Consiliul Judetean Cluj a câștigat definitiv procesul privind Castelul de la Ciucea care găzduiste Muzeul Memorial „Octavian Goga”, la finalul mai multor litigii.
„Este o mare victorie a Consiliului Judetean, locul firesc al acestui castel cu o simbolistică aparte pentru toti românii fiind în proprietatea noastră, în domeniul public al judetului Cluj. În plan concret, această decizie mai mult decât salutară a instantei ne va permite să realizăm o serie de investitii, lucru imposibil câtă vreme castelul făcea obiectul unui litigiu”, a declarat prsedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tișe.
În ceea ce privste procedura ce se impune a fi urmată în perioada imediat următoare, Consiliul Judetean va initia demersurile pentru reînscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului al judetului Cluj, acest lucru urmând a se realiza în baza testamentului întocmit de văduva marelui poet, Veturia Goga, în favoarea Statului Român, testament pe care urmașii ei nu l-au putut anula de-a lungul celor peste 12 ani de procese.
Reamintim în acest context faptul că demersurile de revendicare a domeniului din localitatea Ciucea, strâns legat de personalitatea marcantă a celui care a fost „poetul cântării pătimirii românilor”, au început în anul 2005, când urmașii Veturiei Goga au solicitat constatarea nulitătii absolute a donatiei făcute de aceasta în favoarea statului român și, implicit, obtinerea dreptului de proprietate asupra complexului de clădiri și, respectiv, despăgubiri pentru bunurile care nu mai puteau fi restituite în natură.
Chiar dacă instantele de judecată au constatat nulitatea donatiei făcute de văduva marelui poet în beneficiul Statului Român, Consiliul Judetean rămâne proprietar al acestui imobil în baza testamentului pe care Veturia Goga l-a întocmit în favoarea Statului cu scopul declarat al înfiintării unui muzeu care să cinstească memoria marelui poet și să îi promoveze opera și întreaga activitate.
Citește și:
O asociere unde lider este Leko Construct va realiza Parcul Industrial Marghita
Asocierea de firme Leko Construct – Inteco Holding – Electro Excel Green Consulting – Rono Aqua – Caloria…
2 mai 2024
LEONI Luduș își detașează angajații
Biroul de comunicare al LEONI Wiring Systems Romania ne-a remis în această dimineață o informare de presă pe…
2 mai 2024
Trofeul Electricianului: 213 specialiști ai DEER vor concura la faza pe companie
Trofeul Electricianului în cele 18 Sucursale ale DEER și-a desemnat cei mai buni profesioniști: 213 specialiști vor concura…
2 mai 2024
Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 5, estimată a fi dată în trafic la finalul anului
„Într-o zonă se toarnă deja suprabetonarea, acolo unde s-a finalizat armătura”. ♦ Lucrările pe Secțiunea 5 din Autostrada…
2 mai 2024
Raul Ciurtin, fondatorul Albalact, inaugurează Elania Resort
Elania Resort este noul obiectiv turistic de anvergură care urmează a fi inaugurat în zona Făget, în apropiere…
1 mai 2024
Noul director muzical al Cincinnati Symphony Orchestra este Cristian Măcelaru
Cincinnati Symphony Orchestra (CSO), cea mai veche și prima orchestră din Ohio, l-a numit pe dirijorul Cristian Măcelaru…
1 mai 2024
Dacia Asphalt și Diferit au modernizat căile de acces spre Mărișel și Mărgău
Două drumuri din zona montană a Clujului au fost reabilitate, la inițiativa forului județean, cu fonduri europene. Președintele…
1 mai 2024
Terminalul 1 al Aeroportului Oradea, o clădire nZEB, va fi inaugurat în 18 mai
Procesarea pasagerilor și a bagajelor lor se va face prin sisteme digitalizate. Clădirea noului terminal este o investiție…
1 mai 2024