Primăria Bistriţa renunţă la anumite taxe pentru a convinge firmele să se mute în Parcul Industrial.
Primăria Bistriţa a investit 6 milioane de euro în Parcul industrial. În 18 luni, a fost concesionată o suprafaţă de 24.300 mp, adică mai puţin de 10% din suprafaţa totală disponibilă, care ajunge la 30 de hectare.
Autorităţile locale din Bistriţa vor să acorde firmelor care se vor muta în Parcul Industrial Bistriţa Sud scutiri de la plata certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construcţie, care, plătite, ar putea ajunge la 1% din valoarea investiţiei.
“Până acum, primii opt rezidenţi au obţinut deja certificate de urbanism şi sunt în stadiul de realizare a proiectului tehnic în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie pentru obiective. Conform contractelor încheiate cu administratorul parcului, rezidenţii au obligativitatea demarării efective a lucrărilor de construcţie în termen de 12 luni de la preluarea parcelelor de teren, iar în termen de 24 de luni de la semnarea contractelor au obligativitatea finalizării construcţiilor. Legislaţia permite acordarea acestor facilităţi, în localităţile unde există parcuri industriale, dacă consiliile locale sunt de acord să se renunţe la aceste taxe” a declarat, joi, pentru Mediafax, administratorul Bussines Park Bistriţa, Iulius Dumitru.
Până în prezent, au fost semnate contracte cu companii specializate în construcţii metalice, instalaţii electrice, fabrici de procesare a laptelui, fabrici de elemente din lemn pentru case, fibră de sticlă, producţia de rezervore şi cisterne, ambalaje din carton şi ateliere pentru producţie mobilier, suprafeţele concesionate variind între 1.400 şi 4.200 de metri pătraţi.
Cele zece companii vor investi în parcul industrial aproape de 10 milioane de euro şi vor fi crea aproape 400 de locuri de muncă.
Citește și:
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Launch of a Memorandum of Understanding for Architectural Excellence in Georgia
In a major step forward to promote architectural excellence and technological integration in the construction sector, SHARE Architects,…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
3.000 de clujeni la prima expoziție Gustav Klimt de la Cluj
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste…
26 aprilie 2024