După 11 ani în diferite poziții de management în concernul Saint-Gobain, Nicodim Hagău a ales să devină antreprenor și să-i învețe pe alții cum să-și conducă afacerile și să obțină rezultate. Cu un Executive MBA în portofoliu, Nicodim a cumpărat o franciză LMI și s-a apucat de treabă, mizând pe faptul că foarte mulți manageri din România au nevoie de profesionalizare.
După o experiență îndelungată într-o companie multinațională ați ales drumul antreprenoriatului. De ce?
E o întrebare destul de des auzită, chiar zilele trecute citeam un articol potrivit căruia corporatiștii doresc să devină antreprenori, dar numai în anumite condiții. În cazul meu a fost cam așa: am lucrat în cadrul diviziei Weber a concernului Saint-Gobain timp de 11 ani, pe diferite poziții de management și am avut ocazia să înțeleg în amănunt modelul de business și să contribui activ la dezvoltarea acestei divizii în România. Schimbarea s-a produs în anul 2013 când, deși am acceptat să urmez cursurile unui Executive MBA, am înțeles că evoluția mea în cadrul grupului va fi condiționată de anumite compromisuri pe care, uitându-mă în urmă, nu regret că am hotărât să nu le fac.
Cam în aceeași perioadă cu programul EMBA, am participat și într-un program LMI (Leadership Management International), care a venit ca o completare oportună a celui dintâi, motiv pentru care l-am și recomandat câtorva colegi antreprenori care mi-au fost chiar recunoscători la final.
Toate acestea au convers în mod firesc spre decizia mea de a o porni pe cont propriu prin achiziționarea unei francize LMI. Așadar, iată-mă aici.
Care au fost si cum s-au derulat primii pasi pe acest drum?
LMI este o organizație de vânzări înainte de toate, atât masterfrancizorul cât și ceilalți business-partneri sunt excelenți oameni de vânzări. Ca om de marketing, mi-a fost mai greu, la început, să dau telefoane “la rece”, însă cred cu tărie că un mod în care un antreprenor va reuși să-și dezvolte trainic afacerea este acela în care va putea să transmită oamenilor din organizație entuziasmul interviurilor de vânzare pe care el însuși l-a experimentat și rafinat de-a lungul timpului.
Cu managementul fluxurilor de numerar a fost puțin mai ușor deoarece am reușit să gestionez fluctuațiile atât pe baza modelelor învățate la Asebuss cât și datorită experienței în bugetare acumulată în Saint-Gobain.
Care sunt principalele obstacole pe care le întâmpinați în acest tip de afacere?
În cazul companiilor cu un astfel de profil – dezvoltare profesională – unul dintre obstacole e că subiecții noștri – antreprenorii – nu prea găsesc în timpul discuției – o categorie în care să ne încadreze, deoarece programele LMI sunt diferite de cele de training prin prisma schimbării comportamentale produse și de cele coaching datorită metodei de învățare și instrumentelor folosite. Astfel, decizia de cumpărare poate necesita referințe suplimentare pe care, evident, la început de afacere, nu le ai.
Un alt obstacol este acela că antreprenorii, deși consideră că oamenii sunt o resursă importantă pentru organizația lor – cel puțin la nivel declarativ -, nu alocă resurse dezvoltării acestora, practic nu au un plan de dezvoltare cel puțin pentru angajații-cheie.
În mod particular, în Cluj față de București, decizia de cumpărare necesită mai mult timp. Dacă în București se produce în medie între trei și șase luni, în Cluj am început unele colaborări după nouă sau doisprezece luni de la prima întâlnire.
Aș mai adăuga aici, ca ultimă provocare, și menținerea unui echilibru constant între timpul petrecut în vânzarea programelor și timpul petrecut în implementarea acestora (în LMI e denumit facilitare).
Ce beneficii puteți aduce unui antreprenor dispus să lucreze cu dvs.?
În principal, beneficiile aduse de programele LMI sunt strâns legate de realizarea obiectivelor cu care se “intră” în program. Mai concret, pe întreaga durată de implementare a procesului de schimbare se vor urmări cu precădere realizarea acelor obiective care răspund provocărilor exprimate înainte de începutul procesului. Bineînțeles, în cadrul programului se nasc o sumedenie de noi obiective și direcții de acțiune care sunt mai apoi urmărite și în faza a doua a procesului – faza de “follow-up” – care e, în realitate, cea mai importantă fază din întregul proces LMI.
Pe lângă realizarea obiectivelor, procesul mai contribuie la crearea unui limbaj comun în organizație – cu impact direct asupra îmbunătățirii comunicării și a lucrului în echipă – sau creșterea productivității manageriale.
Nu în ultimul rând, aș mai menționa și îmbunătățirea abilităților de delegare și împuternicire sau alcătuirea unor planuri de dezvoltare a membrilor-cheie din organizație.
Citește și:
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
Se dă startul unei noi ediţii Color the Village la Grădinari
Nu mai puțin de 400 de voluntari vor ajunge în aceste zile satul Grădinari, din Caraş Severin, într-o…
6 iunie 2025
Comisarul pentru comerț al Regelui Charles s-a întâlnit cu primarul Clujului
Britanicii și-au oferit expertiza pentru direcțiile strategice de dezvoltare a municipiului, de la infrastructura verde la inovația urbană.…
5 iunie 2025
Familia Trump a pus ochii pe “cartierul Elena Udrea” de la Cluj
Manageri ai organizațiilor înființate de președintele american au sosit în România pentru a analiza două amplasamente dedicate investițiilor.…
5 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Investiții
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
Fabrica elvețiană de înaltă tehnologie – VAT, și-a inaugurat noul sediu la Arad
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale…
5 iunie 2025
Timișorenii, interesați de mobilitatea urbană
Miercuri seară la Co Work Timișoara a avut loc lansarea oficială și prima prezentare a Invest, un accelerator…
5 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Infrastructură
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Clujul marilor proiecte pe hârtie
Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Turism
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Educație
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Cum s-au autoclasificat universitățile din Cluj
Patru instituții de învățământ superior din oraș se vor a fi de educație și cercetare avansată, iar alte…
5 iunie 2025
Civitas va preda servicii de extensie agricolă la Cluj după modelul american
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Romanian-American Foundation (RAF) și University of Georgia (SUA) au prezentat programul pilot…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
