Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Domeniul Bethlen din Arcalia, modernizat cu 2,5 milioane de euro

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca își va moderniza infrastructura educațională de la Arcalia (județul Bistrița-Năsăud) printr-un proiect finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional (POR).



Proiectul vizează extinderea și îmbunătățirea infrastructurii de educație de la Arcalia, menită să deservească anual 600 de studenți, masteranzi și doctoranzi la standarde europene.

Primii beneficiari direcți ai modernizării bazei UBB de la Arcalia sunt studenții Facultății de Știința și Ingineria Mediului și cei ai Facultății de Biologie și Geologie, care își desfășoară aici practica interdisciplinară.

 Proiectul vizează extinderea spațiilor de învățământ modernizate cu 840 mp, precum și amenajarea unui spațiu corespunzător pentru desfățurarea activităților didactice universitare preponderent practice. Până la finalul proiectului, acest spațiu va avea o capacitate de 313 locuri.

Durata de implementare a proiectului este de 3 ani (mai 2020 – aprilie 2023), iar valoarea sa se ridică la 12,35 milioane de lei, dintre care peste 12,22 milioane de lei sunt cheltuieli nerambursabile oferite prin POR.  

Castelul Bethlen de la Arcalia, imobil în care funcționează Centrul Regional al Francofoniei, aparținând UBB, a fost revendicat de un cetățean maghiar, pretinzând că este urmașul lui Balazs Bethlen, ultimul proprietar al imobilului (expropriat în anul 1945).

Mai multe contracte pe fonduri europene pentru beneficiari din Cluj și Bihor, în valoare de 23 de milioane de lei, au fost semnate, la începutul lunii trecute, la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

New fares encourage to international travels by LOT

Articolul următor

Continuă pregătirea pentru cel mai mare eveniment turistic de drumeție european, care se va desfășura în Transilvania

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale

„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share