O companie din Bihor specializată în comerţul cu cereale şi inputuri pentru agricultură va deschide anul viitor a cincea bază de colectare şi depozitare a cerealelor a societăţii, în localitatea Batăr (jud. Bihor), relateaza zf.ro.
„Vom face o bază nouă pentru cereale. Am primit acordul de finanţare pentru un proiect cu fonduri europene de circa 2 milioane de euro. Vom începe construcţia bazei anul acesta şi vom finaliza proiectul anul viitor“, a declarat Dan Corbuţ, proprietarul Agroind Cauaceu, una dintre cele mai mari companii antreprenoriale din judeţul Bihor.
Compania a avut în primul semestru o cifră de afaceri mai mare cu circa 5% faţă de perioada similară a anului anterior, iar antreprenorul estimează că ritmul de creştere se va păstra până la finalul anului. Astfel, compania ar putea ajunge la afaceri de 59-60 mil. euro în acest an.
Agroind Cauaceu este a treia cea mai mare companie cu capital privat românesc din judeţul Bihor într-un top condus de Votrom (distribuţie combustibili) şi European Food (industria alimentară).
Citește și:
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024
75 milioane € pentru obiectivele turistice din Ardealul de Nord
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat în Cluj, cele patru apeluri…
3 mai 2024
Întreprinzătorii din Maramureș și-au stabilit strategia anuală
Membrii asociației s-au reunit la restaurantul La Tour, din Baia Mare, deținut de unul dintre componenții organizației, Sorin…
3 mai 2024
Oradea se află și în acest an pe harta Conferințelor Energynomics
Municipiul Oradea nu lipsește în ultima vreme de pe harta conferințelor mai importante. De data aceasta, Energynomics va…
3 mai 2024
DOITSMARTER, proiect de testare a soluțiilor inteligente pentru optimizarea consumului de energie în locuințe sociale
Orientarea inovațiilor tehnologice către consumatorii vulnerabili de energie trebuie să devină o prioritate atât pentru autoritățile publice, cât…
3 mai 2024
PORR a forat primul km de tunel de pe Autostrada Sibiu – Pitești
Lucrările de pe Lotul 4 de pe viitoarea Autostradă Sibiu – Pitești nu se opresc nici de Paște.…
3 mai 2024
Luna mai e Luna Maramureșului
Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
3 mai 2024
Decorint a renovat sediul DNA Cluj. Cum arată clădirea
Societatea de construcții a raportat terminarea lucrărilor la clădirea de pe str. Dorobanților, unde funcționează serviciul teritorial al…
2 mai 2024