Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, pentru Mediafax, că, la sfârşitul acestui an, vor fi încheiate studiile de fezabilitate pentru cele trei spitale regionale care se vor construi la Iaşi, Cluj şi Craiova. Fiecare dintre aceste unităţi medicale va avea între 800 şi 900 de paturi.
“Pot să spun cu certitudine că, în acest moment, am convingerea că aceste spitale se vor face pentru că toată lumea îşi doreşte acest lucru. Studiile de fezabilitate vor fi gata în trimestrul patru al acestui an şi vor fi depuse la Bruxelles. (…) În afară de designe-ul spitalelor, avem nevoie şi de partea de utilităţi, lucru care presupune implicarea autorităţilor locale, având în vedere că partea de infrastructură, drumuri, utilităţi ţine de administraţiile locale”, a explicat Sorina Pintea, potrivit sursei citate.
Infrastructura din zonele respective este una de o importanţa majoră, care trebuie să se dezvolte în acelaşi timp cu spitalele.
“Este obigatoriu ca infrastructura din acele zone să fie gata pentru că în momentul în care spitalul intră în funcţiune, trebuie să aibă şi utilităţile funcţionale, deci se merge în paralele, inclusiv drumurile. Se fac PUZ-urile, extinderi de PUZ, aşa cum este cazul celui de la Cluj. Există nişte planuri foarte bine stabilite, deci, sunt lucrări care vor merge în paralel cu construcţia spitalelor”, a adăugat ministrul Sănătăţii.
Citește și:
Firma Habau va construi 134 km rețea de gaz în Aleșd, Aștileu, Țețchea și Tileagd
Luni, 29 aprilie 2024 a fost semnat ordinul de începere al lucrărilor și predarea amplasamentului în vederea începerii…
29 aprilie 2024
Firmele lui Umbrărescu a ajuns la peste 80% cu realizarea Centurii Timișoara Sud
Stadiul lucrărilor la Varianta Ocolitoare Timișoara Sud a depășit 80%. În prezent se lucrează la montarea panourilor fonoabsorbante,…
29 aprilie 2024
Încă un pasaj rutier subteran va fi realizat la Oradea cu finanțare europeană
Primăria Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI) a depus spre finanțare proiectul „Coridor de mobilitate…
29 aprilie 2024
Vita bio de Sălaj intră în rețeaua Auchan
Fermele Ecologice Silvania (FES) au susținut la Cluj o demonstrație de preparare a cărnii produse în sistem ecologic.…
29 aprilie 2024
Serviciile TEDIHT, în sprijinul beneficiarilor
În actualul context economic și social, caracterizat de schimbări și complexitate semnificative, companiile au nevoie de repere și…
29 aprilie 2024
Oradea a găzduit al XI-lea Simpozion Româno-German de Genetică Medicală
În perioada 21-23 Aprilie 2024, la Hotel Continental Forum Oradea, a avut loc al XI-lea Simpozion Româno-German de…
29 aprilie 2024
Monede cu 20 de ani de NATO în România, vândute în Cluj și Timiș
Sucursalele din Cluj și Timiș ale băncii naționale comercializează această ediție limitată. Banca Națională a României (BNR) a…
29 aprilie 2024
COVER STORY. DP World în România. 20 de ani de leadership în facilitarea comerțului internațional
Puterea rețelei. DP World în România. 20 de ani de leadership în facilitarea comerțului internațional DP World în…
29 aprilie 2024