Dezvoltatorul imobiliar Portland Trust și fondul american de investiții Ares Management LP demarează faza finală a proiectului Oregon Park, cel mai nou parc de birouri dezvoltat în București. Evenimentul coincide cu aniversarea a 20 de ani de activitate pe piața imobiliară central și est-europeană a Portland Trust.
În luna octombrie, dezvoltatorul va începe lucrările de construcție la clădirea C, cea de-a treia clădire din complexul Oregon Park, proiect multiplu-premiat la nivel internațional. Clădirea C va dispune de o suprafață neta închiriabilă de 25.000 m2 dispuși pe 6 etaje și va avea o parcare subterană cu două nivele. Clădirea C va fi construită în oglindă față de clădirea B și va încheia procesul de dezvoltare a Oregon Park, care astfel va ocupa o suprafață netă închiriabilă de 70.000 m2. Procesul de excavare s-a încheiat, iar licitația pentru contractarea furnizorilor se va termina în curând, finalizarea clădirii C fiind programată pentru sfârșitul lui 2018.
Clădirea C va găzdui cel de-al doilea restaurant Stradale din cadrul complexului Oregon Park. Stradale, concept dezvoltat de compania de catering de evenimente Flavours, a fost un real succes atât printre chiriașii din Oregon Park, cât și pentru angajații care lucrează în clădirile de birouri din vecinătate. În prezent au loc discuții pentru închirierea către un club de fitness a 1.500 m2 la parterul viitoarei clădiri, astfel mărindu-se varietatea serviciilor ce vor fi disponibile în cadrul complexului. Dezvoltatorul poartă de asemenea discuții cu alte câteva companii locale pentru închirierea majorității spațiului rămas.
Terenul de 4 hectare pe care este construit Oregon Park, a fost achiziționat de la Gruppo Nusco în anul 2014. Lucrările pentru prima fază a proiectului au fost realizate de Strabag și au constat în construcția a 45.000 m2 de spații de birouri, dispuși în două clădiri. Clădirea A, care ocupă o suprafață de 20.000 m2, a fost închiriată integral de compania americană Oracle, iar clădirea B este în acest moment aproape complet închiriată, mai având disponibili doar 6.000 m2. Deloitte Tehnologie, divizie a Deloitte dedicată serviciilor în tehnologia informației, a continuat să se extindă și ocupă în prezent 5.500 m2 spații de birouri, iar alți 3.600 m2 au fost recent închiriați către două companii internaționale din domeniul tehnologiei, ale căror nume vor fi anunțate în curând. Ceilalți chiriași ai clădirii B includ nume importante, printre care: Medicover, Kambi, Europa FM, Markant și Euler Hermes. Dacă negocierile în desfășurare vor fi încununate de succes, este foarte probabil ca întreg spațiul clădirii B să fie închiriat până la finalul anului în curs.
Oregon Park este cel mai recent dintre cele trei mari proiecte de clădiri de birouri dezvoltate de Portland Trust în zona Barbu Văcărescu – Floreasca. Primul dintre acestea, Floreasca 169A, are 38.000 m2 suprafață închiriabilă și a fost finalizat în 2009, fiind închiriat în totalitate de: Honeywell, ABB, Colliers, Abbott, Holcim, Marsh, DHL, L’Oréal și ENI. În decembrie 2010, proiectul a fost vândut către grupul sud-african de investiții NEPI. Cel de-al doilea proiect din zonă a fost Floreasca Park, cu o suprafață de 39.000 m2 care a fost închiriat de: Oracle, Allianz, Kellog’s, BASF, Saint Gobain și Ursus Breweries. Floreasca Park a fost vândut la sfârșitul lui 2015, la un an de la finalizare, companiei GLL Partner, cu sediul în München.
Atât Oregon Park, cât și Floreasca Park dispun de o suprafață impresionantă dedicată peisagisticii și utilizează un sistem geotermal de pompe de căldură unic în București care generează economii pentru chiriași de peste 35% la costurile legate de consumul de energie pentru încălzire și răcire. Clădirile din aceste două complexe au stabilit noi standarde pe piață, în ceea ce privește eficiența energetică, calitatea tehnică și calitatea mediului de lucru oferit angajaților. Proiectul Floreasca Park a fost distins cu premiile “Office Development of the year” în anul 2014, “Green Building of the year” și “Green Leadership Award” în anul 2015, în cadrul galelor CEEQA (Central and Eastern European Quality Awards). Recent, Oregon Park a primit distincția “Cel mai bun ansamblu de birouri pentru sectorul BPO (Business Process Outsourcing)”, în cadrul “Romanian Outsourcing Awards for Excellence”.
Portland Trust – bilanț al activității în România.
Din anul 1999, când și-a început activitatea în România, joint venture-ul format din Portland Trust și Ares Management a investit aproximativ 400 milioane de euro în dezvoltarea a 306.500 m2 de suprafață închiriabilă. Din această suprafață, 161.500 m2 sunt în incluse în șase mari proiecte de clădiri de birouri din capitală, iar 145.000 m2 sunt spații industriale situate în parcul industrial și logistic, Bucharest West, din apropierea Bucureștiului, parc achiziționat de CTP, dezvoltator și administrator pe termen lung, de parcuri industriale și logistice premium.
Încă de la primul său proiect în România început în anul 1999, Opera Center, Portland Trust a urmărit să îmbunătățească continuu standardele de calitate ale clădirilor sale, dar și să aducă un beneficiu fiecărei zone în care a decis să construiască. Astfel, Bucharest Business Park, construit la Fântâna Miorița, a devenit primul parc de birouri din București în înțelesul tehnic al cuvântului. Clădirile Portland Trust au trecut cu succes testul timpului, un exemplu în acest sens fiind Opera Center, complet închiriată și la 17 ani de la finalizare. Gradul de satisfacție al clienților este cel mai important instrument de măsură pentru calitatea unui proiect, iar companii precum IBM, BAT, SONY și Coca-Cola au rămas în aceleași spații de 12 ani, la Bucharest Business Park. Opera Center și Bucharest Business Park s-au dovedit de asemenea a fi investiții valoroase și pe termen lung și pentru CA IMMO, compania care le-a achiziționat.
Portland Trust este o companie de dezvoltare imobiliară din Europa Centrală înfiinţată în anul 1997. Robert Neale este proprietar și Director General al companiei, care are birouri în București și în Praga și a construit până în prezent peste 600.000 m2 de spații comerciale noi.
Compania a constituit un joint-venture pe termen lung cu Ares Management LP, un parteneriat care îi permite să se extindă și să investească în proiecte ample, în diferite țări din Europa Centrală şi de Est. În România, compania a pus accent pe dezvoltarea unor clădiri de birouri la cele mai înalte standarde de calitate.
Citește și:
Povestea de succes „Piața 9”, spusă de Daniel Galea într-un eveniment IMM Club
Cred că sunt puțini orădenii sau bihorenii care nu a auzit de „Piața 9”. De fapt, povestea a…
6 iunie 2025
Clujenii de la CO Angels au câștigat marele premiu la Innovation Labs
În finala competiției, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj a fost reprezentată de două echipe, fiecare propunând soluții tehnologice inovatoare.…
6 iunie 2025
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
ARL Cluj – Strabag a ridicat o treime din Pasajul Italsofa
Constructorul clujean toarnă structurile de susținere și lucrează la rampa de acces, breteaua de legătură Șomcuta și terasamentele…
6 iunie 2025
Untold va porni caravana Blood Network
Festivalul de la Cluj va declanșa Blood Network, cea mai longevivă inițiativă de donare de sânge din România.…
6 iunie 2025
Pompierii Aeroportului Cluj, campioni județeni
Echipa de pompieri din cadrul Serviciului de Urgență Privat al Aeroportului Internațional Cluj (AIAIC) a câștigat locul I…
6 iunie 2025
Se dă startul unei noi ediţii Color the Village la Grădinari
Nu mai puțin de 400 de voluntari vor ajunge în aceste zile satul Grădinari, din Caraş Severin, într-o…
6 iunie 2025
Comisarul pentru comerț al Regelui Charles s-a întâlnit cu primarul Clujului
Britanicii și-au oferit expertiza pentru direcțiile strategice de dezvoltare a municipiului, de la infrastructura verde la inovația urbană.…
5 iunie 2025
Investiții
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
Fabrica elvețiană de înaltă tehnologie – VAT, și-a inaugurat noul sediu la Arad
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale…
5 iunie 2025
Timișorenii, interesați de mobilitatea urbană
Miercuri seară la Co Work Timișoara a avut loc lansarea oficială și prima prezentare a Invest, un accelerator…
5 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Infrastructură
ARL Cluj – Strabag a ridicat o treime din Pasajul Italsofa
Constructorul clujean toarnă structurile de susținere și lucrează la rampa de acces, breteaua de legătură Șomcuta și terasamentele…
6 iunie 2025
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Clujul marilor proiecte pe hârtie
Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Turism
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Educație
Clujenii de la CO Angels au câștigat marele premiu la Innovation Labs
În finala competiției, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj a fost reprezentată de două echipe, fiecare propunând soluții tehnologice inovatoare.…
6 iunie 2025
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Cum s-au autoclasificat universitățile din Cluj
Patru instituții de învățământ superior din oraș se vor a fi de educație și cercetare avansată, iar alte…
5 iunie 2025
Civitas va preda servicii de extensie agricolă la Cluj după modelul american
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Romanian-American Foundation (RAF) și University of Georgia (SUA) au prezentat programul pilot…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
