Werner Wolff, numit în noiembrie anul trecut la conducerea transportatorului aerian naţional Tarom, respectă o strategie de redresare a companiei şi va iniţia un proces amplu de reorganizare a societăţii. Acesta a declarat, într-un interviu pentru News.ro, că Tarom va ajunge pe profit în acest an, după 11 ani de pierderi, deşi preţul în creştere al petrolului îngreunează planurile companiei. În plus, directorul general a început să taie din cheltuieli şi renegociază toate contractele. De asemenea, salariile a jumătate din angajaţi cresc cu 10%.
Strategia de redresare la care se lucrează va fi trecută prin Consiliul de Administraţie şi apoi va fi aprobată în Guvern.
Costurile cu kerosen-ul reprezintă 22% din cheltuielile companiei, însă contractele care au ca obiect furnizarea de carburanţi de aviaţie pentru Tarom vor fi renegociate.
”Tedinţa este clar una pozitivă, în sensul că suntem şi acum pe minus, dar acest lucru se va redresa până la sfârşitul anului. Există lumină pentru Tarom. Am tăiat din cheltuieli şi, în plus, aeronavele noi cumpărate vor avea un impact pozitiv în rezultatele financiare. De exemplu, cele două aeronave Boeing 737-800 Next Generation, recent achiziţionate, au transportat deja aproape 15.000 de pasageri de la integrarea în flota Tarom”, a adăugat Werner Wolff.
Reprezentantul Tarom spune că s-a început operarea acestor noi avioane la numai două zile după ce au fost achiziţionate. El estimează că noile aeronave vor produce 70 milioane dolari în următorii doi ani, din care se scad cheltuielile aferente.
Potrivit sursei citate, a fost totodată încheiat primul contract de asigurare medicală privată pentru tot personalul Tarom, ceea ce a adus o economie de 3,44 milioane euro faţă de contractul de asigurare anterior, care nu prevedea niciun fel de serviciu medical gratuit în regim privat pentru angajaţi şi acoperea numai personalul navigant şi tehnic navigant din companie.
Compania a redus şi chetuielile cu telecomunicaţiile PNRGOV. Informaţiile cu privire la pasageri sunt transmise de la origine la destinaţie, iar taxarea de către furnizor se face la mesaj. Pe vechiul contract compania era taxată la caracter, dezvoltând astfel sume imense pentru Tarom. Această măsură a generat o economie de la 54.000 dolari/lună, respectiv 648.000 dolari/an (aproximativ 2,5 milioane lei) la 52.000 dolari/an.
A fost renegociat şi contractul de comunicaţii cu SITA, iar economia propusă este de 2,7 milioane dolari în cinci ani (aproximativ 10,3 milioane lei/5 ani).
Tarom a obţinut totodată venituri de 5,48 milioane dolari prin vânzarea celor două aeronave Airbus A310 care, prin reintroducerea în operarea comercială, ar fi generat cheltuieli de 26 milioane de dolari în doi ani.
Tarom a achiziţionat recent două aparate Boeing 737-800 Next Generation, pentru care în primii doi ani nu plăteşte nimic. Perioada de plată este de şapte ani, din 2020 Tarom va plăti către Boeing suma lunară de 304.000 dolari, cu peste 70.000 de dolari mai puţin decât ultimul dry lease încheiat cu constructorul american.
Compania va continua totodată renegocierile pentru cele aproximativ 2.000 de contracte în vigoare, ”pentru diminuarea costurilor şi achiziţionarea unor produse şi servicii la preţuri corecte de piaţă”.
Mai mult, salariile a 1.000 de angajaţi din cei 1.852 de salariaţi vor creşte cu 10% din 1 august, dar nu şi pentru management. 51% din personal are acum sub 3.000 lei brut, afirmă oficialul Tarom.
Tarom operează în prezent pe zborurile externe şi interne cu o flotă compusă din 25 aeronave.
Numărul pasagerilor transportaţi de Tarom a crescut în primul trimestru din acest an cu 22%, comparativ cu T1 2017, În acelaşi timp, factorul de încărcare al aeronavelor a crescut cu circa 11%. Compania realizează un plus de venituri de 18% faţă de T1 2017.
Pentru acest an, compania a prevăzut o sumă de 440,24 milioane lei pentru investiţii, din care peste 10% sunt fonduri destinate investiţiilor pe sectorul IT. Creşterea totală la capitolul investiţii este de 64,4%, faţă de bugetul companiei pentru anul 2017.
Citește și:
Spitalul roboților de la Cluj. “Vom concura cu orice țară din lume”
Noua unitate medicală publică va fi axată pe chirurgia minim invazivă, efectuată cu ajutorul tehnologiei – proiect în…
3 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
RebelDot își face debutul în Formula 1
Dezvoltatorul de software din Cluj clasat în top 1% al companiilor tehnologice globale în funcție de satisfacția clienților…
3 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Vinurile Domeniile Ostrov au luat medalii de aur și argint la competiții prestigioase
Domeniile Ostrov și-a reconfirmat excelența în arta vinificației printr-o serie impresionantă de distincții obținute la competiții internaționale de…
3 iunie 2025
ZF modelează tranziția către mobilitatea viitorului: tehnologii de propulsie de vârf pentru prezent și viitor
Platforma modulară, scalabilă și flexibilă SELECT e-drive, cheia pentru adaptarea globală la diversitatea tehnologică a propulsiilor electrice, în…
3 iunie 2025
Untold Universe caută designeri talentați pentru Designers’ Nest
Untold nu este doar un festival, este un univers. Unul în care energia, magia și libertatea se exprimă…
3 iunie 2025
Investiții
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Construiana alocă 6,5 milioane € în noua unitate din parcul industrial Baia Sprie
Societatea sătmăreană de lucrări de construcții administrată de Ana Dumitrescu a decis să investească în județul vecin Maramureș.…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Infrastructură
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Bijuteria acvatică de la Câmpia Turzii. Cluj-Napoca mai așteaptă
În timp ce “capitala” Ardealului se întrece în anunțuri de aquaparkuri și complexuri uriașe, localități cu populație mai…
1 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Turism
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Chef Regal de Ziua Feteștii regale
E CHEF REGAL marți, 3 iunie, de la 20:00, la restaurantul La Mama de la Muzeul Țăranului Român…
2 iunie 2025
Hotelul Univers își face sală de evenimente cu deschidere spre lac
Conducerea unității turistice din Cluj pregătește o nouă etapă în dezvoltarea complexului prin transformarea terasei de pe lacului…
1 iunie 2025
Românii sunt așteptați la Festivalul Baloanelor Zburătoare de la Kikinda
Zboruri, pleșcăviță și vorbă românească la înălțime la Festivalul Baloanelor Zburătoare din Kikinda Festival internațional cu echipaj…
30 mai 2025
Educație
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Politehniștii clujeni vor ecologiza zona Someșeni
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, studenții de la ingineria mediului, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN),…
2 iunie 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
Trei din patru antreprenori români cred în șansă ca factor al succesului în afaceri
Antreprenorii români rămân optimiști în ciuda provocărilor economice și cred că șansa are un rol important…
30 mai 2025
Zi de Zi știri economice:
