Primul care s-a prins în hora speech-urilor, cu pasiune și eleganță, a fost Tiberiu Dima, Country Manager Divizia pentru Protecţia Plantelor BASF Ucraina, un prieten drag al DAFCOCHIM. Mesajul transmis fermierilor la Simpozionul DAFCOCHIM AGRO, desfășurat între 16-19 ianuarie, la Sárvár, în Ungaria, nu a fost doar unul profesional și atât, ci a cuprins în el adâncimea vieții.
“Sunt foarte recunoscător celor care au făcut posibil acest eveniment şi aş vrea să îi mulţumesc lui Liviu Cojoc, lui George Boţoman, Radu Fodor, Marinel Ştefan şi echipei DAFCOCHIM. Sunt recunoscător companiei BASF pentru că mi-a dat şansa acum aproape 10 ani de zile să îmi exprim abilităţile şi să îmi dezvolt capacitatea managerială, atât profesional cât şi personal, este o mare bucurie pentru mine să fiu aici, să mă întâlnesc cu toţi colegii din industrie, să mă întâlnesc cu fermierii din Transilvania faţă de care am un respect deosebit”, ne-a arătat Tiberiu Dima importanța de a fi recunoscător.
Top managerul a vorbit laudativ despre țara vecină în care agricultura joacă un rol cheie. „Ca scară este de vreo 3 ori mai mare decât ceea ce se întâmplă în România, ei au vreo 25 de milioane de hectare cultivate, au cel mai bun pământ din lume, este recunoscut cernoziomul de Ucraina, am avut plăcerea să văd că oamenii care lucrează în agricultură în Ucraina sunt foarte pasionați și foarte profesioniști, au acest spirit din Estul Europei pe care îl avem și noi și au dezvoltat foarte bine agricultura în perioada de criză”, a punctat Tiberiu Dima. Iar apoi ne-a readus în țara noastră imperfectă, însă unde fermerii sunt la fel de pasionați și profesioniști ca în Ucraina.
“Trăim într-o țară care nu este perfectă, avem politici defectuoase, am vrea să se facă mai mult, știm că este posibil mai mult, ne-am dori ca cineva să fie mai capabil acolo sus, la conducerea țării. Ceea ce ține România pe o direcție constantă de creștere, dacă vă uitați, în ultimii patru ani, România a avut una dintre cele mai bune performanțe în Uniunea Europeană din punct de vedere economic, sunt oamenii ca dvs., care merg la fermă în fiecare dimineaţă, prin munca dvs., prin pasiunea pe care o puneţi, prin pregătirea, prin cooperarea pe care o aveţi între dvs., ca fermieri, cu firmele producătoare, cu distribuitorii ca Dafcochim, dvs. sunteţi cei care ţineţi economia acestei ţări, aveţi o mare responsabilitate şi aveţi respectul tuturor pentru că faceţi lucrul acesta în fiecare zi”, (i-)a apreciat Country Managerul Diviziei pentru Protecţia Plantelor BASF Ucraina.
Tiberiu Dima și-a încheiat cuvântarea într-o notă care ne-a pus pe gânduri și, cu siguranță, și pe participanții la simpozion. Ne-a adus aminte că în afară de muncă, viața înseamnă și alte valori, poate mai importante.
“Provocarea pe care vreau să v-o lansez la acest început de ianuarie este ca fiecare dintre noi să ne angajăm să facem din acest an cel mai bun an din viaţa noastră de până acum. Gândiţi-vă bine şi meditaţi la cele patru dimensiuni ale vieţii: raportat la partea personală, pentru că nu e vorba numai de bani şi de economie, haideţi să promitem că anul acesta vom petrece mai mult timp cu copiii şi cu familia; din punct de vedere al sănătăţii şi al energiei fizice este extrem de important ca atunci când ne trezim dimineaţa să fim plini de voiciune, haideţi să fim mai sănătoşi, să facem puţin mai multă mişcare, să bem un vin mai bun; pe partea financiară, haideţi să comunicăm între noi şi să vedem cum putem să creem mai multă valoare pentru noi şi pentru cei din jur; legat de dimensiunea spirituală, ştim că o viaţă împlinită nu poate exista fără bucuria de a dărui din ceea ce primeşti. În această sală există cel puţin o persoană, un promotor constant al acestor patru dimensiuni, om pe care îl cunoaştem cu toţii, domnul Liviu Cojoc, pe care îl dau ca exemplu pentru vivacitate, energie, abilitatea de a crea valoare şi de a dărui din ceea ce primeşte”, încheie motivaţional Tiberiu Dima.
Text: Denisa MORAR & Ligia VORO
Foto: Ligia VORO
(va continua)
Citește și:
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Launch of a Memorandum of Understanding for Architectural Excellence in Georgia
In a major step forward to promote architectural excellence and technological integration in the construction sector, SHARE Architects,…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
3.000 de clujeni la prima expoziție Gustav Klimt de la Cluj
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste…
26 aprilie 2024