MândrIE maramureșeană, un eveniment ajuns la cea de a X-a ediție este dedicat transmiterii, asimilării și valorificării culturii maramureșene în vederea păstrării și conservării tradițiilor, obiceiurilor și simbolisticii maramureșene, dar și promovării Maramureșului din punct de vedere turistic. Evenimentul organizat de un grup de tineri este finanțat exclusiv din fonduri private.
La Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureș se va desfășura în perioada 14-16 iunie 2024 o nouă ediție de MândrIE maramureșeană.
„Fiind o ediție aniversară am ales ca în acest an imaginea evenimentului nostru să fie chiar echipa de organizare MândrIE maramureșeană, o echipă cu drag de tradiții, oameni harnici și destoinici care de ani de zile și-au asumat misiunea de a aduce în fața dumneavoastră cel mai frumos eveniment destinat promovării straielor populare din Maramureș” spun organizatorii.
MândrIE maramureșeană din program
În prima zi a evenimentului, începând cu orele 19:30, Marinela Ardelean, invitată specială, va susține o prezentare intitulată De la Horincă la Champagne.