CFR SA a stabilit câştigătorul licitaţiei pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat Asocierea BRASIG Strabag -Swietelsky câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, aflate pe secţiunea Braşov – Sighişoara, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h.
Oferta financiară a asocierii BRASIG Strabag – Swietelsky a fost de 3.143.153.533,29 lei fără TVA, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.
Sursa de finanţare pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, în lungime totală de 86 de km, este asigurată din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, iar durata de execuţie va fi de 48 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Contractul prevede o gamă variată de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară: terasamente, linii C.F, consolidări poduri, podeţe, tuneluri, pasaje superioare, linie de contact, sistem de informare a călătorilor, energoalimentare, telecomunicaţii, comunicaţii pentru semnalizare, fibră optică, supraveghere video, instalatii electrice, instalatii sanitare, instalaţii termoventilaţie, apărări de maluri, semnalizare, protecţia mediului. Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare se asigură condiţii tehnice pentru circulaţia trenurilor de călători şi marfă cu viteze superioare de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar.
Citește și:
Selina, cea mai mare companie de construcții din vestul României, a ieșit din insolvență
Societatea CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare, anunță finalizarea cu succes a procesului de reorganizare a constructorului…
26 martie 2023
A 11-a ediție a International Robotics Championship va avea loc la Oradea
Între 20 și 22 aprilie, Oradea va deveni un hub internațional de robotică, unde vor participa peste 500…
26 martie 2023
15 milioane de euro pentru dotarea școlilor din Oradea cu mobilier și echipamente IT
Toate unitățile de învățământ din Oradea, aflate în subordinea Consiliului Local, vor putea fi dotate cu mobilier, echipamente…
26 martie 2023
Merck se implică într-un proiect de cercetare la Cluj
Gigantul american al vaccinurilor a intrat într-un proiect cu cea mai mare universitate din România. Merck Sharp &…
25 martie 2023
Ambasadorul României în Ungaria, în vizită la Simex și Podgoria Silvania
Gabriel-Cătălin Șopandă, ambasadorul țării noastre în Ungaria, s-a aflat într-o vizită de lucru în județul Sălaj. Ambasadorul a…
25 martie 2023
Brokerii clujeni, promotori ai transparenței la bursă
Grupurile clujene Banca Transilvania (BT) și BRK au făcut parte din comisia care a schimbat “regulile jocului” în…
25 martie 2023
Turda va avea teren de fotbal omologat UEFA
Au debutat lucrările de construire a bazei sportive de tip 1 din municipiul clujean. Compania Națională de Investiții…
25 martie 2023
Hotelul K+K Elisabeta din centrul Bucureștiului, relansat sub brandul Peakture
Lorand și Zsuzsanna Szarvadi, proprietarii Balvanyos Resort & Spa din Covasna, au cumpărat hotelul K+K Elisabeta din centrul…
25 martie 2023
Zi de Zi știri economice:
