații de molie Lobesia”, explică inginerul Banea.

Această strategie a devenit și mai importantă pe fondul extinderii fitoplasmozei în podgorii, cunoscând faptul că produsul Laser combate dăunători cu diferite moduri de atac. „Deoarece boala a pătruns deja în culturi, utilizarea Laser, care acționează și asupra cicadelor, a devenit necesară. L-am aplicat în trei tratamente și, din ce am observat, are o eficacitate foarte bună” continuă acesta.

Aplicat pe 160 ha de viță-de-vie pentru vin, Banea declară că beneficiile în urma aplicării Laser sunt remarcabile: „Presiunea dăunătorilor a scăzut clar. Se poate observa o oprire a răspândirii bolii ca urmare a combaterii dăunătorilor, iar cum Laser este eficient și împotriva moliei Lobesia botrana, nu am avut probleme nici din acest punct de vedere.

Deși există și alte insecticide pe piață, am avut încredere în acesta, integrându-l cu success în planul de combatere și alternare a substanțelor active”. Încrederea lui Banea în eficiența produsului se bazează pe rezultatele constante și contribuția la obiectivele mai largi de sustenabilitate ale domeniului administrat.

„Cu un plan de tratament bine programat, am reușit să gestionăm eficient populația de dăunători. O astfel de fiabilitate contează atunci când încerci să menții sănătatea viței și calitatea strugurilor”.

Ca parte a sprijinului oferit viticulturii românești, Corteva Agriscience le oferă cultivatorilor instrumente inovatoare precum Laser, combinând performanța cu respectarea reglementărilor și grija față de mediu.

Originea naturală a Spinosad și activitatea sa selectivă îl fac ideal pentru utilizarea atât în sistemele convenționale, cât și în cele certificate ecologic, asigurând că fermierii pot răspunde cerințelor pieței pentru produse agricole mai sigure și mai durabile, fără a compromite productivitatea.

Pe măsură ce industria vinului din România continuă să se modernizeze și să se extindă, soluții precum Laser joacă un rol esențial în susținerea rezilienței cultivatorilor, ajutându-i pe producători precum inginerul Dumitru Banea să-și protejeze vița-de-vie, să gestioneze bolile transmise de insecte și să ofere vinuri de înaltă calitate, aliniate așteptărilor globale.

Fermierii interesați să afle mai multe despre Laser și despre modul în care se integrează în strategiile IPM moderne pentru podgorii pot contacta reprezentanții locali ai Corteva, ale căror date de contact sunt disponibile pe site-ul companiei.

Corteva Agriscience este o companie globală, eminamente agricolă, tranzacționată la bursă, ce combină inovația de vârf din industrie, implicarea clienților și execuția operațională pentru a oferi soluții la cele mai mari provocări agricole din lume. Corteva generează opțiuni avantajoase pe piață prin strategia sa unică de distribuție, împreună cu mixul său echilibrat și divers de semințe, produse de protecția a plantelor și servicii digitale la nivel mondial. Având în portofoliu unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură și o linie de produse și tehnologii de top în industrie, ce pot genera creșteri viitoare, compania se angajează să maximizeze productivitatea fermierilor, colaborând în același timp cu părțile interesate din întreg sistemul alimentar, contribuind la promisiunea de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă și asigurând progresul generațiilor viitoare.  





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
UBB

Vicepreședintele Comisiei Europene a ajuns la Cluj

Articolul următor
FlixBus

Gigantul FlixBus atacă supremația transportatorilor din Ardeal

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale

„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
Citeste mai mult

Top 10 firme din Bihor în 2024

Primele 10 firme din județul Bihor în anul 2024, în funcție de cifra de afaceri, au derulat afaceri…
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale

„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share