Despre Eveniment
100 de reprezentanți ai celor mai mari companii din Ardeal, ambasadori și investitori străini, camere de comerț active în regiune, cele mai promițătoare 100 de start-up-uri, primari, city manageri și jurnaliști, oamenii esențiali pentru prosperitatea regiunii vor fi împreună și vor lucra împreună timp de două zile la idei care susțin dezvoltarea economiei din regiune, a economiei românești, în general.
Realități și perspective
Deși investițiile străine directe au crescut anul trecut cu 16 %, la aproape 4,1 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani, așa cum ne arată datele de la BNR, ele rămân totuși mici pentru că, în anii de criză, ele au scăzut radical la 2-3 miliarde de euro pe an, nivel la care s-au menținut chiar și după ce economia a revenit pe creștere.
Va reveni încrederea investitorilor în businessul românesc în România și, în special, în Transilvania? Va mai ajunge România la nivelul de investiții străine din perioada de creștere economică? Ce rol vor juca tranzacțiile și intrarea unor noi investitori pe piață? Încercăm să găsim răspunsuri la aceste întrebări și să generăm idei noi de dezvoltare, împreună.
Pași importanți
În zece ani, în România s-au construit piețe inexistente în momentul integrării în Uniunea Europeană: energia eoliană, serviciile medicale private, servicii de curierat, comerţul electronic, altele. Sute de milioane de euro s-au direcționat în aceste industrii în ultimii ani. Ce urmează? Cine va paria și investi în continuare în economia românească regională şi cine se va retrage? Aflăm la eveniment.
Mediul antreprenorial
După primele 6 luni ale anului 2018, în comparație cu aceeași perioadă a anului 2017, mediul antreprenorial a înregistrat o scădere în ce privește înființarea profesioniștilor, dar o creștere în ce privește numărul de dizolvări, radieri și suspendări, conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Lipsa forței de muncă rămâne principala amenințare a creșterii economice a României, iar antreprenorii cred că autoritățile trebuie să se concentreze mai mult pe educarea tinerilor şi pe integrarea lor în câmpul muncii. Ce credem despre această realitate și cum găsim soluții la criza forței de muncă, problema acută a economiei românești actuale? Dezbatem tot în cadrul evenimentului.
Ce avem nevoie?
Avem nevoie de investiții în infrastructură, digitalizare și oameni. Economia merge cu viteză mare și este orientată spre consum. Acest lucru trebuie schimbat.
În ciuda faptului că forța de muncă rămâne o problemă majoră pentru angajatorii din România, companiile continuă să facă investiții. Toate entitățile prezente la conferință dorim să ajutăm în această direcție.
Transilvania Awards – Când și unde?
Așadar, dacă vrei sa ne spui ideea ta pentru progresul economiei din regiune, te invităm la Tranyilvania Awards. Vino în 6 & 7 septembrie, în an de Centenar, la Alba Iulia.
Mai mult decât o conferință
Vor fi două zile în care oameni cu viziune vin pentru prima dată împreună, pentru a crea idei noi, companii noi, joburi noi. Proiecte care pot mișca o regiune, proiecte care pot mișca România. Vom discuta despre ce soluții găsim pentru dezvoltarea regiunii, a României în viitor.
Structură eveniment
Evenimentul este împărțit în 3 capitole: Invest in Transylvania, Start-ups in Transilvania și Cities & People, ale căror conferințe și workshop-uri se vor desfășura în paralel, însă cu evenimente de networking și workshop-uri în comun.
Teme dezbateri
Ce urmează în domeniul antreprenoriatului românesc?
Cum facem ca Ardealul să își dezvolte mai mult cultura antreprenorială și cultura de business?
Cum ajungem la o economie sănătoasă pe termen lung? Ce impact au start-up-urile în dezvoltarea economică sustenabilă pe termen lung și cum pot fi ele susținute?
Aflăm și discutăm împreună la Transylvania Awards.
Transylvania Awards – este un eveniment exclusiv, susținut de Raiffeisen Bank și Primăria Alba Iulia, alături de comunități de business, comunități străine, parteneri media prestigioși.
Mai multe detalii aflați pe www.transylvaniaawards.com
Citește și:
Biblioteca de afumături, un loc al gustului și al priceperii
O mică afacere de familie se promovează în mod inedit, legându-se de tradiția istorică a orașului și de…
28 iunie 2025
Echipa multidisciplinară de la Medici’s Timișoara schimbă destine
CANCERUL TIROIDIAN – Lupta tăcută și oamenii care o câștigă: echipa multidisciplinară de la Medici’s Timișoara schimbă destine…
28 iunie 2025
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Biblioteca „Gheorge Șincai” se reinventează: digitalizare și cafenea literară
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea se apropie de final, cu un stadiu de…
28 iunie 2025
Salt spectaculos la AJFP Bihor: 1,7 miliarde lei în plus la buget față de 2023
Cu 29,64% au crescut încasările brute ale Agenției Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Bihor în 2024, comparativ cu…
27 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Business de 8 miliarde lei în Arad: Ce companii au dominat economia județului în 2024
La peste 8,04 miliarde de lei se ridică cifra de afaceri pe anul 2024 a primelor 10 firme…
27 iunie 2025
Ministerul Sănătății confirmă spusele lui Horațiu Moldovan la conferința România 2030 și ia primele măsuri
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, a radiografiat starea de sănătate a achizițiilor și bugetelor…
27 iunie 2025
Investiții
Biblioteca „Gheorge Șincai” se reinventează: digitalizare și cafenea literară
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea se apropie de final, cu un stadiu de…
28 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Business de 8 miliarde lei în Arad: Ce companii au dominat economia județului în 2024
La peste 8,04 miliarde de lei se ridică cifra de afaceri pe anul 2024 a primelor 10 firme…
27 iunie 2025
Investiții de aproape 100 de milioane de lei în modernizarea a cinci parcuri orădene
În perioada următoare vor fi semnate contractele de lucrări pentru modernizarea a cinci parcuri importante din Oradea. Modernizarea…
27 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Banca Transilvania atrage 300 milioane € de la investitori
Prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile în lei la Bursa de Valori București (BVB) este primită cu interes…
26 iunie 2025
eToro lansează portofolii cu dată țintă în parteneriat cu Franklin Templeton
Platforma de tranzacționare și investiții eToro a anunțat astăzi lansarea a șase portofolii de investiții în parteneriat cu…
26 iunie 2025
Paradisul acvatic din Fortăreața Vinului
Un deal cu o vie veche și o livadă în paragină din Sălaj se transformă în cel mai…
26 iunie 2025
Infrastructură
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
O asociere condusă de Global Industrial va executa pasajul subteran Oneștilor din Oradea
Asocierea formată din Global Industrial (lider), CML.RO și DP Proiect va avea la dispoziție 15 luni pentru finalizarea…
24 iunie 2025
Antreprenorul DPB consolidează în timp record DN 68A
Compania Drumuri și Poduri Banat a finalizat, înainte de termen, lucrările la DN 68A Coșava – Margina, unul…
24 iunie 2025
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Turism
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Educație
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Start în forță: șase afaceri creative intră în Incubatorul Cresc Oradea Mare
Șase startup-uri din domenii precum energie regenerabilă, publicitate, branding sau încălțăminte personalizată și-au găsit locul în Incubatorul de…
26 iunie 2025
Ministrul educației: “Dăm burse de 1,7 miliarde € fără să fim o forță economică”
Daniel David consideră că România are unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, însă impactul acestuia…
25 iunie 2025
Open Tribe: Un final de an academic cu sens, curaj și comunitate
Pe 17 iunie, Open Tribe – Academia de business și leadership – a încheiat anul academic cu un…
24 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Fonduri elvețiene pentru implicare civică
Deși nu sunt, practic, fonduri europene, Elveția ne fiind membră a Uniunii Europene, ele au un statut similar…
23 iunie 2025
19 ani de Editura Edu – de la prima pagină la locul I în opțiunile cadrelor didactice
Editura EDU a împlinit 19 ani de când transformă idei în cărți și cărțile în bilete spre viitorul…
23 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
