Dino Parc din Râşnov, cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei, a obţinut venituri de 18,1 mil. lei şi a avut 700.000 de vizitatori în doi ani de funcţionare, potrivit zf.ro.
“Numărul mare de vizitatori din acest an şi reacţiile pozitive pe care le primim în continuare ne asigură că ceea ce facem aici este un lucru bun, atât pentru cei mici cât şi pentru cei mari, iar acest lucru ne obligă să ne dezvoltăm în continuare şi să ne îmbunătăţim serviciile. Cred că modul în care am obţinut aceste rezultate ţine de felul în care reuşim să găsim echilibrul între petrecerea timpului liber în mod distractiv şi creativ şi componenta educativă extrem de importantă a parcului.”, a declarat Adrian Apostu, managerul Dino Parc.
Parcul din Râşnov se clasează în top trei cele mai vizitate atracţii turistice din Braşov după Castelul Bran şi Cetatea Râşnov.
În ultimul an, Dino Parc Râşnov a reprodus în premieră în mărime naturală cel mai mare animal zburător (pterozaur) din lume, Hatzegopteryx Thambema, descoperit în Ţara Haţegului, care putea face înconjurul pământului în zbor fără să se oprească. De asemenea, în cadrul parcului au fost deschise în acest an alte două expoziţii ştiinţifice inedite: un meteorit real, extrem de rar, descoperit pe teritoriul României şi un cuib de ouă reale de dinozaur.
Expoziţiile din cadrul Dino Parc Râşnov au fost realizate în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, Universitatea Bucureşti, Institutul Geologic Român, Muzeul Naţional Secuiesc , Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi parteneri privaţi.
Dino Parc Râşnov este o zonă de agrement şi un muzeu în aer liber, situat pe Strada Cetăţii, în apropiere de Cetatea Râşnov. Pe lângă un traseu impresionant, cu 50 de dinozauri în mărime naturală şi dinozauri animatronici, parcul dispune de locuri de joacă pentru copii, căsuţe în arbori, un cinematograf 9D şi multe alte zone interactive.
Citește și:
First Officer Daiana Dajulescu: „S-ar putea să fim străini, dar pe acest zbor suntem o familie”
Când a urcat pentru prima dată la bordul unei aeronave, la 10 ani, Daiana Dajulescu spune că era…
9 mai 2024
Echipa „D’ale Porcului” din Bihor participă la GRILLFEST 2024
Echipa „D’ale Porcului” Bihor va (re)prezenta tradițiile ardelene ale preparării porcului la cel mai mare festival de BBQ…
9 mai 2024
Hartă agroalimentară interactivă a producătorilor și procesatorilor bihoreni
Miercuri, 8 mai, la inițiativa Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Bihor, la Primăria Oradea s-a desfășurat…
9 mai 2024
Lacul Ursu – comoara județului Mureș
Consiliul Judeţean Mureş a aprobat recent finanțarea unui proiect denumit Lacul Ursu – comoara județului Mureș. Evenimentul va…
8 mai 2024
Valorificarea turismului din zona Bihorului prin investiții strategice
Eveniment dedicat mediului de afaceri din zona Bihorului despre atragerea investițiilor pentru dezvoltarea turismului. „Unlocking Investment Potential…
8 mai 2024
Timișoara în top 5 destinații de city-break
Englezii de la cotidianul The Independent recomandă orașul de pe Bega pentru clădirile sale istorice, dar și pentru…
7 mai 2024
Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?
Revolut se așteaptă ca peste 1 milion de români să-și poarte cardul în telefonul mobil sau în portofelul…
7 mai 2024
Un nou aquapark în Bihor, la dispoziția turiștilor, din această primăvară
Aquaparkul Venus din Băile 1 Mai se întinde pe o suprafață de 4,3 hectare, are șase piscine cu…
6 mai 2024