One United Properties anunță semnarea unui contract preliminar de vânzare-cumpărare pentru un teren situat într-o zonă centrală de top din Sibiu.
„Sibiu reprezintă una dintre cele mai interesante oportunități de dezvoltare urbană din România la momentul actual. Orașul are fundamentele solide – o economie prosperă, un patrimoniu cultural bogat și o cerere tot mai mare pentru un stil de viață urban de calitate. Prin introducerea standardului ONE în Sibiu, ne extindem geografic dincolo de București și Constanța, consolidând în același timp modelul nostru de afaceri prin diversificare regională și răspunzând cererii neacoperite din centrele urbane cheie. În același timp, contribuim la transformarea durabilă a zonelor centrale subexploatate în comunități care răspund cu adevărat nevoilor moderne”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO al One United Properties.
Terenul achiziționat, situat pe fosta platformă industrială FLARO, oferă un potențial semnificativ pentru regenerarea urbană. Pe lângă dezvoltarea unei noi comunități cu utilizare mixtă, care va integra componente rezidențiale, comerciale și de servicii, One United Properties va restaura și conserva patru clădiri istorice existente pe acest teren. Aceste clădiri de patrimoniu, care reflectă istoria industrială și arhitecturală a orașului Sibiu, vor fi reabilitate și reintegrate în dezvoltarea viitoare.
Una dintre clădirile care urmează să fie restaurate este fosta fabrică de stilouri și obiecte de scris Gratioza, fondată în 1922. Fiind unul dintre primii producători de obiecte de scris din România, Gratioza a jucat un rol important în dezvoltarea industrială a orașului Sibiu în perioada interbelică. Naționalizată ulterior în perioada comunistă și redenumită Flamura Roșie, fabrica a devenit parte a grupului industrial FLARO – un producător important de obiecte de scris pe tot parcursul secolului al XX-lea. Stilourile Gratioza au fost folosite în corespondența Casei Regale Române și sunt acum expuse în colecții publice, inclusiv la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
„Orașul Sibiu oferă un tip de oportunitate complexă pe care o întâlnim rar – o piață rezidențială puternică, o cerere în creștere pentru spații moderne de birouri și comerciale și o identitate urbană modelată de cultură și tradiție. Acest nou proiect ne va permite să reunim toate aceste dimensiuni, valorificând experiența noastră dovedită în combinarea restaurării cu dezvoltarea urbană contemporană. Este cu adevărat o șansă unică de a construi ceva care adaugă valoare durabilă orașului. Ne dorim să creăm o destinație vibrantă și integrată, care să reflecte identitatea orașului Sibiu și să susțină creșterea sa pe termen lung”, a adăugat Andrei Diaconescu, co-CEO al One United Properties.
Tranzacția este supusă îndeplinirii mai multor condiții prealabile, inclusiv eliberarea autorizației finale de construire, preconizată până la sfârșitul anului 2026.



