Asocierea UTI Grup și Eldiclau SRL va construi terminalul II de la Aeroportul din Oradea, scrie infooradea.ro. Termenul de execuție este 12 luni.
Companiile se vor ocupa atât de partea de proiectare cât și de execuţia propriu-zisă. Și asta, după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţiile formulate de două asocieri conduse de Construcţii Bihor S.A. şi Trameco S.A. Oradea. În aceste condiţii, oferta depusă de UTI Grup pentru realizarea noului terminal de la Aeroport, în valoare de 21,8 milioane de lei, a devinit definitiv câştigătoare. Valoarea estimată iniţial de către beneficiar a fost de 22,25 milioane de lei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al CJ Bihor, Adrian Simon, în perioada imediat următoare va fi semnat contractul cu asocierea UTI – Eldiclau.
Preşedintele administraţiei bihorene, Pasztor Sandor consideră că, prin noile zboruri ce decolează de pe Aeroportul Oradea şi prin creşterea continuă a numărului de călători, „investiţia este pe deplin justificată”.
Citește și:
Luna mai e Luna Maramureșului
Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
3 mai 2024
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu vine cu ediția a 31-a
Cea mai importantă manifestare a artelor spectacolului din Europa de Est, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu…
2 mai 2024
Cum se pierde vremea pe Centura Metropolitană Cluj. Studiu de caz
Municipalitatea din Cluj-Napoca a tergiversat finalizarea licitației pentru Centura Metropolitană (CMC), deși eșecul era evident, susține un expert…
2 mai 2024
Exponate de la Bienala de Arhitectură Veneția, în Iulius Mall Cluj
Exponate ale Pavilionului României la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2023 pot fi admirate la Iulius Mall…
2 mai 2024
O asociere unde lider este Leko Construct va realiza Parcul Industrial Marghita
Asocierea de firme Leko Construct – Inteco Holding – Electro Excel Green Consulting – Rono Aqua – Caloria…
2 mai 2024
LEONI Luduș își detașează angajații
Biroul de comunicare al LEONI Wiring Systems Romania ne-a remis în această dimineață o informare de presă pe…
2 mai 2024
ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică
Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara discuțiilor publice privind tranziția energetică. Ele au nevoie de sprijin…
2 mai 2024
Hidro “accelerează” procesul de emitere a autorizației de construire pentru Bumbești Livezeni
În perioada 28-30 aprilie a avut loc o vizită de lucru a Secretarului de stat în Ministerul Energiei,…
2 mai 2024