Universitatea de Medicină și Farmacie, împreună cu Societatea Română de Cardiologie și Societatea Maghiară de Cardiologie, organizează, în perioada 19-24 iunie 2017, la Târgu-Mureș, a XVII-a ediție a Conferinței Naționale de Cardiologie cu participare internațională CardioNET. Specialiști de renume din țară și din străinătate vor aborda aspecte legate de imagistică medicală. Conferința are și patru secțiuni de interdisciplinaritate, organizatorii fiind convinși de rolul abordărilor interdisciplinare în cercetare și în practica medicală. Festivitatea de deschidere a Conferinței CardioNET va avea loc joi, 22 iunie, la ora 9.00, în Amfiteatrul 1 din incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș. Cu prilejul manifestării științifice, vor fi prezentate rezultatele proiectelor de cercetare câștigate în ultimii ani.
Eveniment de tradiţie
Președintele Conferinței CardioNET, prof. dr. Benedek Imre, a declarat că ediția din acest an a manifestării științifice coincide cu inaugurarea unui centru de cercetare în imagistică multimodală avansată din cadrul unui proiect de cercetare, în valoare de două milioane de euro.
„De 17 ani reușim să menținem ștacheta foarte ridicată în ceea ce privește calitatea prezentărilor și a sesiunilor organizate. Anul acesta, ne vom concentra în special asupra problemelor de imagistică medicală, pentru că acest congres corespunde cu inaugurarea unui centru de cercetare în imagistică multimodală avansată din cadrul unui proiect de cercetare, în valoare de două milioane de euro, finanțat de către statul român, prin care s-a creat o platformă imagistică unică în România în domeniul bolilor cardiovasculare în cadrul Centrului Medical Cardiomed, dotată cu un RMN de înaltă performanță, un Computer Tomograf de înaltă performanță, o serie de echipamente ale imagisticii intracoronariene, imagisticii de fuziune, imagisticii hibride și nanoimagisticii. De asemenea, s-a creat un laborator de imagistică computațională cardiologică și informatică medicală în care există un super computer și câteva softuri tridimensionale de procesare a imaginilor cu aplicații specifice cercetării care, la rândul lor, pot atrage alte granturi și alte finanțări. Cu ajutorul acestei infrastructuri de cercetare se va derula încă un proiect de cercetare destinat descoperirii precoce a riscului de infarct miocardic din analiza caracteristicilor plăcilor ateromatoase coronariene. Este un proiect în valoare de două milioane de euro, derulat în colaborare cu parteneri din străinătate. Congresul CardioNET își propune focalizarea asupra rolului imagisticii cardiace în tratamentul intervențional, dar și în alte aplicații. Nu în ultimul rând, avem patru secțiuni de interdisciplinaritate pentru că suntem convinși de rolul abordărilor interdisciplinare în cercetare și în practica medicală. De multe ori, patologia cu care ne confruntăm este mult mai complexă și necesită colaborarea dintre diferite specialități clinice”, a declarat prof. dr. Benedek Imre.
Proiecte revoluționare în domeniul cercetării cardiovasculare
Prof. dr. Benedek Imre s-a arătat mândru de rezultatele deosebite în domeniul cercetării științifice obținute de către echipa pe care o coordonează, de premiile obținute de la mai multe societăți științifice, precum și de rezultatele remarcabile obținute la învățătură de către fiica sa, Benedek Annabella, care a fost șefă de promoție a Facultății de Medicină, limba maghiară, promoția 2017.
„Datorită proiectelor revoluționare în domeniul cercetării cardiovasculare câștigate de către echipa Centrului Medical Cardiomed, ne mândrim cu aparatură medicală de ultimă generație pentru tratarea pacienților. Mă bucur că le-am implementat cu succes și mă bucur că pot prezenta realizările și achizițiile recente. La Clinica de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, am introdus crio-ablația, o nouă metodă de tratament a aritmiilor, care durează numai câteva minute. Lucrările la Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat a Pacientului Critic Cardiac, unică în țară, se apropie de finalizare. Unitatea va beneficia de toate aparatele medicale care există în prezent pentru terapia intensivă a pacientului critic cardiac. Ne mândrim cu rezultate deosebite în domeniul cercetării științifice, laureate în ultimii ani de diverse societăți științifice care ne-au acordat premii de excelență: Academia de Științe Medicale pentru activitatea de cercetare de excelență, Elitele Transilvane pentru întreaga carieră profesională, și Societatea Maghiară de Cardiologie pentru întreaga mea activitate profesională și științifică. Mă mândresc cu copiii mei care reprezintă cea mai mare realizare a mea. Fiica mea, Benedek Annabella, este șefă de promoție a Facultății de Medicină, limba maghiară. Mă consider un om realizat și fericit”, a transmis prof. dr. Benedek Imre.
Aurelian GRAMA
Citește și:
Monede cu 20 de ani de NATO în România, vândute în Cluj și Timiș
Sucursalele din Cluj și Timiș ale băncii naționale comercializează această ediție limitată. Banca Națională a României (BNR) a…
29 aprilie 2024
COVER STORY. DP World în România. 20 de ani de leadership în facilitarea comerțului internațional
Puterea rețelei. DP World în România. 20 de ani de leadership în facilitarea comerțului internațional DP World în…
29 aprilie 2024
Romgaz repornește forajele la Caragele
Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
28 aprilie 2024
La Brașov s-a lansat apelul de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024
Lansarea oficială a apelului de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024 a avut loc la Brașov. Startup-uri…
28 aprilie 2024
Capitala Europene a Culturii 2023 își culege roadele cu programul Legacy Timișoara
Programul Legacy Timișoara oferă Capitalei Europene a Culturii 2023 posibilitatea să își continuă parcursul cultural desfășurat de-a lungul…
28 aprilie 2024
Transapuseana, traversând ținutul pădurilor de basm
Transpuseana, cea mai mare investiţie pentru un drum judeţean din România, a fost inaugurată cu primul său episod…
28 aprilie 2024
Sorin Maxim, director general ADR Vest: „Investim, nu cheltuim!”
Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât i-au fost alocați inițial prin…
28 aprilie 2024
Dumexim a semnat contractul pentru Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș
Vineri, 26 aprilie 2024, s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș.…
28 aprilie 2024