Cartierul clujean Andrei Mureşanu, loc de intelectuale elevaţii şi de întunecate prăbuşiri poartă în pereţii câtorva case, în pietrele calde, în sistemul circulator al străzilor urmele eroilor moderni, uneori cunoscuţi parţial, alteori acoperiţi de ilustra modestie a anonimatului.
Pe strada Braşov, la nr.1 se zăreşte printre crengi placa ce atestă popasul clujean a lui Ion Desideriu Sîrbu între 1950 şi 1955, unde timp de cinci ani, la etaj a locuit scriitorul, după îndepărtarea sa din universitate.
Repere biografice
Născut la 28 iunie 1919 la Petrila, este din 1940 student al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj, care în urma Dictatului de la Viena îşi desfăşura activitatea în refugiu la Sibiu. I-a avut ca profesori, printre alţii pe Lucian Blaga, D. D. Rosca, D. Popovici, Liviu Rusu, Onisifor Ghibu, Nicolae Mărgineanu.
A moştenit de la tatăl său aplecarea spre o ideologie marcată de sindicalism social-democrat şi din această cauză ajunge pe front de câteva ori în timpul studentiei, iar în l942, rănit, cade prizonier în Rusia. Fiul de miner de la Petrila evadează din lagăr şi revine la Sibiu, unde îşi finalizează Magna cum laudae studiile, cu examenul de licenţă în 1945.
Înscris la doctorat cu lucrarea „Funcţia epistemologică a metaforei” devine asistent la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj în 1946, pentru ca în anul următor să ocupe postul de conferenţiar universitar tot la Cluj, la Institutul de Artă Dramatică.
Deoarece se alăturase grupului de profesori şi intelectuali „reacţionari” şi „idealişti” pentru regimul proaspăt instalat, precum Lucian Blaga, D.D.Roşca şi Liviu Rusu, după doi ani, la sfârşitul lui 1949 împarte soarta eminenţilor profesori şi este îndepărtat din învătământul universitar.
Între 1950-1956 este nevoit, aşadar să îşi continue cariera ca profesor de limba română la şcoli medii în Baia de Arieş şi Cluj.
I.D. Sîrbu prin ochii unei foste eleve
La Liceul de fete nr.1, actualul Colegiu Naţional „George Coşbuc”, Liceul de fete „Regina Maria”, aşa cum se numea la înfiinţare în 1919 I.D. Sîrbu era profesor de limba şi literatura română, iar celălalt profesor bărbat era un domn Tănase, care preda limba franceză, îşi luase doctoratul la Sorbona şi îi fusese asistent lui Lucian Blaga, restul corpului profesoral fiind feminin.
Una din elevele liceului în acea vreme era doamna Rodica Alboiu, actor mânuitor la Teatrul de păpuşi din Baia Mare în cea mai mare parte a activităţii sale artistice, actualmente pensionară. Deşi o cunosc de aproape 30 de ani, nu am ajuns să stăm de vorbă despre acea perioadă a vieţii sale, astfel că abia acum am aflat despre ilustrul său profesor.
„ I.D.Sîrbu semăna cu un actor rus la modă, era ceva mai scund, dar cu o constituţie atletică. Avea o coamă neagră, un păr rebel, ce părea mereu nepieptănat, un râs molipsitor şi o minte brici” îşi aminteşte fosta lui elevă.
Obişnuia să invite un grup de 3-4 eleve în biblioteca de acasă, unde aveau loc discuţii literare legate de temele studiate la şcoală.
„Era o cameră cu un perete curbat spre stradă, cu rafturi de la podea până la tavan ticsite de cărţi, toate legate în negru” povesteşte Rodica Alboiu, care a revenit de multe ori acolo în cei doi ani cât l-a avut profesor.
I.D.Sîrbu era iubit şi apreciat de întreaga clasă, astfel că de 1 Martie primea şi purta mărţişoarele de la toate cele 52 de eleve, care de ziua lui de naştere au delegat-o pe Rodica Alboiu să-i cumpere, din partea întregii clase un cadou. Opera completă a lui Shiller, în original şi legată în piele roşie a tronat de atunci înainte în mijlocul bibliotecii sale eminamente neagră, iar emoţia profesorului a fost profundă.
S-au reîntâlnit în Bucureşti, dar I.D.Sîrbu s-a arătat profund dezamăgit că fosta sa elevă nu studia literele, ci teatrul. Mai târziu, unul din cei cu care scriitorul avea să împartă anul de detenţie politică la Jilava avea să-i devină soţ doamnei Rodica Alboiu. Este vorba de Ion Gănescu, scenograf şi maestru păpuşar, care a scris pe pereţii celulei de acolo primul său scenariu pentru o piesă de teatru de păpuşi.
După a doua condamnare, I.D.Sîrbu a fost graţiat în 1963, devenind secretar literar la teatrul din Craiova şi astfel Rodica Alboiu, alături de soţul îl va întâlni pentru ultima oară pe profesorul şi scriitorul I.D.Sîrbu.
Lecţia de adevăr
Pentru cuvântul rostit dai seamă în faţa oamenilor, iar pentru cuvântul scris dai seamă în faţa lui Dumnezeu, aceasta este una din lecţiile predate de I.D.Sîrbu în dubla ipostaza de profesor şi scriitor.
Resemnat în demersul său de scriitor care nu se mai adresează unor cititori imediaţi, ci mai degrabă unora virtuali şi eliberat astfel de presiunea responsabilităţii faţă de efectul de receptare, I.D.Sîrbu scrie o bogată lteratură de sertar şi este credincios conştiinţei sale în pagini al căror lector pare a fi Bunul Dumnezeu, de unde sinceritatea nudă şi lipsa oricărei disimulări ori nevoi de a ascunde un adevăr periculos dedesubtul unei întorsături de frază bine ticluită, care să scape vigilenţei cenzurii.
Trei luni l-au despărţit pe I.D.Sîrbu de prăbuşirea regimului comunist, care moare la 17 septembrie 1989, fără să bănuiască apropierea unui eveniment care va face posibilă ieşirea la lumină a scriiturii sale.
Din „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”
„În acest Isarlâk al nostru, îmi spune colegul Sommer, nu există nici convingeri, nici credinţe sau păreri ferme, continue; ca si metabolismul organic, convingerile se schimbă ritmic, după orele zilei: dimineata toţi cetăţenii sunt atei şi materialişti, pleacă la uzină sau fabrică mărşăluind brigadiereşte, dar spre amiază încep să se îndoiască de totul şi de toate: seara se închină, devin buni credincioşi, iar noaptea se întorc, visând, în mitologia sclavagistă a spaimelor şi paradoxiilor inconştiente, rezultate din hibridizarea noastră latino-greco-iudeo-creştino-slavono-fanarioto-bonjouristo-balcanică.
Lucrul cel mai supărător – dar şi înspăimântător, ca armă de apărare, de adaptare la condiţia duplicităţii obligatorii – constă în faptul că nici nu apuci să-i contrazici, că au şi trecut total de partea ta.”
„Ţăranul nostru, întru sinea sa cea mai adâncă (având o milenară experienţă în legătură cu formele de exploatare şi exploatatorii), consideră orice Stăpânire ca fiind străină. Chiar şi acest Stat al muncitorilor şi ţăranilor, din clipa în care i-a încălcat sau schimbat cutuma şi legea sa arhetipală, devine un stat ocupant, străin şi dusman. Fanariot. Ai voie de la Dumnezeu să-l minţi si să-l furi. Fiindcă si el te minte şi te fură. Altfel nici că se poate”.
Am răsfoit cu drag prin amintirile doamnei Rodica Alboiu despre profesorul I.D.Sîrbu şi la finalul întâlnirii noastre mi-a dăruit, cum altfel, un volum de povestiri ale acestuia, „Şoarecele B. Şi alte povestiri”, un volum antum, o strângere de mână dintr-o existenţă zbuciumată într-u adevăr şi literatură pe viu.
