Pachetul turistic are un preț de pornire de la 2376 de dolari și turiștii vor vedea centrul Sibiului și Bâlea Lac.
Lansarea noului pachet al turoperatorului Peregrine Adventures vine în condițiile în care în 2017 numărul rezervărilor pentru România a crescut cu 56% iar cererea de vacanțe în țara noastră a fost cu 157% mai mare, scrie turnulsfatului.ro.
Excursia începe în București unde turiștii vor avea parte de un tur al orașului. Călătoria continuă apoi spre Palatul Peleș, Brașov, Castelul Bran, biserica fortificată de la Prejmer. La Micloșoara turiștii se vor plimba cu căruțele și se va face o vizită și la Viscri.
“Secretele României” include și un tur al Sighişoarei, dar şi o masă la o casă din satul Viscri, localitatea făcută celebră în toată lumea de Prințul Charles. Urmează o vizită la salina de la Turda, cetatea Alba Iulia, centrul istoric al Sibiului și Bâlea Lac.
Pentru acest an, turoperatorul are locuri disponibile pentru trei serii: două în iunie, și una în septembrie, iar grupurile pot să fie de cel mult 12 persoane. Turoperatorul are disponibile și locuri pentru patru serii în 2019.
Peregrin Adventures face parte din grupul australian Intrepid, specializat pe turismul de aventură.
Citește și:
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Launch of a Memorandum of Understanding for Architectural Excellence in Georgia
In a major step forward to promote architectural excellence and technological integration in the construction sector, SHARE Architects,…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
3.000 de clujeni la prima expoziție Gustav Klimt de la Cluj
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste…
26 aprilie 2024