Asociația Producătorilor de Materiale de Construcții din România, în parteneriat cu Romexpo SA, va organiza, în cadrul ediției de anul acesta a târgului CONSTRUCT EXPO, care va avea loc între 23 și 26 martie, o serie de conferințe și seminarii pe teme de actualitate din domeniul construcțiilor.
Astfel, în data de 23 martie 2017, începând cu ora 10.30, în sala Mihai Eminescu, va avea loc Conferința cu tema Managementul deșeurilor din construcții – prevederi legislative și modalități de aplicare. La conferință sunt așteptați, proiectanți, responsabili tehnici cu execuția lucrărilor de construcții, diriginți de șantier, antreprenori, fabricanți de produse pentru construcții, investitori, reciclatori și salubrizatori.
În data de 24 martie 2017, începând cu ora 10.30, în Sala Mihail Sadoveanu, va avea loc Masa rotundă – Legislația din domeniul construcțiilor – prevederi cu același obiect, conținute de acte normative diferite. La discuții sunt așteptați reprezentanți ai autorităților, reprezentanți ai asociațiilor profesionale și patronale din domeniu, proiectanți, antreprenori și fabricanți de produse pentru construcții.
Ultima manifestare din program, din data de 25 martie 2017, de la ora 11.00, se intitulează
ZIUA CULORII și este o manifestare tradițională, ajunsă deja la a-X-a ediție, dedicată viitorilor utilizatori ai produselor de construcții.
“Organizăm aceste manifestări atât pentru conștientizarea publicului, cât și a celor din domeniu, pentru a fi pregătiți în ceea ce privește noile abordări sustenabile ce se aplică și se vor aplica în cadrul UE”, a punctat Claudiu Georgescu, președintele APMCR.
sursa foto: www.constructexpo.ro
Citește și:
Romgaz repornește forajele la Caragele
Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
28 aprilie 2024
La Brașov s-a lansat apelul de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024
Lansarea oficială a apelului de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024 a avut loc la Brașov. Startup-uri…
28 aprilie 2024
Capitala Europene a Culturii 2023 își culege roadele cu programul Legacy Timișoara
Programul Legacy Timișoara oferă Capitalei Europene a Culturii 2023 posibilitatea să își continuă parcursul cultural desfășurat de-a lungul…
28 aprilie 2024
Transapuseana, traversând ținutul pădurilor de basm
Transpuseana, cea mai mare investiţie pentru un drum judeţean din România, a fost inaugurată cu primul său episod…
28 aprilie 2024
Sorin Maxim, director general ADR Vest: „Investim, nu cheltuim!”
Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât i-au fost alocați inițial prin…
28 aprilie 2024
Dumexim a semnat contractul pentru Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș
Vineri, 26 aprilie 2024, s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș.…
28 aprilie 2024
IMOTECA își mărește portofoliul din România și își extinde activitatea în Spania
Imoteca, The residential experts, își anunță extinderea semnificativă a portofoliului său din România și lansarea operațiunilor de consultanță…
28 aprilie 2024
Vine Iarmarocul la Cluj
Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
27 aprilie 2024