TAROM a lansat pe 12 martie serviciul de autofacturare, disponibil pentru persoanele fizice sau juridice care achiziţionează bilete de pe site-ul companiei, potrivit unui comunicat remis, marţi, de companie.
“Clienţii TAROM au sesizat în repetate rânduri că emiterea unei facturi, prin procedurile vechi practicate de companie, putea dura chiar şi 90 de zile. Prin implementarea Serviciului de Autofacturare, disponibil online pentru toţi clienţii, factura este emisă instant, fără timp de aşteptare pentru clienţi”, spun reprezentanţii companiei naţionale de transport aerian.
Conform sursei citate, strategia de redresare a TAROM implică retehnologizarea şi informatizarea sistemului de relaţionare cu clienţii.
“Autofacturarea este doar un exemplu care vine să completeze un set de soluţii IT&C, cu obiectivul final de a dezvolta o relaţie prietenoasă cu clienţii noştri. O atitudine deschisă şi corectă a companiei se va concretiza în consolidarea capitalului financiar şi de încredere al TAROM”, se mai arată în comunicat.
Factura este transmisă automat pe e-mail, după completarea datelor necesare achiziţionării biletelor.
Citește și:
IMOTECA își mărește portofoliul din România și își extinde activitatea în Spania
Imoteca, The residential experts, își anunță extinderea semnificativă a portofoliului său din România și lansarea operațiunilor de consultanță…
28 aprilie 2024
Vine Iarmarocul la Cluj
Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
27 aprilie 2024
Cercetare pentru screeningul cancerului gastric cu TOGAS
Proiectul TOGAS – în drumul spre screeningul gastric în Uniunea Europeană demarează luni, 29 aprilie 2024, de la…
27 aprilie 2024
PORR Construct a realizat 38% din Centura de Est a Aradului
Lucrările pentru obiectivul de investiții Varianta Ocolitoare a Municipiului Arad Est au început în toamna anului trecut. Antreprenorul…
27 aprilie 2024
Ponderea investițiilor în bugetul Bihorului a crescut de la 26% în 2019 la 77% în 2023
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și vicepreședinții Mircea Mălan și Călin Gal au prezentat joi, 25 aprilie,…
27 aprilie 2024
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024