Dezvoltatorul clujean de software la comandă Fortech, controlat de antreprenorul Călin Văduva, mizează în acest an pe o cifră de afaceri de 23 mil. euro, mai mult cu 10% faţă de anul trecut, potrivit zf.ro. În 2016, compania a realizat afaceri totale de peste 20 mil. euro, în creştere cu 9% faţă de anul anterior.
Fortech dez¬voltă soluţii software la comandă, preponderent pentru firme din străinătate care activează în industriile auto, comerţ electronic, telecom, media şi sănătate. Portofoliul de clienţi al Fortech numără 130 de companii din Europa şi SUA, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.
”Piaţa de IT are toate şansele să se menţină stabilă sau chiar să înregistreze creştere dacă va reuşi să asigure o bună calitate a serviciilor software furnizate, rapiditate şi capacitate de adaptare la nevoile tot mai complexe ex¬puse de clienţi”, a spus Călin Văduva, fondator şi CEO al Fortech, citat de zf.ro.
În primele nouă luni din 2016, dezvoltatorul software Fortech a câştigat 15 clienţi, majoritatea din SUA, reuşind pătrunderea pe noi pieţe, în special în Suedia, Olanda şi Israel. Sediul central al Fortech se află la Cluj-Napoca, însă compania şi-a extins anul trecut prezenţa pe piaţa locală, deschizând birouri în Oradea şi Iaşi.
Fortech are în jur de 600 de angajaţi şi colaboratori, însă com¬pania inten¬ţio¬nează în acest an creşterea echipelor regionale din Iaşi şi Oradea. Până la finalul primului semestru, Fortech are în plan recrutarea a peste 20 de programatori în Iaşi, căutând cu precădere persoane cu experienţă în tehnologiile JAVA. Compania a lansat şi un program intensiv de pregătire pentru începători.
Compania Fortech a fost înfiinţată în anul 2003 la Cluj-Napoca, cu principal obiect de activitate realizarea softului la comandă. Fortech are capital integral românesc, acţionarul principal fiind Călin Văduva cu o participaţie de 65%, potrivit unor date anterioare. Fortech a dezvoltat la Cluj-Napoca o clădire proprie de birouri de 5.000 mp, cu o investiţie de peste 3,5 mil. euro.
Citește și:
Top 10 instituții de învățământ superior din România, potrivit QS University Rankings
În pragul perioadei de înscriere a absolvenților la facultate, a fost publicat QS University Rankings 2026, un clasament…
23 iunie 2025
Fond de Investiții cu Capital de Risc de minim 7 milioane euro pentru startup-urile inovative din Regiunea Centru
Agenția de Dezvoltare Regională Centru înființează primul fond de investiții cu capital de risc dedicat startup-urilor din județele…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Claudiu Mândru, Alfa Software, la Conferința România 2030 : “Lumea va fi digitală sau nu va fi deloc”
În prezent, marea majoritate a oamenilor nu își mai poate închipui viața în afara tehnologiei. Mai mult, încet-încet,…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
CLUSTERS MEET REGIONS 2025 Cluj-Napoca
Mai puțin de două săptămâni până la unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate inovării regionale –…
19 iunie 2025
Investiții
Clujul așteaptă investitorii din Shandong
Conducerea județului a prezentat chinezilor potențialul economic și investițional al acestuia, punând accent pe parcurile industriale publice Tetarom.…
23 iunie 2025
Top 10 instituții de învățământ superior din România, potrivit QS University Rankings
În pragul perioadei de înscriere a absolvenților la facultate, a fost publicat QS University Rankings 2026, un clasament…
23 iunie 2025
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Investitorii clujeni s-au întâlnit cu managementul Contakt. Pas spre listarea la bursă
La hotelul Courtyard by Marriott a avut loc o întâlnire importantă între comunitatea locală de investitori și compania…
21 iunie 2025
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Simonis: „Centrul de Recuperare Lovrin, încă o promisiune pe care reușim să o onorăm”
Consiliul Județean Timiș, prin președinte, a semnat contractul de construcție al Centrului de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie…
20 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Infrastructură
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Se știu câștigătorii licitației pentru construirea a patru pasaje rutiere noi în Oradea
Asfamixt, Selina plus Drum Asfalt, și PORR Construct, vor construi cele patru pasaje rutiere la ieșirea din Oradea,…
18 iunie 2025
Încă un pas pentru construirea drumului spre Aquaparkul dintre Băile Felix și 1 Mai
Consiliul Județean Bihor a aprobat, joi, 12 iunie 2025, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru Inelul Rutier Metropolitan. Prin această…
12 iunie 2025
Politehniștii clujeni au testat “Autostrada Erbașu”
Constructorii sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș al A3 le-au prezentat stadiul lucrărilor și le-au explicat provocările proiectului.…
12 iunie 2025
Robotul zidar, în acțiune la nZEB Expo 2025
nZEB Expo, cel mai mare eveniment din România dedicat construcțiilor eficiente energetic, își deschide porțile vinerea aceasta, pe…
11 iunie 2025
Turism
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Ionuț Popescu, Potcoava: “Noi depunem un dosar întreg pentru fonduri UE, ungurii, numai două coli”
Fondatorul centrului de echitație din Runcu și președintele Federației Române de Turism Ecvestru (FRTE) s-a arătat nemulțumit de…
17 iunie 2025
Eugen Tudosie, UNDA: “Avem un plan pe cinci ani, cu centru de evenimente și hotel-boutique”
Directorul general al complexului din București s-a referit, în cadrul Conferinței România 2030, atât la investiția în sine,…
17 iunie 2025
Educație
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025…
23 iunie 2025
Fonduri elvețiene pentru implicare civică
Deși nu sunt, practic, fonduri europene, Elveția ne fiind membră a Uniunii Europene, ele au un statut similar…
23 iunie 2025
19 ani de Editura Edu – de la prima pagină la locul I în opțiunile cadrelor didactice
Editura EDU a împlinit 19 ani de când transformă idei în cărți și cărțile în bilete spre viitorul…
23 iunie 2025
Top 10 instituții de învățământ superior din România, potrivit QS University Rankings
În pragul perioadei de înscriere a absolvenților la facultate, a fost publicat QS University Rankings 2026, un clasament…
23 iunie 2025
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
De 6 ani ROMGAZ investește în educație și în formarea viitoarei generații de specialiști
ROMGAZ, cel mai mare producător, principal furnizor de gaze naturale și cel mai mare operator de depozite de…
20 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
