Centrul Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice (CCAMF) din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Tîrgu Mureș a găzduit în 7 decembrie 2016, conferința de lansare a două proiecte revoluționare de cercetare care vizează dezvoltarea unui model terapeutic modern și neinvaziv.
Proiectele, în valoare de peste 8 milioane de lei fiecare, din care 98 % asistenţă financiară nerambursabilă și 2 % contribuţia UMF Tîrgu Mureș, se implementează pe o perioadă de 4 ani și presupun formarea de echipe de cercetare, în aceste echipe fiind cooptați și tineri cercetători, doctoranzi și postdoctoranzi. Activităţile de cercetare vor avea loc în laboratoarele Centrului Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice și în cadrul Bazei experimentale a UMF Tîrgu Mureș.
Primul proiect, al cărui director este prof. dr. Mark Anthony Slevin, de la Manchester Metropolitan University, se referă la terapii ce vizează proteina C reactivă pentru prevenirea demenței asociate cu atacul vascular cerebral ischemic (SAD-CRP), în valoare de 8.856.131,39 de lei.
Șef lucrări dr. Olah Peter, responsabil cu managementul proiectului, a explicat, într-o conferință de presă, care sunt rezultatele prevăzute în proiectul de cercetare privind terapiile ce vizează proteina C reactivă pentru prevenirea demenței asociate cu atacul vascular cerebral ischemic.
„Ne-am propus dezvoltarea unui model terapeutic modern, neinvaziv, care să reducă substanțial incidența și severitatea instalării demenței în urma unui accident vascular cerebral ischemic. Pentru atingerea acestui rezultat se vor desfășura activități de cercetare experimentală realizate în laborator, pe model murin si model canin. Activitățile de cercetare vor avea loc în laboratoarele Centrului Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice și în cadrul Bazei experimentale a UMF. Proiectul finanțează echipamentele specifice pentru experimentele pe model murin, echipamente pentru analize de imunohistochimie și consumabilele necesare. Proiectul urmărește și dezvoltarea de noi direcții de cercetare în cadrul UMF Tîrgu Mureș, și anume cercetarea bolilor neurodegenerative și neuroinflamatorii, consolidarea culturii de cercetare și promovarea transferului de cunoștințe”, a precizat șef lucrări dr. Olah Peter.
Cel de-al doilea proiect, o continuare a unui proiect implementat în perioada 2012-2016, se referă la tehnologii de inginerie tisulară pentru regenerarea valvelor cardiace (VALVE-REGEN), în valoare de 8.779.476,34 de lei. Directorul de proiect este prof. dr. Dan Simionescu, cunoscut drept creatorul inimii de plastic, de la Universitatea Clemson din Carolina de Sud, originar din Tîrgu Mureș. Șef lucrări dr. Olah Peter a afirmat, în cadrul conferinței de presă, că se dorește dezvoltarea de noi biomateriale pentru un tratament eficient al bolii valvei aortice la pacienții de toate vârstele.
„Ne dorim dezvoltarea de noi biomateriale (scaffolduri de valve aortice acelulare) și tehnologii (decelularizare, însămânțare celule, condiționare mecanică), care vor fi utilizate pentru medicină, în special pentru un tratament eficient al bolii valvei aortice la pacienții de toate vârstele. În mod special pentru această aplicație, materiale și tehnologii noi vor fi integrate într-o platformă semi-automată, care poate genera valve viabile la cerere. Rezultatele așteptate sunt materiale și tehnologii care vor oferi chirurgilor cardiaci valve regenerate din celulele proprii ale pacientului. Valve viabile pot fi, de asemenea, folosite în vitro ca platforme reproductibile pentru studierea biologiei și patologiei valvelor umane și, eventual, pentru dezvoltarea de noi tratamente farmaceutice pentru afecțiuni ale valvelor”, a arătat șef lucrări dr. Olah Peter.
Rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a declarat, în conferința de presă, că anul 2016 a fost unul cât se poate de reușit în privința depunerii și aprobării de proiecte de cercetare. Dacă în anul 2015 au fost depuse trei proiecte de cercetare, în 2016 s-au depus 32 de proiecte, până în prezent fiind aprobate 10 proiecte. „Ne-am asumat, mai ales la începutul acestui mandat, o punere pe prim plan a activităţii ştiinţifice în Universitate, identificând punctele slabe şi puntele bune pe care le avem. În acest moment, aş spune că punctul forte este Centrul Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice. Prin prisma Strategiei de Dezvoltare a Universităţii am decis, la sfârşitul anului trecut, că tot ceea ce însemană proiect de cerectare să treacă prin acest Centru. Am încurajat depunerea de proiecte pentru că anul 2016 a fost un an generos din punct de vedere al ofertei de finanţare prin ANCS”, a declarat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.
de Teodora MÎNDRU
Citește și:
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Launch of a Memorandum of Understanding for Architectural Excellence in Georgia
In a major step forward to promote architectural excellence and technological integration in the construction sector, SHARE Architects,…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
3.000 de clujeni la prima expoziție Gustav Klimt de la Cluj
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste…
26 aprilie 2024