Plenul reunit al Consiliului Judetean Cluj a aprobat luni, 30 iulie 2018, contractul de asociere al Judetului / Consiliului Judetean cu municipiul Campia Turzii si cu comuna Luna, in vederea realizarii Parcului Industrial Tetarom V din Luna.
„In contextul in care parcurile noastre industriale si-au dovedit deja, din plin, viabilitatea, rolul acestui al cincilea parc industrial Tetarom va fi de a stimula dezvoltatea economico-sociala a judetului intr-o maniera armonioasa si echilibrata, cu atat mai mult cu cat locurile de munca reprezinta inca o problema pentru locuitorii din zona Turda-Campia Turzii”, a declarat presedintele Alin Tise, initiatorul proiectului de hotarare.
Decizia realizarii unui nou parc industrial in partea sudica a judetului Cluj a fost luata atat ca urmare a interesului ridicat al investitorilor pentru initierea sau dezvoltarea de afaceri in zona cat, mai ales, a dorintei Consiliului Judetean de a impulsiona dezvoltarea acestei regiuni si de a oferi locuitorilor din municipiile Turda-Campia Turzii si celor din localitatile limitrofe posibilitatea obtinerii unui loc de munca, cu toate avantajele ce decurg de aici. Parcurile industriale sunt recunoscute, oriunde in lume, ca motoare de dezvoltare locala si instrumente de crestere a investitiilor private, cu efecte benefice asupra mediului economico-social al zonei in care se realizeaza. In acest context, obiectivele urmarite de Consiliul Judetean prin edificarea Tetarom V – stimularea investitiilor, sprijinirea cercetarii stiintifice si tehnologice, impulsionarea dezvoltarii regionale, dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, vor contribui esential la redefinirea zonei sudice a judetului si la transformarea acesteia intr-un semnificativ pol de crestere.
Contractul de asociere aprobat stabileste drepturile si obligatiile fiecareia dintre parti, Consiliului Judetean Cluj revenindu-i rolul de a asigura managementul implementarii proiectului. De asemenea, forul administrativ judetean va intocmi toate documentatiile tehnice, economice si de urbansim necesare infiitarii Parcului Industrial Tetarom V si va realiza efectiv infrastuctura parcului, din bugetul judetului, sens in care Consiliul Judetean a si alocat deja suma de 23.100.000 lei.
In ceea ce priveste Primaria Luna, pe langa garantiile legate de viabilitatea fizica si juridica a terenului de 115 ha pe care il pune la dispozitie, acesta comuna va incasa de la viitorii rezidenti ai parcului toate taxele, impozitele si celelalte obligatii prevazute de legislatia in vigoare, care se fac venit la bugetul local. Nu in ultimul rand, in ceea ce priveste Primaria Campia Turzii, aceasta va infiinta o linie de transport public de persoane care sa lege municipiul de parcul industrial si va finanta realizarea unei investitii de tip „spin-off”.
Similar cazului celorlalte parcuri industriale Tetarom, gestionarea si administrarea viitorului parc din Luna se va realiza de catre societatea comerciala Tetarom S.A., entitate la care Consiliul Judetean Cluj este actionar majoritar.
Citește și:
Forumul Inovării România–Japonia 2025 – Iași
Iașiul devine, la finalul lunii octombrie, punctul central al colaborării dintre România și Japonia! Printre companiile japoneze participante…
16 octombrie 2025
Când interlocutorul își dă seama cine ești, dar tu insiști. De ce? La ce ajută?
Te-a „citit”, e modul colocvial de a spune că omul din fața ta, la o întâlnire de business,…
16 octombrie 2025
Sălajul a făcut show gastronomic și vinicol la Bruxelles
Sute de lideri europeni s-au înghesuit la standul Fabricat în Transilvania, unde au expus cramele Carastelec Winery, Fort…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
Simbolurile Brașovului: Telecabina Tâmpa și Restaurantul Panoramic se redeschid
Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic, două simboluri arhitecturale și turistice ale Brașovului, își redeschid porțile în data de…
15 octombrie 2025
Demo Day la inVest – Urban Mobility Accelerator 2025
După peste două luni de mentorat, validare și dialog cu experți, Acceleratorul inVest – Urban Mobility Accelerator, program…
15 octombrie 2025
Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori
Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
15 octombrie 2025
STIHL accelerează tranziția verde cu o fabrică high-tech la Oradea
STIHL își consolidează rețeaua globală prin inaugurarea primei sale fabrici dedicate exclusiv producției de echipamente pe acumulatori, la…
15 octombrie 2025
Investiții
Forumul Inovării România–Japonia 2025 – Iași
Iașiul devine, la finalul lunii octombrie, punctul central al colaborării dintre România și Japonia! Printre companiile japoneze participante…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
STIHL accelerează tranziția verde cu o fabrică high-tech la Oradea
STIHL își consolidează rețeaua globală prin inaugurarea primei sale fabrici dedicate exclusiv producției de echipamente pe acumulatori, la…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Inovație la Oradea: Universitatea inaugurează Centrul CTT-UO Smart Industry
Universitatea din Oradea a inaugurat miercuri, 15 octombrie 2025, Centrul de Transfer Tehnologic (CTT-UO), un proiect strategic dedicat…
15 octombrie 2025
TECHConnect 2025: inovație aplicată, colaborare reală, deep tech și începutul Centru Innovation Valley
Timp de trei zile, între 7 și 9 octombrie, Brașov, Sibiu și Târgu Mureș au găzduit prima ediție a Festivalului de Transfer Tehnologic TECHConnect, organizat…
14 octombrie 2025
Sebeș, noul motor al mobilității electrice Mercedes-Benz: Star Assembly intră în era propulsiei viitorului
Uzina Star Assembly din Sebeș, divizie a grupului german Mercedes-Benz, a inaugurat noua linie de producție pentru unități…
13 octombrie 2025
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Infrastructură
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Minicentura Dejului devine funcțională
Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
2 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Centura Zalău, gata după 17 ani. Apar două noi tronsoane din A3 în Sălaj
Inaugurarea variantei ocolitoare este programată în 15 noiembrie, iar anul viitor va fi terminat traseul Mihăiești – Zimbor…
30 septembrie 2025
Turism
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
Simbolurile Brașovului: Telecabina Tâmpa și Restaurantul Panoramic se redeschid
Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic, două simboluri arhitecturale și turistice ale Brașovului, își redeschid porțile în data de…
15 octombrie 2025
Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori
Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Vinurile premium ale Cramei Fort Silvan, introduse în Circuitul Anotimpurilor
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău a inițiat un tur al toamnei pe Văile Crasnei…
13 octombrie 2025
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Recomandare de weekend de la Visit Timiș: papricaș
Revenim cu o nouă recomandare de sfârșit de săptămână pentru toți cei care, poate, încă nu și-au făcut…
11 octombrie 2025
Summit Agro România a sărbătorit cu artă Ziua gastronomiei și vinului românesc
Centrul pentru Cultura și Civilizația Gustului din Cetatea Oradea a găzduit, la începutul lunii octombrie, vernisajul expoziției „Via,…
11 octombrie 2025
Educație
Vrei un Executive MBA la standarde internaționale, fără să părăsești România?
La Transilvania Executive Education (TEE), ai acces la un program 100% britanic, cu diplomă oferită de University of…
15 octombrie 2025
350 de invenții la expoziția internațională de la Hub UTCN
Pro Invent, Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), și-a…
15 octombrie 2025
Inovație la Oradea: Universitatea inaugurează Centrul CTT-UO Smart Industry
Universitatea din Oradea a inaugurat miercuri, 15 octombrie 2025, Centrul de Transfer Tehnologic (CTT-UO), un proiect strategic dedicat…
15 octombrie 2025
Noii lideri de business ai Clujului
17 antreprenori și manageri au trecut de programul oferit de Transilvania Executive Education (TEE), 40% fiind avansați în…
15 octombrie 2025
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Summit Agro România a sărbătorit cu artă Ziua gastronomiei și vinului românesc
Centrul pentru Cultura și Civilizația Gustului din Cetatea Oradea a găzduit, la începutul lunii octombrie, vernisajul expoziției „Via,…
11 octombrie 2025
Membrii Federației Patronilor Bihor față în față cu Direcția de Sănătate Publică Bihor
Sediul Federației Patronilor Bihor (FPB) a găzduit joi, 9 octombrie 2025, o întâlnirea între antreprenori și reprezentanții Direcției…
10 octombrie 2025
Mariya Gabriel, Doctor Honoris Causa la Cluj. “Ne-a facilitat intrarea în Silicon Valley”
Fostul comisar european în mandatele Juncker și Von der Leyen a primit titlul academic onorific din partea Universității…
8 octombrie 2025
Zi de Zi știri economice:
