Fabrica producătoare de strunguri s-a reorientat spre producerea mijloacelor de transport ecologice.
Aradul, care a fabricat trenuri de călători, trenuri de marfă, chiar și avioane, produce cel mai modern și cel mai economic tramvai din lume. Acesta este înzestrat cu rampe de acces pentru persoane cu dizabilități și pentru cărucioare cu copii, podea coborâtă și poate transporta 240 de personae, potrivit canalmedia.tv.
Uzina care adineauri producea strunguri cu care se mândrea regimul comunist din România, astăzi, reorganizată sub numele de Astra Vagoane Călători SA, produce, în colaborare cu Siemens, tramvaie ultramoderne și ultraconfortabile.
Tramvaiul ”Imperio”, din punct de vedere energetic, este cel mai economic din lume conform unui calcul făcut în funcţie de tariful la energie consumată/numărul de călători/kilometric, susține sursa citată. Potrivit proiectanților acestuia,acest model de tramvai costă 1.7 milioane de euro, cu 30 la sută mai puțin decât tramvaiele fabricate pe piaţa mondială.
Tramvaiul ”Imperio” dorit de autoritățile Aradului
„Prin realizarea acestui tramvai, Aradul, prin intermediul Astra Vagoane Călători, se înscrie pe harta mondială a fabricanţilor de tramvaie. Evident că pentru Arad este o mândrie pentru că reprezintă un segment unic, pentru că suntem singurii care producem astfel de tramvaie, dar, mai mult de atât, eu sunt sigur că ce se produce astăzi la Astra Vagoane Călători va intra şi pe piaţa europeană, pentru că şi preţul, şi calitatea pe care le au aceste tramvaie sunt foarte competitive” – a declarat Gheorghe Falcă, primarul Aradului.
Primăria Aradului intenționează să achiziționeze 10 tramvaie ”Imperio”, în cazul în care va reuși să obțină finanțare de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Citește și:
PORR a forat primul km de tunel de pe Autostrada Sibiu – Pitești
Lucrările de pe Lotul 4 de pe viitoarea Autostradă Sibiu – Pitești nu se opresc nici de Paște.…
3 mai 2024
Decorint a renovat sediul DNA Cluj. Cum arată clădirea
Societatea de construcții a raportat terminarea lucrărilor la clădirea de pe str. Dorobanților, unde funcționează serviciul teritorial al…
2 mai 2024
Cum se pierde vremea pe Centura Metropolitană Cluj. Studiu de caz
Municipalitatea din Cluj-Napoca a tergiversat finalizarea licitației pentru Centura Metropolitană (CMC), deși eșecul era evident, susține un expert…
2 mai 2024
O asociere unde lider este Leko Construct va realiza Parcul Industrial Marghita
Asocierea de firme Leko Construct – Inteco Holding – Electro Excel Green Consulting – Rono Aqua – Caloria…
2 mai 2024
Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 5, estimată a fi dată în trafic la finalul anului
„Într-o zonă se toarnă deja suprabetonarea, acolo unde s-a finalizat armătura”. ♦ Lucrările pe Secțiunea 5 din Autostrada…
2 mai 2024
Dacia Asphalt și Diferit au modernizat căile de acces spre Mărișel și Mărgău
Două drumuri din zona montană a Clujului au fost reabilitate, la inițiativa forului județean, cu fonduri europene. Președintele…
1 mai 2024
Terminalul 1 al Aeroportului Oradea, o clădire nZEB, va fi inaugurat în 18 mai
Procesarea pasagerilor și a bagajelor lor se va face prin sisteme digitalizate. Clădirea noului terminal este o investiție…
1 mai 2024
Aproape 49 de milioane de euro pentru modernizarea a 5 drumuri din Arad
Primul proiect contractat în Regiunea Vest prin Programul Regional Vest 2021-2027, componenta de Drumuri Județene: o investiție finanțată din fonduri…
30 aprilie 2024