Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Compania Astor-Valpet a împlinit 25 de ani

Grupul de firme Astor-Valpet, specializat pe construcții și materiale necesare acestui segment economic, a împlinit 25 de ani. Compania condusă de târgumureșeanul Petrică Sala a aniversat parcurgerea cu succes a unui sfert de veac de activitate, exact în ziua în care firma Valpet a devenit activă.
Povestea firmei mureșene Valpet a început în ziua de 12 iulie 1993, la Tîrgu Mureș. Petrică Sala, managerul general al companiei, sprijinit de familie, este cel care a pus pe picioare una dintre firmele mureșene cu rol important în industria construcțiilor din Transilvania.
Emoționat și fericit, Petrică Sala, care pare să aibă la fel de multă energie ca la debutul în afaceri, a transmis un gând în deschiderea momentului aniversar din 12 iulie 2018, desfășurat în complexul Gallery Wedding Garden din Tîrgu Mureș.
”Am ținut foarte mult să organizăm acest eveniment astăzi, pentru că 12 iulie 1993 este chiar data în care am înregistrat firma Valpet. În acești 25 de ani, am realizat două lucruri importante: familia și grupul Astor-Valpet. Le mulțumesc soției mele, Dana, și fiicelor Oana și Roxana, care mi-au fost mereu alături în toți acești ani.
Tot ceea ce înseamnă astăzi Astor-Valpet nu se putea construi doar de către familia Sala. Ne-au fost alături, în cei 25 de ani, mulți oameni care au pus umărul la dezvoltarea companiei. Unii dintre ei au plecat, alții au rămas, alții au revenit și sunt astăzi alături de noi. Tuturor vreau să le mulțumesc și să le spun că eu încă mai am energie pentru cel puțin 25 de ani.
Aș vrea să le mulțumesc și partenerilor și clienților, alături de care afacerea Astor-Valpet a crescut, spun eu, destul de frumos. Vă mulțumesc încă o dată că ne sunteți alături în acest moment aniversar”, a fost mesajul fondatorului grupului de firme.

La eveniment au participat numeroase oficialități locale și mulți parteneri ai grupului de firme Astor Valpet. Dintre invitați, președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, și primarul muncipiului Tîrgu Mureș, Dorin Florea, au vorbit pe scurt despre rolul companiei Astor-Valpet în viața economică a județului, atât din perspectiva locurilor de muncă pe care le-a creat firma mureșeană, cât și a dezvoltării antreprenoriatului local.
 
Astor-Valpet, constructor și furnizor
 
Cunoscută pentru producția și montajul prefabricatelor din beton vibro-presat, fima mureșeană este și unul dintre cei mai buni furnizori de materie primă din industria construcțiilor. Mulți dezvoltatori mureșeni se bazează pe calitatea produselor Astor-Valpet.
Exploatarea agregatelor mineraliere, lucrările de infrastructură și producția de prefabricate din beton vibro presat sunt principalele obiecte de activitate ale companiei Astor-Valpet. Firma a intrat pe piața producției materialelor de construcții, acum 25 de ani, cu o stație de sortare și concasare piatră, în Comuna Ideciu de Jos, pe cursul râului Mureș, aproape de municipiul Reghin. La stația de sortare și concasare din Ideciu de jos sunt efectuate și acum lucrări de exploatare de balast şi prelucrarea agregatelor. Nisip/pietriș concasat, sort, material antifisură, nisip sedimentat, refuz de ciur sau bolovani, sunt produse care pot fi găsite la stația de sortare și concasare de la Ideciu.
 
Stație de asfalt și Exploatare de andezit 
 

Ca urmare a implicării grupului Astor-Valpet în activitatea de producție și execuție în domeniul construcțiilor, în anul 2006, conducerea companiei a deschis o stație de asfalt la Bălăușeri. Aici sunt produse toate tipurile de asfalt, iar capacitatea de producţie este de 100 de tone pe oră. Ca și în cazul prelucrării balastului, producția stației de asfalt este folosită la lucrările proprii executate de Astor-Valpet, dar, în același timp, poate sta la dispoziția oricărui client.
Noi utilaje performante, achiziționate în anul 2007 și înnoite ulterior, în 2016, au permis firmei mureșene să execute lucrări complexe de infrastructură, pe drumuri naționale, județene și comunale și în interiorul mai multor orașe și localități din județele Mureș și Cluj.
E vorba de drumuri, de la partea de infrastructură până la partea de finisaje, inclusiv turnare de asfalt.
O nouă investiţie de anvergură a companiei Astor-Valpet a avut loc pe segmentul extracției de andezit. Cariera de piatră de la Topliţa, de unde firma mureșeană face extracția de andezit, a fost retehnologizată prin introducerea unei linii noi de producţie, de mare capacitate. Valoarea investiției, realizată din resurse proprii și cu ajutorul unui proiect din fonduri europene, s-a ridicat la 3.000.000 euro. Investiția a constat în echipamente, utilaje de excavație și stația de concasare și sortare, toate fiind echipamente de ultimă generație.
La cariera din Toplița sunt produse zilnic agregate de calitate, folosite în asfalturi sau necesare în infrastructuri de drumuri şi căi ferate.
„Aici, la cariera de la Toplița putem produce aproximativ 500.000 de tone/an, ceea ce ne situează între primele 10 cariere de piatră din România, ca nivel de producție. Caracteristicile fizice și de compoziție ale produselor noastre ne recomandă tuturor celor care au nevoie de calitate, dar, în același timp, și de un volum mare de marfă. Cu o producție de 450 de tone/oră, fără a afecta calitatea produsului, datorită folosirii de utilaje performante, putem onora și cele mai exigente comenzi”, spune Petrică Sala. La cariera de piatră din Toplița lucrează acum peste 60 de oameni.
 
Laborator de analize
 
Pentru a putea oferi garanții referitoare la calitatea produselor, Valpet- Astor a înființat propriul laborator de analize a materialelor. Acesta are acreditări pentru toate tipurile de piatră. Este un laborator de gradul II, certificat și autorizat de Inspectoratul de Stat în Construcții, dotat cu echipamente de ultimă generație.
Laboratorul deserveşte activitatea firmei, dar şi alte societăţi din domeniul construcțiilor, care doresc să facă analize de compoziție, rezistență etc.
 
Fabrica de pavaje
 
Începând cu 2001, cu o investiție de aproximativ 500.000 de euro, Valpet a demarat, la Tîrgu Mureș, activitatea de producție prefabricate din beton vibro-presat, așa-numitele pavaje. Celor 20 de oameni angrenați în noua linie de producție li s-au alăturat ulterior alți angajați, care au format echipa departamentului de execuție, în cadrul unei noi firme, Astor Com. Astfel, Astor-Valpet a generat aproximativ 200 de noi locuri de muncă.
Intrarea pe sectorul rezidențial și infrastructură, cu producția și montajul prefabricatelor vibro-presate, a dezvoltat compania târgumureșeană. Lucrările executate inițial în orașe și localități din județul Mureș s-au extins și în județe învecinate, cum ar fi Alba, Cluj, Bistrița-Năsăud, Harghita. De aici au venit comenzi de produse, dar și propuneri pentru execuție de lucrări.
Creșterea nivelului producției la fabrica de pavaje a dus la necesitatea unor noi investiții. În anul 2012, Valpet a modernizat linia de producție. Investiția, în valoare de peste 200.000 de euro, a îmbunătățit și mai mult calitatea produselor, a diversificat gama elementelor fabricate și a crescut capacitatea de producție.
Cu o experiență de 25 de ani, Astor-Valpet aduce pe piața construcțiilor o gamă largă de produse prefabricate vibropresate, având diversitate (culoare, dimensiuni, grad de calitate) la ceea ce produce, dar și lucrări de execuție de un foarte bun nivel. Aceste caracteristici, dar și calitatea materiilor prime pentru construcții recomandă compania Astor-Valpet pentru piața dezvoltatorilor imobiliari și a constructorilor.
de Florin Marcel SANDOR

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

ICON Business Advisor modelează piața regională de energie

Articolul următor

Corteva Agriscience™ pregătită să devină jucător major pe piața agricolă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share