Ministerul Turismului a lansat în consultare publică proiectul de atestare ca stațiuni turistice de interes național a patru localități – Borșa (județul Maramureș), Dâmbovicioara (județul Argeș), orașul Năvodari cu zona Mamaia Nord (județul Constanța) și comuna Moroeni din zona Peștera-Padina (județul Dâmbovița).
Conform anunțului publicat pe site-ul ministerului, se are în vedere și aprobarea atestării ca stațiuni turistice de interes local a localităților Cacica, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Solca din județul Suceava și a localității Oncești din județul Maramureș.
Conform notei de fundamentare, pe termen mediu și lung, proiectul de act normativ va crea un impact pozitiv în sensul că localitățile atestate vor putea fi promovate ca stațiuni turistice de interes național sau local și vor avea șanse mai mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența atestării ca stațiune turistică.
Impactul pozitiv este determinat de creșterea circulației turistice și totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism.
Investitorii din domeniul turismului pot accesa finanțări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice. Prin realizarea acestor proiecte, localitățile se vor dezvolta din punct de vedere turistic, ceea ce va determina o creștere a numărului turiștilor de pe piața internă și externă.
Citește și:
Un pod pietonal și ciclist va traversa Crișul Repede în zona Hotelului Hilton
În ultimii 13 ani în Oradea au fost construite patru poduri peste Crișul Repede destinate circulației auto: Podul…
25 aprilie 2024
Co-fondatorul Shazam, Dhiraj Mukherjee, speaker principal la Bucharest Tech Week
Pionier al industriei tech, Mukherjee va prezenta noi perspective despre reinventarea afacerilor în cadrul Bucharest Tech Week 2024, care…
25 aprilie 2024
Cinci echipe studențești, calificate în finala Digital AgriChallenge
Concursul național destinat studenților a ajuns la final, iar după etapa de selecție, jurizarea va avea loc la…
25 aprilie 2024
Clujul se asociază cu opt localități pentru trenul metropolitan
10 milioane de euro urmează să fie alocați din bugetul județului pentru materializarea obiectivului de investiții. Consiliul Județean…
25 aprilie 2024
Ambasadorul Finlandei în România laudă Oradea pentru dezvoltare
Primarul Oradiei, Florin Birta, și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, au primit joi, 25 aprilie 2024, vizita…
25 aprilie 2024
DEER predă energetica viitoarelor generații
3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
25 aprilie 2024
Bogdan Maioreanu: Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine
După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis…
25 aprilie 2024
Brandberry a creionat identitatea Țării Silvaniei
Consiliul Județean (CJ) Sălaj și consultantul de dezvoltare strategică Brandberry au organizat o dezbatere publică pentru prezentarea, în…
25 aprilie 2024