Compania Arysta s-a lansat în România acum doi ani şi a fost atunci un eveniment de excepţie, atât tehnic, cât şi organizatoric, desfăşurat la Bucureşti, și-a amintit Gheorghe Boțoman despre primii pași ai firmei în țara noastră la Simpozionul DAFCOCHIM AGRO, desfășurat la Sárvár, în Ungaria. Familia protecţiei plantelor se mişcă bine, această companie oferă cultivatorilor un portofoliu bogat.
“Aș vrea să adresez mulțumiri pentru parteneriatul cu DAFCOCHIM, domnilor Liviu Cojoc, Radu Fodor și Marinel Ștefan, este un parteneriat pe care noi l-am început anul trecut, a fost dezvoltat foarte rapid, le mulțumim încă o dată pentru că au avut încredere în noi, sperăm ca alături de dânșii produsele să ajungă mai mult în curtea dvs.”, a prezentat succint Laurențiu Gheorghiță, director comercial Arysta LifeScience, relația cu firma târgumureșeană, ca apoi colegul său să preia scena.
Directorul tehnic Arysta LifeScience, Daniel Tabacu, a venit în faţa fermierilor și le-a oferit detalii tehnice amănunțite ale produselor companiei. “Arysta se află la început de drum pe piaţa din România, dar investeşte în agricultură cu seriozitate şi interes. Suntem bucuroşi că încă suntem pe primul loc, atât în România, dar şi în alte ţări, în comercializarea de graminicide şi aici putem să-i aducem în subiect şi pe partenerii noştri de la Bayer. Venim azi cu produse arhicunoscute, Pantera 40 EC sau Select Super, dar şi cu un portofoliu de actualitate care însumează, pe lângă ierbicidele amintite, câteva dintre cele mai noi produse de pe piaţă, cum a fi fungicidele Manzate, Pyrus, Captan, Proplant, Syillit şi Mycoguardul”, a subliniat Daniel Tabacu.
Horea Mustea, expert biostimulanți Arysta LifeScience, ne-a purtat în lumea substanțelor active, a formulelor chimice și a tehnologiilor care caracterizează portofoliul companiei.
Text: Denisa MORAR & Ligia VORO
Foto: Ligia VORO
(va continua)
Citește și:
PORR a forat primul km de tunel de pe Autostrada Sibiu – Pitești
Lucrările de pe Lotul 4 de pe viitoarea Autostradă Sibiu – Pitești nu se opresc nici de Paște.…
3 mai 2024
Luna mai e Luna Maramureșului
Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
3 mai 2024
Decorint a renovat sediul DNA Cluj. Cum arată clădirea
Societatea de construcții a raportat terminarea lucrărilor la clădirea de pe str. Dorobanților, unde funcționează serviciul teritorial al…
2 mai 2024
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu vine cu ediția a 31-a
Cea mai importantă manifestare a artelor spectacolului din Europa de Est, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu…
2 mai 2024
Cum se pierde vremea pe Centura Metropolitană Cluj. Studiu de caz
Municipalitatea din Cluj-Napoca a tergiversat finalizarea licitației pentru Centura Metropolitană (CMC), deși eșecul era evident, susține un expert…
2 mai 2024
Exponate de la Bienala de Arhitectură Veneția, în Iulius Mall Cluj
Exponate ale Pavilionului României la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2023 pot fi admirate la Iulius Mall…
2 mai 2024
O asociere unde lider este Leko Construct va realiza Parcul Industrial Marghita
Asocierea de firme Leko Construct – Inteco Holding – Electro Excel Green Consulting – Rono Aqua – Caloria…
2 mai 2024
LEONI Luduș își detașează angajații
Biroul de comunicare al LEONI Wiring Systems Romania ne-a remis în această dimineață o informare de presă pe…
2 mai 2024