David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, a participat în calitate de speaker la cea de-a doua conferință internațională ORAT, eveniment desfășurat în perioada 26-29 iunie la Londra.
Conferința a reunit specialiști în domeniul aviației cu experiență în management aeroportuar, gestionarea operațiunilor aeroportuare, dezvoltare comercială, planificare/proiectare de aeroport, reengineeringul proceselor aeroportuare, serviciilor de formare de la aeroporturi importante din întreaga lume și este consacrată analizei bunelor practici în materie de pregătire operațională în contextul punerii în operare a unor noi elemente de infrastructură aeroportuară, absolut necesare pentru a putea acomoda un trafic în creștere și a permite integrarea celor mai noi avansuri ale științei și tehnologiei în sistemele de operare ale unui aeroport modern.
Aceasta presupune dezvoltarea și gestionarea unor proceduri complexe de testare și punere în funcțiune, verificarea disponibilității și predarea sistemelor și facilităților în condiții de operare sub trafic, fără a perturba activitatea curentă a unui aeroport.
În cadrul conferinţei, directorul aeroportului clujean a sustinut o prelegere cu tema Airport Processes – Achieving Safe and Efficient Airport Processes in the New Facility, care include ca studiu de caz, experiența acumulată de Aeroportul Internațional Cluj-Napoca în gestionarea unei impresionate creșteri de trafic și pregătirile pentru procesarea unui număr de pasageri așteptat să se dubleze într-o perioadă de timp de până la 10 ani.
Citește și:
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Launch of a Memorandum of Understanding for Architectural Excellence in Georgia
In a major step forward to promote architectural excellence and technological integration in the construction sector, SHARE Architects,…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
3.000 de clujeni la prima expoziție Gustav Klimt de la Cluj
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste…
26 aprilie 2024