Primăria Oradea a depus spre finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 un proiect de 88,8 mil. lei (19 mil. euro), din care ajutorul financiar nerambursabil solicitat este de peste 87 mil. lei (18,7 mil. euro), pentru modernizarea parcului de tramvaie din municipiu.
Proiectul vizează achiziţionarea a 10 tramvaie noi, cu o valoare estimată de 1,6 milioane de euro, fără TVA/tramvai. Acesta a fost primul proiect depus spre finanţare de către municipiul Oradea prin intermediul Axei prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane, Obiectivul specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
’’A fost demarată procedura de achiziţie publică a tramvaielor, documentaţia de atribuire fiind înaintată către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice în vederea validării. Totodată, urmează a fi depuse spre finanţare şi alte proiecte care vizează transportul public de persoane dar şi proiecte de pietonalizare’’, se arată în comunicatul de presă al primăriei Oradea.
Citește și:
Trei studenți din Timișoara și Cluj-Napoca au câștigat ediția a III-a a RESPO CITY
Trei studenți din Timișoara și Cluj-Napoca au câștigat premiul cel mare, în valoare de 5.000 de euro, în…
29 aprilie 2024
Firma Habau va construi 134 km rețea de gaz în Aleșd, Aștileu, Țețchea și Tileagd
Luni, 29 aprilie 2024 a fost semnat ordinul de începere al lucrărilor și predarea amplasamentului în vederea începerii…
29 aprilie 2024
Firmele lui Umbrărescu a ajuns la peste 80% cu realizarea Centurii Timișoara Sud
Stadiul lucrărilor la Varianta Ocolitoare Timișoara Sud a depășit 80%. În prezent se lucrează la montarea panourilor fonoabsorbante,…
29 aprilie 2024
Încă un pasaj rutier subteran va fi realizat la Oradea cu finanțare europeană
Primăria Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI) a depus spre finanțare proiectul „Coridor de mobilitate…
29 aprilie 2024
Vita bio de Sălaj intră în rețeaua Auchan
Fermele Ecologice Silvania (FES) au susținut la Cluj o demonstrație de preparare a cărnii produse în sistem ecologic.…
29 aprilie 2024
Serviciile TEDIHT, în sprijinul beneficiarilor
În actualul context economic și social, caracterizat de schimbări și complexitate semnificative, companiile au nevoie de repere și…
29 aprilie 2024
Oradea a găzduit al XI-lea Simpozion Româno-German de Genetică Medicală
În perioada 21-23 Aprilie 2024, la Hotel Continental Forum Oradea, a avut loc al XI-lea Simpozion Româno-German de…
29 aprilie 2024
Monede cu 20 de ani de NATO în România, vândute în Cluj și Timiș
Sucursalele din Cluj și Timiș ale băncii naționale comercializează această ediție limitată. Banca Națională a României (BNR) a…
29 aprilie 2024