Universitatea de Vest din Timișoara este prezentă în anul 2018 pentru prima oară în clasificarea Round University Ranking, ocupând poziția 647 la nivel mondial și poziția 3 la nivel național. Pentru clasificarea din 2018 au fost analizate 783 de universități din 74 de țări, numărul acestora crescând față de anul 2017 (763 universități din 72 de țări). Potrivit rezultatelor obținute la cele patru categorii de indicatori, în zona cercetării UVT ocupă locul 2 la nivel național și locul 588 la nivel mondial.
Clasificarea Round University Ranking măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanță grupați în 4 categorii – predare (40%), cercetare (40%), diversitate internațională (10%) și sustenabilitate financiară (10%) și 6 domenii de studii – științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale și științe medicale.
Topul mondial Round University Ranking, publicat din 2013 de Agenția RUR Rankings din Moscova, a rezultat în urma analizei informațiilor furnizate de universități pe platforma studiului Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice / scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar etc. şi prin interpretarea studiului privind reputația academică realizat prin intermediul Global Institutional Profiles Project (GIPP).
În această clasificare, alături de Universitatea de Vest din Timișoara sunt prezente doar alte două universități din România, ambele fiind membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București.
Citește și:
Firma Habau va construi 134 km rețea de gaz în Aleșd, Aștileu, Țețchea și Tileagd
Luni, 29 aprilie 2024 a fost semnat ordinul de începere al lucrărilor și predarea amplasamentului în vederea începerii…
29 aprilie 2024
Firmele lui Umbrărescu a ajuns la peste 80% cu realizarea Centurii Timișoara Sud
Stadiul lucrărilor la Varianta Ocolitoare Timișoara Sud a depășit 80%. În prezent se lucrează la montarea panourilor fonoabsorbante,…
29 aprilie 2024
Încă un pasaj rutier subteran va fi realizat la Oradea cu finanțare europeană
Primăria Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI) a depus spre finanțare proiectul „Coridor de mobilitate…
29 aprilie 2024
Vita bio de Sălaj intră în rețeaua Auchan
Fermele Ecologice Silvania (FES) au susținut la Cluj o demonstrație de preparare a cărnii produse în sistem ecologic.…
29 aprilie 2024
Serviciile TEDIHT, în sprijinul beneficiarilor
În actualul context economic și social, caracterizat de schimbări și complexitate semnificative, companiile au nevoie de repere și…
29 aprilie 2024
Oradea a găzduit al XI-lea Simpozion Româno-German de Genetică Medicală
În perioada 21-23 Aprilie 2024, la Hotel Continental Forum Oradea, a avut loc al XI-lea Simpozion Româno-German de…
29 aprilie 2024
Monede cu 20 de ani de NATO în România, vândute în Cluj și Timiș
Sucursalele din Cluj și Timiș ale băncii naționale comercializează această ediție limitată. Banca Națională a României (BNR) a…
29 aprilie 2024
COVER STORY. DP World în România. 20 de ani de leadership în facilitarea comerțului internațional
Puterea rețelei. DP World în România. 20 de ani de leadership în facilitarea comerțului internațional DP World în…
29 aprilie 2024