Transgaz a semnat contracte şi a dat ordin de începere pentru lucrări în valoare de aproximativ 335 de milioane de euro până acum, pentru realizarea pe teritoriul României a conductei BRUA.
Compania a primit o prefinanţare de 13,8 milioane de euro de la Comisia Europeană, potrivit datelor publicate în raportul pe primul semestru al anului, anunță DC News.
Cel mai mare contract, în valoare de 126,9 milioane de euro, este pentru materialul tubular şi curbe şi a fost semnat pe 23 aprilie 2018 cu firma turcă Toscelik Spiral Boru Uretin Samayi, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 12 mai 2018.
Pe data de 14 aprilie a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la construcţia celor trei staţii de comprimare, ceea ce va necesita investiţii de 288,7 milioane de lei (64 de milioane de euro). Contractul pentru grupurile de comprimare este în valoare de 37,8 milioane de euro, iar execuţia a trei fire liniare va costa 26,3 milioane de euro, 34,5 milioane de euro, respectiv 34,4 milioane de euro. Robinetele vor costa 4,8 milioane de euro, iar îmbinările electroizolante, 528.000 de euro.
Acest proiect a primit o finanţare din partea Comisiei Europene de 179,3 milioane de euro, însemnând 40% din costurile totale. În martie 2018, Transgaz a cerut o prefinanţare de 13,8 milioane de euro, care a fost încasată în luna mai. Faza I a proiectului BRUA necesită o investiţie totală de 478,6 milioane de euro, iar termenul estimat de punere în funcţiune şi începere operare este decembrie 2019.
Citește și:
Aproape 49 de milioane de euro pentru modernizarea a 5 drumuri din Arad
Primul proiect contractat în Regiunea Vest prin Programul Regional Vest 2021-2027, componenta de Drumuri Județene: o investiție finanțată din fonduri…
30 aprilie 2024
11 oferte pentru pasajele Oneștilor din Oradea și ieșirea din Oșorhei
11 firme și asocieri de firme sunt interesate de proiectarea și execuția a două noi pasaje care vor…
30 aprilie 2024
Pod pe râul Tisa spre Ucraina, în Maramureș
Acesta este prevăzut în zona localităților Sighetu Marmației (România) – Bila Tserkva (Biserica Albă – Ucraina). Guvernul a…
30 aprilie 2024
Brașovul, peste Cluj în topul mall-urilor din România
Județul din centrul României contabilizează patru mari centre comerciale, față de numai două ale Clujului. Agenția Brand Management,…
30 aprilie 2024
Deficit major în comerțul Clujului: 1,8 miliarde euro
Balanța comercială a județului pe anul trecut s-a înclinat foarte mult spre importuri: 4,6 miliarde €, față de…
30 aprilie 2024
Final de proiect ”2023 Cluj Innovation Year”
“2023 Cluj Innovation Year” încheie un an de inovare și colaborare pentru dezvoltarea durabilă în România Transilvania IT…
30 aprilie 2024
Universitatea din Oradea îi așteaptă pe viitorii absolvenți la „Târgul Facultăților”
Liceeni, părinți și profesori sunt invitați să ia parte la cea de a patra ediția a „Târgului Facultăților”.…
30 aprilie 2024
S-a lansat licitația pentru modernizarea drumului Padiș – Ic Ponor
Consiliul Județean Bihor a lansat marți, 30 aprilie 2024, licitația pentru execuția lucrărilor de modernizare a drumului județean…
30 aprilie 2024