Într-o societate profund mimetică, industrializată şi corporatistă omul contemporan caută ieşiri, debuse-uri, pete de culoare, clipe de inedit. Un petec de iarbă, chipul iubitului, zâmbetul copiilor, umbra unui pom înflorit, o carte, o eşarfă în dar, o bijuterie, toate sunt crâmpeie de firesc, clipe de fericire pe care le împărtăşeşti, le dăruieşti, le culegi.
Lumea artistică este dedicată unor asemenea momente, dar care nu se nasc din nimic şi nici la întâmplare.
Clujul e un creuzet vibrant, iar fermentul creator se manifestă în diverse domenii, însă unul special este cel al bijuteriilor de autor, iar Alexandru Lupu, profesor, sculptor şi creator de bijuterii îi învaţă şi pe alţii, nu doar meşteşugul făuririi de bijuterii, ci însăşi arta de a le crea, de la gând la metalul curbat cu inteligenţă şi pricepere, dar mai ales cu suflet.
Alături de fiicele sale are o şcoală de bijuterii de autor. Cinci cursanţi pe serie, în două module sunt îndrumaţi de cei trei artişti să descopere pasiunea, legătura subtilă dintre ei şi metalul, pietrele şi sclipirea creatoare.
Unii vin din pasiune, alţii ca să dea un sens căutărilor interioare, pentru alţii sunt ore în care uită de ritmul cotidian. Fie că îi spunem reorientare profesională sau hobby, scoala de bijuterii de autor este, înainte de toate, un prilej de a descoperi artistul din fiecare.
Când l-am vizitat la atelier, Alexandru Lupu se pregătea pentru o expoziţie de bijuterii şi aştepta cu nerăbdare noii cursanţi, mai ales că două prietene îşi pregătiseră una alteie cadou de Crăciun, fără să ştie, primul modul al cursurilor de bijuterii de autor.
Cum breasla creatorilor de bijuterii de autor este extrem de restrânsă la noi, ne-am aşezat la vorbă, în timp ce privirea îmi era atrasă de minunile din atelierul său, sculpturi, tablouri, bijuterii, mese de lucru şi un anume spirit, poate al argintului atât de drag profesorului Lupu.
Mi se pare mie sau s-a schimbat ceva în lumea asta, a obiectelor destinate înfrumuseţării?
Odată cu avântul artei contemporane mondiale, bijuteria a devenit altceva decât se ştia până acum. Ştiam de bijuteriile artiştilor, mai toţi au făcut bijuterii, încă din Renaştere, iar mai aproape Picaso, Salvador Dali au făcut, nu mai spun de Calder ( Alexander Calder, n.r.), care era sculptor chinetic a făcut nişte cercei care se mişcă în spaţiu, extraordinari. În ultima vreme a apărut bijuteria de autor, care nu trebuie confundată cu isteria hand-made-ului.
Bijuteria de autor acceptă şi serii scurte?
Da, poate, dacă ne referim la bijuteria de autor, însă vorbem de bijuteria contemporană. Poţi face o serie mică, atunci când e bijuterie de fashion, unde anumite evenimente presupun realizarea unor serii de câteva bucăţi, cam atât, precum înţelegerile vechi dintre sculptorii şi turnătorii francezi.
Există un decalog al sculptorilor, valabil şi azi, iar cei ce se respectă ţin cont de el, iar galeriile importante cer numerotarea bijuteriilor dintr-o astfel de serie.
Aşa numitele EO, ediţie originală, sunt în număr de 12, apoi 4 EA, ediţie de autor, şi alte 8 care sunt la acelaşi preţ. După asta încep seriile mari, pentru că o bijuterie contemporană de succes poate să ajungă una extrem de răspândită, executată din diverse materiale, dar care îşi pierde caracterul de bijuterie contemporană şi devine o simplă marfă.
Povestea banilor şi a consumismului actual.
Bijuteria contemporană a pornit tocmai din dorinţa de a învinge acest consumerism şi industrializarea masivă a tot ce există pe lumea asta.
La urma urmelor, indiferent de şcoala căreia îi aparţine creatorul, bijuteriile trebuie să-l reprezinte, dar să se şi regăsească în personalitatea celui care cumpără, chiar dacă bijuteria nu e făcută neapărat şi întotdeauna ca să o porţi, pentru că uneori e incomodă şi are acelaşi regim cu haute couture-ul, dar poate să deschidă căi estetice înspre o anumită direcţie, poziţional vorbind sau material.
Nu există niciun fel de restricţie, poţi folosi orice. Sigur că, în ultimă instanţă tot la metale şi pietre preţioase ajungem. Curentul objet trouver a fost un moment, dar nu duce un trend foarte mulţi ani.
Ei da, moda e făcută să fie rotundă, să revină la matcă, la valori.
Adevărat, dar materialele din care sunt făcute bijuteriile rămân importante. Marii creatori de modă se joacă ei cu alternativele, dar se întorc ritmic la mătase. Tot aşa, în bijuterii, revin la pietrele şi metalele preţioase.
Cred că asta e şansa unor asemenea creaţii, aceea de a rămâne în starea iniţială mai mult timp.
Aceasta şi este ideea de bază, oricum am întoarce-o, bijuteria este ceva de lungă durată, intră în patrimoniul familiei, se dă mai departe. Eu n-am nimic împotriva celor ce fac bijuterii din materiale neconvenţionale, fac şi eu, dar nu mă limitez la ele.
Eu sunt mare iubitor de ceea ce era odată Vama Veche şi am o colecţie de bijuterii la care am utilizat lemnul adus de mare acolo, le-am patinat, le-am înnobilat cu foiţă de aur, tratate să nu putrezească, am pus şi argint,dar îmi plac toate materielele. Cineva a venit si a cumpărat întreaga colecţie. La urma urmelor trebuie să faci ceva şi ce rămâne, rămâne. Prin asta se impune valoarea.
În ecuaţia asta timpul are o importanţă majoră, dar şi materia primă. Cu ce material nu aţi face o bijuterie? Există vreunul cu care nu aţi lucra?
Never say never! Dacă eşti artist, creator accepţi orice provocare.
Aşadar limita e imaginaţia. De unde vă inspiraţi?
Ei, iar mă provoci! De la Dumnezeu, nu ştiu, habar n-am! Ce mă inspiră? Totul.
V-aţi trezit noaptea, ca scriitorii, că trebuie să schiţaţi ceva?
Tot timpul, uneori sunt atât de obosit, că nu-mi vine să cobor din pat şi să merg alături, că am şi acasă un atelier, plus că am realizat că am atâtea idei, dar nu am timp fizic să le realizez. Există lucrări pentru care fac efortul de a le realiza, pentru că ţin prea mult la unele idei.
Dar aţi găsit timpul potrivit să-i îmbolnăviţi şi pe alţii cu pasiunile dumneavoastră?
Întâi mi-am îmbolnăvit fetele. Ambele sunt plasticieni: Andra e designer, iar Odette a făcut grafică, dar de mici au venit la mine în atelier, eu am făcut din totdeauna bijuterii şi era uşor să se contamineze.
Nu vreau să fiu ipocrit, aceasta este o zonă în care, dacă stăpâneşti elementele de bază şi ai fineţea necesară, poţi să faci bani frumoşi. În aceşti 26 de ani am învăţat să fim capitalişti şi e mult mai frumos să fii sătul, decât flămând. Nu aspir la bogăţii, dar să ai asigurat un trai din chestia asta e grozav.
Eu am câştigat foarte bine şi din sculptură şi din pictură, am avut numeroase expoziţii, am participat la simpozioane internaţionale, sculpturile sunt căutate. Depinde de cota artistului, de felul în care autorul ştie să-şi prezinte lucrările, colecţionarii cumpără, dar şi unii care au nu unul, ci mai multe birouri de decorat, o sală de şedinţe, un sediu.
E bună investiţia în obiecte de artă?
Investiţia în artă îţi umple casa de suflet. Realizezi că având lucrările mai multor autori, tu ai sufletul lor acolo. Am prieten colecţionar care nu e bogat, dar e superbogat prin obiectele de artă pe care le-a adunat de-a lungul timpului.
Se spune că ai atâtea vieţi câte cărţi ai citit. E valabil şi cu operele de artă?
Desigur, chiar dacă o lucrare de artă, o sculptură să zicem, nu conţine atâta informaţie ca o carte, cu siguranţă, dar suflet conţine. Iar dacă vorbim de bijuteria de autor, de bijuteria contemporană ea implică personalitatea artistului, dezvoltând şi personalitatea celui care o cumpără sau o poartă ori doar o priveşte.
Prima şcoală de bijuterii din Transilvania îi învaţă din 2013 pe cei ce au curiozitatea să intre în atelierul lui Alexandru Lupu să dobândească tehnicile necesare, să-şi dezvolte simţul estetic, îndemânarea, creativitatea, pasiunea şi de ce nu, şansa unui nou început.
Cu părul său alb şi bijuteriile de argint care par a face parte din însăşi fiinţa sa, Alexandru Lupu vorbeşte cu pasiune despre bjuterii, sculpturi, munca în preajma copiilor şi satisfacţiile pe care i le oferă rezultatele celor ce au învăţat şi au deprins frumuseţea artelor cu el.
Fie că este piatră dură, lemn ori ceară roşie, materia se îmblânzeşte sub mâinile convingătoare şi amprentele sale artistice pot fi găsite de la Tg. Jiu, locul impregnat de spiritul brâncuşian până dincolo de Cercul Polar de nord, unde un lemn plin de răşină rezistă vicisitudinilor vremii şi vremurilor, iar sufletul artistului Alexandru Lupu îl menţine viu, ca o flacără.
Alexandru Lupu este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu”, azi Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, promoţia 1984, secţia Sculptură, profesor de scluptură şi ceramică la Palatul copiilor Cluj-Napoca şi Şcoala de bijuterie contemporană LUPU.
