Fruntaşă pe plan naţional în privinţa accesării schemelor de plată în sectorul vegetal pentru campania 2015, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, APIA Mureş, pregăteşte viitoarele campanii atât pentru sectorul vegetal, cât şi pentru cel zootehnic. Detalii despre aceste activităţi am obţinut de la Ovidiu Săvâşcă, directorul executiv al instituţiei.
Care e situaţia plăţilor efectuate în sectorul vegetal prin APIA Mureş, pentru campania 2015?
Ovidiu Săvâşcă: În luna octombrie 2016 s-au încheiat plăţile aferente campaniei 2015. La acest moment putem spună că 99 % din plăţile pentru campania 2015 s-au efectuat, mai sunt mai puţin de 200 de dosare cu plăţi incomplete, fermieri care nu au luat bani pentru toate schemele de plată din cauza unor erori de soft care sunt în curs de rezolvare. Din 28.000 de fermieri, cam 150 nu au luat banii pe toate schemele de plată.
Aţi demarat plăţile în avans pentru campania 2016?
O.S.: Imediat cum am terminat plăţile pe campania 2015, începând cu data de 15 octombrie, aşa cum specifică regulamentele europene, din 2010 avem acea derogare de a acorda plăţi în avans. Astfel, între 15 octombrie şi 1 decembrie acordăm plăţi în avans, stadiul acestora fiind foarte bun, suntem în proporţie de 90 % cu fermierii plătiţi, pentru toate drepturile de plată pentru care se acordă avans, în speţă SAPS, plată directă pe suprafaţă, plata redistributivă, plata pentru mic fermier, tânăr fermier şi plata pentru înverzire. Se acordă 69 % din drepturile de plată. Din totalul de cereri depuse pentru campania 2016, respectiv 26.635, dacă scădem eşantionul de control, aproximativ 3.500 de fermieri, din cei rămaşi circa 90 % sunt plătiţi. Astăzi (19 noiembrie – n.r.) avem peste 20.400 de fermieri cu decizie de plată, cu plata efectuată în cont pentru plăţile în avans. În paralel se desfăşoară activitatea de control pe teren, pentru aproximativ 3.500 de fermieri.
Care e valoarea plăţilor efectuate pentru campania 2015, în sectorul vegetal?
O.S.: Pentru 2015, circa 70 de milioane de euro s-au adus în judeţul Mureş prin APIA, pe toate schemele de plată, tot ce înseamnă subvenţii, alocaţii de plată de la Uniunea Europeană şi bugetul de stat.
Sunteţi mulţumit de rezultatele pentru campania 2015?
O.S.: Reamintesc că judeţul Mureş se află pe locul 1 la accesarea schemelor de plată în sectorul vegetal. Aproximativ 23 % din cuantumul alocat României pe aceste scheme a fost accesat de fermierii din judeţul Mureş. Mă bucură faptul că fermierii au răspuns pozitiv la elementele de noutate, implementate din 2015 în schemele de plăţi directe în noua politică de dezvoltare rurală şi, fiind primul an, consider că e un succes atât pentru noi ca instituţie, cât mai ales pentru fermieri, care au înţeles importanţa acestor sume.
Ce valori au avut subvenţiile oferite?
O.S.: La sfecla de zahăr, aproape 800 de euro/hectar, la lucernă de la o estimare de 50 de euro/hectar s-a ajuns la 500 de euro/hectar, la soia – circa 300 de euro/hectar. Avem suprafeţe considerabile în judeţul Mureş care au beneficiat de aceste subvenţii.
Care e situaţia în privinţa plăţilor pentru sectorul zootehnic?
O.S.: Am avut subvenţii foarte bune, chiar suplimentate. Iniţial, s-au alocat la vaca de lapte 822 de euro per cap, sprijinul cuplat, datorită faptului că de la declararea numărului total de animale solicitate la plată până la cele determinate efectiv la plată, efectiv în momentul autorizării, a avut loc o scădere a numărului acestora, a rezultat o sumă, o rezervă care nu s-a accesat, iar înainte de finalizarea termenului de plată s-a acordat încă un supliment de 90, respectiv 92 de euro. 90 de euro la vaca de lapte şi 92 de euro la vaca de carne. A fost iniţial 822 la vaca de lapte, s-a suplimentat cu 90 de euro, iar la vaca de carne de la 1.222 de euro s-a suplimentat cu 92 de euro. Au fost nişte subvenţii considerabile, comparabile şi chiar mai mari decât subvenţiile acordate în alte ţări din Uniunea Europeană.
A consemnat Alex TOTH
Citește și:
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Spitalul Județean Bihor, un exemplu de performanță și autonomie financiară
Vineri, 4 iulie 2025, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic Județean…
4 iulie 2025
Universitatea Tehnică din Cluj a lansat un monopost electric
Mașina concepută de echipa de Formula Student a UTCN s-a înscris la o competiție din Germania, pe circuitul…
4 iulie 2025
Cameră hiperbară de 1,3 milioane €, instalată la Spitalul de Recuperare Cluj
Singurul sistem de acest fel dintr-o unitate medicală publică din țară e cumpărat cu bani europeni, prin Planul…
4 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
Clujul a găzduit cea mai amplă ediție Clusters Meet Regions
Peste 300 de participanți din 25 de țări s-au reunit, între 1 și 2 iulie, la Cluj-Napoca, pentru…
4 iulie 2025
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Marketing și comunicare pentru zootehnia românească
Grupul Agrointeligența și ID Media Communication lansează un parteneriat strategic pentru sprijinirea companiilor din sectorul zootehnic din țara…
4 iulie 2025
Investiții
Spitalul Județean Bihor, un exemplu de performanță și autonomie financiară
Vineri, 4 iulie 2025, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic Județean…
4 iulie 2025
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
La Oradea începe construcția pasajelor supraterane la ieșirile spre Cluj și Satu Mare
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat contractele pentru execuția a două pasaje rutiere supraterane, la ieșirea…
3 iulie 2025
Reșițenii cu tunurile pe Guvern: când se redeschide Arsenal Reșița?
Încă din prima zi de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, jurnaliștii din Banat au sărit cu tunurile pe…
3 iulie 2025
DP World lansează în România primul scanner tip drive-through din CEE
Scannerul îmbunătățește securitatea și eficiența activității comerciale în România, iar, în plus, oferă predictibilitate business-urilor pe lanțurile de…
3 iulie 2025
Parcurile PSI din Bihor, deschise pentru business: licitații în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025, procedura de concesionare prin licitație…
2 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Afaceri de peste 9 miliarde de lei, derulate de primele 10 companii din Satu Mare
La 9.181,25 milioane de lei se ridică cifra de afaceri cumulată a primelor zece firme din județul Satu…
30 iunie 2025
Infrastructură
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Primul drum expres din Cluj va avea parapet dublu New Jersey
Acest sistem este mult mai robust și mai ușor de întreținut decât cel din metal și a început…
3 iulie 2025
La Oradea începe construcția pasajelor supraterane la ieșirile spre Cluj și Satu Mare
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat contractele pentru execuția a două pasaje rutiere supraterane, la ieșirea…
3 iulie 2025
Parcurile PSI din Bihor, deschise pentru business: licitații în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025, procedura de concesionare prin licitație…
2 iulie 2025
Dealurile Transilvaniei, sperietoarea “drumarilor”
Alunecările de teren sunt cel mai des invocate de administrație pentru întârzierile de 10-15 ani în concretizarea autostrăzilor,…
1 iulie 2025
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Turism
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Maramureșul cere pădurile de pe traseul mocăniței. “Pierdem 100.000 de turiști”
Administrația județeană vrea să preia administrarea Văii Vaserului de la Romsilva și să o transforme în zonă protejată…
3 iulie 2025
Parc botanic cât un cartier lângă Băile Figa. Proiecte de 70 mil. € la Beclean
Grădina Urbană Transilvania (GUT) și parcul de specializare inteligentă se numără printre marile investiții programate în orașul din…
1 iulie 2025
„Festivalul Părădăicilor” de la Macea: gust autentic și tradiție locală
Evenimentul ajuns la a XV-a ediție devine un model de dezvoltare rurală prin promovarea produselor locale, implicarea comunității…
1 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Comisia Europeană a făcut team building pe Via Transilvanica
Vicepreședintele instituției, Roxana Mînzatu, a participat, în județul Bistrița-Năsăud, la o dezbatere despre mediul rural și a inaugurat…
30 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Educație
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
900 de copii din România, sprijiniți pentru educație și dezvoltare socio-emoțională
În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Clujul scoate de la buget 16 milioane € pentru noul spital de copii
Banii din rectificarea bugetului propriu al instituției județene vor fi alocați de pentru continuarea alertă a lucrărilor la…
2 iulie 2025
Cărturești propune pentru RIVUS Cluj-Napoca cea mai mare librărie și cel mai nou concept edutainment din România
O mare varietate de cărți și produse de papetărie, cafenea și spații de joacă, ateliere creative și educaționale,…
1 iulie 2025
Începe admiterea la Universitatea din Oradea. În premieră, Învățământ dual
Universitatea din Oradea are alocate 2.020 de locuri bugetate pentru sesiunea de admitere 2025. Odată cu luna iulie…
1 iulie 2025
Alba va avea un campus de învățământ profesional de 20 milioane €
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va oferi programe de inginerie mecanică și economică industrială, dar și de tehnologia construcțiilor…
30 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
