Prorectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Tîrgu Mureș, conf. dr. Nagy Előd Ernő, a susținut că specialiștii din Sănătate trebuie să fie în permanență preocupați de dobândirea de noi cunoștințe medicale, având în vedere că știința avansează de la o zi la alta, iar tehnologia influențează semnificativ medicina, progresul medical fiind extrem de vizibil.
Conf. dr. Nagy Előd Ernő a arătat, în prezentarea „Viitorul medicinei și sănătății mureșene”, că medicii și farmaciștii trebuie să fie orientați către educația medicală continuă, care să se reflecte ulterior în actul medical de calitate.
„Transferul de cunoștințe acumulate în cercetare sau concluziile importante care se trag în timpul unor cercetări clinice sunt domenii în care Universitatea și instituțiile de educație medicală se pot angaja pentru îmbunătățirea serviciilor medicale. În prezent, cercetarea clinică este slab reprezentată în actul medical și în ciuda faptului că există un număr însemnat de firme sau entități care organizează studii clinice, concluziile nu revin sau nu se reprezintă la nivel de algoritm diagnostic sau terapeutic și aceasta reprezintă o problemă ce trebuie rezolvată. Medicii și farrmaciștii trebuie să se implice mai mult în îmbunătățirea serviciilor medicale, deoarece cunoștințele acumulate de către aceștia în cadrul Universității trebuie reînnoite la fiecare patru-cinci ani, pentru că știința avansează și se obțin rezultate noi, iar specialiștii au nevoie de formare continuă, care trebuie să se reflecte în actul medical. Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș și universitățile de profil din țară pot avea un aport însemnat la aceste activități și își pot asuma obiective importante”, a susținut conf. dr. Nagy Előd Ernő.
Prorectorul UMF Tîrgu Mureș a afirmat că, deși medicii sunt prinși zilnic în activități medicale, diagnostichează și tratează, ei trebuie să facă lunar sau anual un bilanț cu privire la realizările profesionale, astfel încât să conștientizeze importanța statisticilor în îmbunătățirea actului medical.
„Într-un centru universitar, mediul universitar și cel spitalicesc nu se pot separa. În ciuda faptului că s-au făcut și se fac amendamente la Legea 95 pentru reforma din domeniul Sănătății, aceste amendamente ar trebui să aibă în vizor păstrarea unor influențe ale Universității în actul medical. Managerul unui spital mare trebuie să aibă în vedere ca secțiile universitare să aibă un număr suficient de profesori și conferențiari care să asigure nivelul de formare în unitatea respectivă. Formarea de rezidenți suferă și pot spune că unitățile spitalicești, clinicile, compartimentele și secțiile universitare prestează servicii la un nivel neuniform, pentru că există unități care dispun de tehnici de vârf și personal suficient, care au realizări deosebite, însă există și unități care au condiții mai puțin satisfăcătoare. Pe de altă parte, resursele actuale care ne stau la dispoziție nu sunt folosite întotdeauna în mod satisfăcător, pentru că nivelul și gradul de cunoștințe nu se transferă mereu corespunzător în actul medical. Mă refer la faptul că medicul are zi de zi anumite activități, diagnostichează, tratează și un număr însemnat de medici nu ajung la orele de meditații în care ar trebui să facă un bilanț cu privire la ce au făcut în ultima lună sau în ultimul an, care sunt realizările personale, care sunt realizările colectivului în care lucrează și să aibă o reflecție statistică, pentru că de multe ori mergem pe impresii în interpretarea noastră, ceea ce este greșit. Universitatea ar trebui să aibă un aport mai însemnat pe acest plan, adică să conștientizeze mai mult rolul unor statistici relevante pentru actul medical”, a explicat conf. dr. Nagy Előd Ernő.
de Teodora MÎNDRU
Citește și:
Romgaz repornește forajele la Caragele
Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
28 aprilie 2024
La Brașov s-a lansat apelul de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024
Lansarea oficială a apelului de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024 a avut loc la Brașov. Startup-uri…
28 aprilie 2024
Capitala Europene a Culturii 2023 își culege roadele cu programul Legacy Timișoara
Programul Legacy Timișoara oferă Capitalei Europene a Culturii 2023 posibilitatea să își continuă parcursul cultural desfășurat de-a lungul…
28 aprilie 2024
Transapuseana, traversând ținutul pădurilor de basm
Transpuseana, cea mai mare investiţie pentru un drum judeţean din România, a fost inaugurată cu primul său episod…
28 aprilie 2024
Sorin Maxim, director general ADR Vest: „Investim, nu cheltuim!”
Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât i-au fost alocați inițial prin…
28 aprilie 2024
Dumexim a semnat contractul pentru Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș
Vineri, 26 aprilie 2024, s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș.…
28 aprilie 2024
Cercetare pentru screeningul cancerului gastric cu TOGAS
Proiectul TOGAS – în drumul spre screeningul gastric în Uniunea Europeană demarează luni, 29 aprilie 2024, de la…
27 aprilie 2024
PORR Construct a realizat 38% din Centura de Est a Aradului
Lucrările pentru obiectivul de investiții Varianta Ocolitoare a Municipiului Arad Est au început în toamna anului trecut. Antreprenorul…
27 aprilie 2024