Directorii generali ai celor două entități, Mircea Oltean și Omer Tetik, au participat la un eveniment menit să deschidă căi de pătrundere a companiilor românești în Europa Centrală și de Est (ECE).
Conducerea IRUM Reghin a participat la un eveniment organizat la Ambasada României din Budapesta, alături de Omer Tetik – director general și Tiberiu Moisă – director adjunct al Băncii Transilvania (BT) Cluj, Gabriel Cătălin Șopandă – ambasadorul țării noastre în Ungaria.
„Întâlnirea a fost dedicată dialogului dintre mediul de afaceri românesc și reprezentanții statului român acreditați în Ungaria, având ca scop întărirea cooperării economice și deschiderea unor noi oportunități de dezvoltare internațională.
Evenimentul a reprezentat o inițiativă valoroasă de networking, schimb de know-how și identificare a unor direcții comune de colaborare între companiile românești active pe piețele externe. În cadrul discuțiilor, s-a subliniat importanța parteneriatului dintre sectorul public și cel privat pentru susținerea exporturilor, investițiilor și extinderea brandurilor românești peste graniță.
Reprezentanții companiei noastre, una cu tradiție în producția de utilaje forestiere și agricole, au evidențiat deschiderea sa către noi piețe regionale și interesul pentru consolidarea relațiilor economice în ECE, în contextul creșterii competitivității industriei românești.
Prin implicarea sa constantă în proiecte economice și diplomatice, IRUM Reghin își reafirmă angajamentul de a fi un ambasador al industriei românești și un promotor al cooperării economice transfrontaliere” a evidențiat conducerea grupului mureșean.
IRUM este o companie specializată în construcția de mașini și utilaje. În 1999 a devenit societate privată, având Maviprod ca principal acționar. Fabrica din Reghin se întinde pe 175.000 mp și cuprinde secții de producție, dar și sediul IFOR. IRUM este producătorul singurului tractor agricol românesc (TAGRO).
Aceasta derula afaceri de 112 milioane lei în 2024, cu un profit net de 1,2 milioane, având 384 de angajați, conform platformei financiare Listă Firme. Maviprod, societate de comerț cu ridicata de piese și accesorii pentru autovehicule deținută de Violeta Oltean, înregistra afaceri de 136 milioane lei, un profit de 8,3 milioane, dispunând de 146 salariați.