Lucrările de reparaţii pe DN 1C Dej – Baia Mare, demarate la sfârşitul lunii mai, vor fi finalizate în cursul lunii august 2018, a anunţat, marţi, Compania Naţională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Directorul general al companiei, Narcis Neaga, a inspectat lucrările de remediere a problemelor apărute de DN 1C la jumătatea lunii mai în urma alunecărilor de teren provocate de ploile abundente din zonă, iar reprezentanţii antreprenorului, FCC Construccioni SA, au estimat că lucrările de reparaţii vor fi finalizate în cursul lunii august anul curent.
Şeful CNAIR a cerut conducerii DRDP Cluj să supravegheze riguros toate lucrările şi să fie foarte atenţi la respectarea termenelor asumate de constructori, precum şi la calitatea lucrărilor executate.
Citește și:
Oradea se află și în acest an pe harta Conferințelor Energynomics
Municipiul Oradea nu lipsește în ultima vreme de pe harta conferințelor mai importante. De data aceasta, Energynomics va…
3 mai 2024
DOITSMARTER, proiect de testare a soluțiilor inteligente pentru optimizarea consumului de energie în locuințe sociale
Orientarea inovațiilor tehnologice către consumatorii vulnerabili de energie trebuie să devină o prioritate atât pentru autoritățile publice, cât…
3 mai 2024
PORR a forat primul km de tunel de pe Autostrada Sibiu – Pitești
Lucrările de pe Lotul 4 de pe viitoarea Autostradă Sibiu – Pitești nu se opresc nici de Paște.…
3 mai 2024
Luna mai e Luna Maramureșului
Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
3 mai 2024
Decorint a renovat sediul DNA Cluj. Cum arată clădirea
Societatea de construcții a raportat terminarea lucrărilor la clădirea de pe str. Dorobanților, unde funcționează serviciul teritorial al…
2 mai 2024
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu vine cu ediția a 31-a
Cea mai importantă manifestare a artelor spectacolului din Europa de Est, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu…
2 mai 2024
Cum se pierde vremea pe Centura Metropolitană Cluj. Studiu de caz
Municipalitatea din Cluj-Napoca a tergiversat finalizarea licitației pentru Centura Metropolitană (CMC), deși eșecul era evident, susține un expert…
2 mai 2024
Exponate de la Bienala de Arhitectură Veneția, în Iulius Mall Cluj
Exponate ale Pavilionului României la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2023 pot fi admirate la Iulius Mall…
2 mai 2024